De ce este abuzivă sancţionarea unui militar care face uz de dreptul său la liberă exprimare?

În urma interviului pe care locotenentul Alexandru Gheorghe l-a acordat publicației noastre, comandantul acestuia, comandorul Oatu Marius-Mihai, l-a sancționat disciplinar cu ,,AVERTISMENT”. Este aceasta o măsură abuzivă sau una regulamentară?

Răspunsul la această întrebare vi l-a dat chiar ofițerul însuși, în cadrul interviului acordat. Militarii au dreptul la liberă exprimare publică în nume propriu fără teama de a fi sancționați disciplinar. Că, în practică se mai întâmplă altfel, ține, ori de reaua-credință a comandantului care aplică sancțiunea disciplinară, ori de necunoașterea legii de către acesta. În condițiile în care, fiecare comandant de unitate este consiliat din punct de vedere juridic și are posibilitatea, și uneori, chiar obligația, de a solicita avizul juridic, consider că cea de-a doua variantă nu prea își găsește aplicabilitatea, iar invocarea ei nu te absolvă de la o răspundere disciplinară, penală sau civilă, după caz. Nu poți invoca necunoașterea legii sau greșita ei interpretare!

Alături de dreptul la viață, la libertate și la siguranță, dreptul la liberă exprimare reprezintă unul dintre cele mai importante drepturi ale omului societății democratice. Este important pentru că ne ajută să exprimăm ceea ce gândim, să facem schimb de opinii, să primim sau să comunicăm informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Deși este un drept fundamental, natural, libera exprimare nu este întotdeauna garantată și protejată de autorități, acestea încercând să-l restrângă pentru a se proteja de criticile provenite din sânul societații și de a-și conserva privilegiile. Sistemul militar nu face vreo excepție, dimpotrivă, ultraconservator și caracterizat de o ierarhie rigidă, acesta încearcă să restrângă libertatea de exprimare mai mult decât este impusă de lege. Și are succes fiindcă sistemul de valori este în declin, promovarea în funcții se face după principiul ,,am reușit la concursul scris, dar am căzut la concursul de împrejurări”, cel care accede într-o funcție înaltă își trage după sine și echipa de ,,yes men”, iar politica ,,băgatului pumnului în gură este ridicată la rang de virtute. Instituția militară se manifestă foarte ostil față de dreptul la liberă exprimare și vizează, în special, o categorie aparte de personal: aceea care dorește să dezvăluie abuzuri sau ilegalități comise în unitățile militare, ori cazuri în care nu au fost respectate drepturi sau libertăți fundamentale ale omului. Deși este interzisă prin constituție, o metodă care se folosește doar în regimurile totalitare, și anume cenzura, încă mai dăinuie în sistemul militar. Nu m-ar mira ca în viitorul foarte apropiat, conducerea Armatei împreună cu structurile de informații/contrainformații militare să interzică personalului militar și civil din cadrul M.Ap.N. să mai distribuie sau să citească materialele găzduite de pagina A.D.M.A.R. pe motiv că sunt toxice, dăunătoare sistemului obedient militar și reprezintă dușmanul de clasă al ,,yes-men”. Însă, societatea se mișcă, iar militarii odată cu ea. Mai încet, ce-i drept, dar se mișcă! Militarii sunt conștienți de rolul lor în societate, își dau seama de drepturile și libertățile care le sunt conferite prin lege, de posibilitățile pe care le au și încep să exprime ceea ce gîndesc, lipsindu-i pe șefi de confortul unei munci cotidiene fără nicio grijă. Și asta este foarte deranjant pentru marionete!

 

Care sunt textele de lege invocate de autoritățile militare în situațiile în care aplică sancțiuni disciplinare militarilor care fac uz de dreptul constituțional la liberă exprimare?

