Rezultate foarte bune pentru instrumentiștii de fanfară din Câmpia Turzii

fanfara campia turziiInstrumentiștii fanfarei ”Tudor Jarda” a Școlii Populare de Arte secția externă Câmpia Turzii, au susținut vineri 7 februarie 2014 la sala mică a Palatului Cultural ”Ionel Floașiu” din localitate, un nou examen. La acest examen au participat nouă instrumentiști, care sunt în al III-lea și ultimul an de studiu.

Trebuie menționat că majoritatea cursanților au în ,,spate” cel puțin zece ani de fanfară, iar aceștia au ales să își îmbogățească nivelul de cunoaștere al artei interpretative al instrumentelor de fanfară. Cu răbdare și cu un simț al activității didactice, domnișoara Sorina Sălăjan le-a insuflat tinerilor învățăcei, din tainele frumoase a exerciților muzicale (curs de teorie muzicală și instrument). Tânăra domnișoară ne mărturisește că și ea a făcut și face parte din pepiniera ,,Promenadei” din Câmpia Turzii. De asemenea ne-a spus că dragostea pentru instrument (trompetă) și pentru muzica de fanfară i-a fost insuflat de la tatăl său. De asemenea și fratele său este elev pe clasa a XI a, la Liceul de Muzică ,,Sigismund Toduță” din Cluj, la instrumentul trompetă. Dar revenind la examen, domnișoara profesor a ales pentru examen un repertoriu cu melodii populare din zona ardealului. Cu emoțiile de rigoare a oricărui examen, și mai ales în prezența reprezentanților Școlii Populare de Arte ,,Tudor Jarda” din Cluj a directorului Corpodean Vasile, și a d-nului Moldovan Marius director artistic, toți membrii fanfarei au obținut calificative excepționale.

Reporter: Care au fost așteptările dumneavoastră de la acești cursanți la examenul de semestru?

Sorina Sălăjan, profesor de muzică la Școala Popoulară de Artă ,,Tudor Jarda” secția externă Câmpia Turzii: Examenul care finalizează primul semestru al anului educaţional 2013-2014 de la Şcoala Populară de Arte "Tudor Jarda" sectia externă "Initiere Fanfara" Câmpia Turzii s-a desfăşurat vineri, 7 februarie 2014 in Sala Mica a Palatului Cultural "Ionel Floaşiu" din localitate. Cursanţii s-au pregatit intens atat la orele de teorie si solfegii cât si la cele de instrument, pregătind un recital de trei piese din repertoriul popular românesc precum și o polkă germană. Din punctul meu de vedere consider că toţi cursanţii prezenţi au meritat calificative de bine si foarte bine, fiind apreciati și de comisia de examinatori. Mentionez că acesti cursanţi se află in anul 3 de studiu pe instrumente de alamă dupa cum urmează: Orza Andrei – Trompetă, Czuli Ştefan - Sax Sopran, Czuli Lucian – Clarinet, Popa Petru - Tenor Horn, Csobot Lorand - Tenor Horn, Dumitrescu Cristian - Tzuk Trombon, Rusu Sergiu – Tuba, Sălăjan Sorin – Trompetă, Rupa Samoilă - Saxafon Altto ( absent pe motive personale).

Urmează in luna iunie 2014 examenul de diplomă cu probe la teorie muzicală si probe practice ca o incununare a celor 3 ani de studiu.

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time