Pentru a-i menține pe militari orbi, surzi și muți, unii dintre comandanții acestora invocă textele a două articole din ,,Instrucțiunile privind activitatea de informare şi relaţii publice în Ministerul Apărării Naţionale”, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.76 din 07.06.2016, și anume, art.40 și art.68 alin.(1)-(3). După cum am mai spus, o fac din rea-credință sau din neștiință. Conținutul celor două articole este prezentat în continuare:

,,ART. 40

(1) Acordarea de interviuri şi declaraţii de presă, precum şi participarea personalului militar sau civil la emisiuni de radio sau de televiziune civile se aprobă de către comandantul/şeful unităţii militare, în urma consultării structurii/personalului de informare şi relaţii publice, cu respectarea prevederilor legale referitoare la activitatea de verificare şi avizare a informaţiilor de interes public specifice MApN;”

,,ART. 68

(1) Orice persoană din M.Ap.N. poate acorda interviuri sau declaraţii reprezentanţilor mass-mediei civile în următoarele condiţii:

a) să aibă aprobarea comandantului/şefului unităţii militare;

b) să exprime numai puncte de vedere în limita mandatului aprobat şi să se refere doar la probleme din aria sa de competenţă şi responsabilitate şi la nivelul poziţiei/funcţiei pe care o încadrează;

c) să consulte structura/personalul de informare şi relaţii publice înainte de contactul cu mass-media;

d) să respecte echidistanţa politică a armatei; să nu îşi exprime public convingerile/preferinţele politice şi să nu se manifeste în favoarea vreunui partid politic sau vreunei organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi statut juridic ca şi cel al partidelor politice;

e) să nu furnizeze informaţii care aduc atingere imaginii instituţiei militare sau care sunt exceptate de la liberul acces, conform Legii nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În relaţiile ocazionale cu mass-media, când nu există timpul necesar pentru obţinerea aprobării comandantului/şefului unităţii militare şi pentru consultarea structurii/personalului de informare şi relaţii publice, persoana care a acordat interviuri sau declaraţii de presă jurnaliştilor civili are obligaţia să informeze ulterior comandantul/şeful unităţii militare despre acest fapt.

(3) În relaţiile oficiale sau ocazionale cu mass-media, personalul MApN urmăreşte să nu aducă prejudicii onoarei şi demnităţii militare, prin acţiunile proprii sau apariţiile publice în probleme care nu privesc armata, să respecte prevederile legale referitoare la intimitatea şi siguranţa personalului armatei, la confidenţialitatea informaţiilor privind desfăşurarea unor cercetări în curs, precum şi la echidistanţa politică a armatei.”

În cazul locotenentului Alexandru Gheorghe, încadrat la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii, tot articolul 40 a fost invocat. Motivul sancțiunii l-a constituit faptul că ofițerul, în calitate de președinte al ASOCIAȚIEI PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR MILITARILOR ACTIVI ȘI ÎN REZERVĂ – A.D.M.A.R., a acordat un interviu publicației ,,Câmpia Express” din Câmpia Turzii prin care aducea la cunoștința opiniei publice scopul și obiectivele Asociației A.D.M.A.R., scurte note biografice ale membrilor fondatori și o părere personală, consfințită, de altfel, de Înalta Curte de Casație și Justiție, privitoare la dreptul la liberă exprimare al militarilor.

 

Sincer, dacă este să fac o încadrare a faptei săvârșite de lt. Alexandru Gheorghe, tot articolul 40 l-aș folosi ca temei legal. Pe de-asupra, aș mai invoca și norma care prevede obligația acestuia de a solicita aprobarea comandantului său (art.68 ,alin.1, lit.a).

La prima vedere, așa pare. Rupte din context, cele două articole par să incrimineze personalul militar care săvârșește asemenea fapte. Pe asta se mizează, se invocă cele două articole tocmai pentru a restrânge și mai mult libertatea de exprimare a militarilor. Mai mult decât o impune legea! Este doar o metodă a politicii ,,băgatului pumnului în gură”.

 

Și totuși, acordarea de interviuri şi declaraţii de presă, precum şi participarea personalului militar la emisiuni de radio sau de televiziune civile constituie o abatere disciplinară sau nu?

 

NU, CATEGORIC, NU! Însă, trebuie îndeplinite câteva condiții:

 

Ø opiniile politice trebuie să fie exprimate numai în afară serviciului;

Ø exprimarea în public a unor opinii contrare intereselor României şi forţelor armate este interzisă;

Ø să nu fie prezentate public informații militare;

Ø să nu existe manifestări obscene, contrare bunelor moravuri.

 

În susținerea răspunsului dat și pentru o mai temeinică înțelegere a acestui fenomen aduc următoarele argumente:

Începând cu anul 1994, când Statul Român a ratificat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenție), prin Legea nr.30/18.05.1994, legislația națională care reglementează libertatea de exprimare a trebuit să țină cont de prevederile art.10 din Convenție, precum și de jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.). Având în vedere dispozițiile art.11 alin.(2) și ale art.20 din Constituția României, republicată, rezultă fără echivoc faptul că statul român ,,se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte”, iar tratatele care au fost ratificate de Parlament, fac parte din dreptul intern. În situația în care ,,există neconcordanțe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”. Din acest motiv, orice act normativ adoptat ulterior anului 1994 nu poate să deroge de la Convenție și nici de la jurisprudența C.E.D.O. Dispozițiile amintite, pe lângă constituție, au fost preluate în legislația internă și de art.4 din noul cod civil (N.C.C.).

În materia dreptului la liberă exprimare, art.10 din Convenție este definitoriu:

(1). Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

(2). Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţă publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.” (s.n.).

Art.10 din Convenție a fost transpus în legislația internă prin art.30 din Constituția României. Primul alineat al acestuia statuează inviolabilitatea libertății de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor, a libertății creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public. Pe lângă aceste norme permisive, alineatul al șaptelea cuprinde norme prohibitive: ,,Sunt interzise de lege defăimarea țării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.

Prin urmare, ca cetățean al acestei țări, militarul trebuie să respecte dispozițiile normei generale, cuprinse în alineatului șapte al art.30 din Constituția României. Dar, ca militar este obligat să respecte interdicțiile care au fost adaptate sistemului cazon și implementate prin art.25 din Legea nr.384/2006 privind Statutul soldaților și gradaților profesioniști și prin art.29 lit.a)-c) din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, adică:

,,a)opiniile politice pot fi exprimate numai în afară serviciului;

  b)exprimarea în public a unor opinii contrare intereselor României şi forţelor armate nu este permisă;

  c)condiţiile în care cadrele militare în activitate vor putea să prezinte public informaţii militare se vor stabili prin ordin al ministrului apărării naţionale;” (s.n.)

Pentru a ne da seama cărui segment dintre militari îi sunt aplicabile dispozițiile ,,Instrucțiunilor privind activitatea de informare şi relaţii publice în Ministerul Apărării Naţionale”, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.76 din 07.06.2016, vom recurge la interpretarea prin metoda sistematică. Această metodă se bazează în stabilirea înțelesului unor norme pe coroborarea lor cu alte norme, fie aparținând aceleiași instituții juridice sau ramuri de drept, fie aparținând unor instituții sau ramuri diferite. Necesitatea aplicării metodei sistematice decurge din caracterul de sistem al dreptului dintr-un stat, el constituind nu o simplă însumare de norme, ci o unitate alcătuită din părți interdependente. Astfel, normele din partea specială a unui cod nu pot fi înțelese dacă sunt rupte de normele din partea generală a aceluiași cod, normele obișnuite nu pot fi rupte de principiile generale de drept, normele tuturor ramurilor de normele dreptului constituțional. Deci, Ordinul ministrului apărării naționale numărul M.76/07.06.2016 pentru aprobarea ,,Instrucţiunilor privind activitatea de informare şi relaţii publice în Ministerul Apărării Naţionale” trebuie luat în considerare în întregul său, normă după normă, articol după articol.

Aplicând metoda sistematică de interpretare vom constata că, în preambulul ordinului menționat, se specifică faptul că, acest ordin a fost emis pentru:

1.     aplicarea prevederilor art.5 alin. (1) lit. n) din Legea nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul indicat face referire la una dintre atribuțiile Ministerului Apărării Naționale, și anume, cea de a organiza și conduce activitatea de informare și relații publice;

2.     aplicarea prevederilor art.4 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

,,(1) Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.

(2) Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea compartimentelor de relaţii publice se stabilesc, pe baza dispoziţiilor prezentei legi, prin regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii sau instituţiei publice respective.” (s.n.)

3.     aplicarea prevederilor art.29 lit.c) din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, care statuează:

,,Cadrelor militare în activitate le este restrânsă exercitarea unor drepturi şi libertăţi, astfel:

c) condiţiile în care cadrele militare în activitate vor putea să prezinte public informaţii militare se vor stabili prin ordin al ministrului apărării naţionale”(s.n.).

Aici, doresc să atrag atenția asupra sintagmei ,,informații militare”.

 

          Prin urmare, din preambulul actului normativ reiese foarte clar voința legiuitorului de a stabili atribuții pentru organizarea și conducerea activității de informare și relații publice în Ministerul Apărării Naționale, tocmai în scopul asigurării accesului oricărei persoane la informaţiile de interes public. Însă, toată această activitate trebuie să aibă în vedere restricțiile impuse de Statutul cadrelor militare prin art.29 lit.c) și anume: informațiile militare vor putea fi prezentate public doar în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, care nu este altul decât M.76/2016.

          În sprijinul acestor susțineri vin și dispozițiile generale cuprinse în ordinul M.76/2016, dispoziții care stabilesc principiile, organizarea, conducerea şi funcţionarea activităţii de informare şi relaţii publice în Ministerul Apărării Naţionale, precum și misiunea sistemului de informare şi relaţii publice din M.Ap.N. Iar, toate acestea, nu au rolul decât de ,,a stabili, menţine şi dezvolta relaţii de încredere între instituţia militară şi societatea românească...” și de ,,a sprijini comandanţii/şefii prin comunicarea/transmiterea informaţiilor de interes public, cu acurateţe, în timp util, personalului propriu, cetăţenilor, instituţiilor şi organizaţiilor legal constituite...”. Se poate observa că normele mai sus amintite sunt cele care dau expresie conținutului normativ al actului emis de ministrul apărării naționale, iar acesta nu poate fi decât în limitele şi potrivit normelor actului care îl ordonă, adică art.29 lit.c) din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.

Continuând interpretarea sistematică în cazul Ordinului M.76/2013, vom constata că art.40 alin.(1) este componentă a capitolul al doilea al ordinului M.76/2016 - Conducerea activităţii de informare şi relaţii publice în M.Ap.N., Secțiunea a 4-a - Competenţe privind aprobarea activităţilor de informare şi relaţii publice , iar art. 68 alin.(1)-(3) face parte din cap. al III-lea - Domeniile activităţii de informare şi relaţii publice, Secțiunea 1 – Informarea publică. Reiese foarte clar că dispozițiile ordinului M.76/2016, cu o singură excepție, se referă la organizarea și desfășurarea activității de informare și relații publice din M.Ap.N., nicidecum la situația în care o persoană acordă interviu unei publicații și care, întâmplător sau nu, are calitatea de cadru militar activ sau de soldat/gradat profesionist.

 

Care ar fi acea excepție?

Alineatele (4)-(7) ale art.68, care prevăd:

(4) În situaţia în care personalul MApN face declaraţii în nume personal, acesta nu poartă uniformă militară, nu angajează/se asociază cu instituţia militară şi precizează că declaraţiile reprezintă propriul punct de vedere.

(5) Declaraţiile tendenţioase sau comentariile făcute în necunoştinţă de cauză, care angajează instituţia militară sau aduc prejudicii onoarei şi demnităţii militare, atrag răspunderea celor care le fac.

(6) Difuzarea către mass-media, sub orice formă, a unor informaţii referitoare la armată care sunt exceptate de la accesul liber al persoanelor atrage consecinţele prevăzute de reglementările legale în vigoare.

(7) Protecţia informaţiilor clasificate se face în conformitate cu prevederile legale.

Este o excepție introdusă în Ordinul M.76/2016 tocmai pentru a se face distincție între obiectul actului normativ, cel care reglementează activitatea de informare și relații publice în M.Ap.N., și cetățeanul care, întâmplător sau nu, are calitatea de militar și face declarații în nume personal. În opinia mea, aceste precizări au fost introduse de legiuitor pentru a pune în acord reglementările existente la nivel național și internațional cu cele interne, specifice activității M.Ap.N. Și, probabil, legiuitorul a ținut să facă această precizare ca urmare a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul 3117/02.07.2014, pronunțată în dosarul nr.2715/2/2012, în care lt. Alexandru Gheorghe a avut calitatea de reclamant:

,,În ceea ce privește acordarea de interviuri sau declarații reprezentanților mass-mediei civile, trebuie precizat că reclamantul nu a avut aprobarea comandantului, dar cu acest prilej nu a furnizat informații clasificate, faptele fiind afirmate generic și reprezintă un punct de vedere civic .... Sub acest ultim aspect, reclamantul este protejat de prevederile art.10 din C.E.D.O. care supune unor restrângeri sau sancțiuni libertatea de opinie, numai pentru securitatea națională, integritatea teritorială, divulgarea de informații confidențiale, siguranța publică, apărarea ordinii publice. Or, din extrasele aflate la dosar rezultă caracterul pașnic al discursului reclamantului, fără a exista vreo amenințare la ordinea sau siguranța publică sau fără a se fi divulgat informații confidențiale. Afirmațiile reclamantului se înscriu în cadrul unei dezbateri democratice și nu pot fi restricționate fără a se încălca prevederile art. 10 din C.E.D.O.” (s.n.)

Concret, unui cadru militar activ sau unui soldat/gradat profesionist, nu-i poate fi interzis dreptul de a acorda interviu unei publicații, atâta timp cât aceștia nu încalcă normele juridice mai sus amintite

Revenind la cazul locotenentului Alexandru Gheorghe, consider că sancționarea disciplinară a acestuia pentru simplul motiv că a acordat interviu publicației ,,Câmpia Express” este o măsură abuzivă, atâta timp cât ofițerul nu a încălcat dispozițiile art.10 alin.(2) din C.E.D.O., nu a și-a exprimat opiniile politice în cadrul serviciului, deși acestea sunt permise de lege în afara serviciului, nu a exprimat public opinii contrare intereselor României şi forţelor armate și nu a prezentat public niciun fel de informații militare.

          Credeți că există niște motive ascunse pentru care a fost sancționat disciplinar ofițerul?

Motive ascunse?! Am să vă răspund tot cu o întrebare! Ce se întâmplă atunci când militarii își asumă rolul lor în societate și fac uz de drepturile și libertățile care le sunt conferite prin lege, când s-au săturat să fie ignorați și încep să exprime ceea ce gîndesc? Se întâmplă că aceștia devin mai conștienți de faptul că au drepturi și că în virtutea acestora pot lupta pentru restabilirea dreptății acolo unde ea este alungată, acolo unde consideră că s-a făcut o greșeală, acolo unde consideră că adevărul este înlocuit cu minciuna, iar respectul pentru om înlocuit cu abuzul. Și vă asigur că nu spun cuvinte nici mari și nici gratuite. În paginile viitoare vom prezenta exemple concrete, la fel ca și cel de azi. În definitiv se pune întrebarea, de ce? De ce nu ar avea voie militarii să vorbească în nume propriu? Oare ei nu au doleanțe? Oare totul este bine și frumos în sistem? Dacă totul este bine și toate sunt la locul lor, atunci de ce se teme sistemul de posibilitatea ca militarii să vorbească? Oare, pentru că lucrurile nu sunt tocmai roz și vrea să descurajeze din fașă orice posibilitate care ar duce la o eventuală deschidere a cutiei Pandorei? Oare de ce prima reacție a comandorului Oatu Marius-Mihai a fost să îl sancționeze pe locotenentul Alexandru Gheorghe fără ca măcar să fie chemat la raport și să i se dea posibilitatea să se apere? Oare ce sau pe cine a deranjat și deranjează o voce liberă în rândurile militarilor, o voce care nu dorește decât să aducă un suflu nou în ceea ce înseamnă înțelegerea și exercitarea drepturilor militarilor? Dacă legea permite, iar Curtea Supremă a recunoscut dreptul la liberă exprimare al militarilor, de ce prima reacție este una de încercare de reducere la tăcere chiar a celui care a luptat și a obținut recunoașterea acestui drept în instanță? Cui folosește abuzul acesta? Cu siguranță doar celor ce doresc să ascundă adevărata față a lucrurilor, iar asta ar trebui să-i pună pe gânduri, atât pe militarii României, dar și pe cei pe care aceștia au jurat să îi apere. Cu siguranță locotenetul Alexandru Gheorghe nu va tăcea, nu după ce a trecut prin atâtea ca să revină în Armata pe care o iubește și nu după ce a obținut recunoașterea unui drept fundamental pentru militari, dreptul la liberă exprimare publică. Cu siguranță nu va tăcea, căci dacă el va tăcea atunci se va renega chiar pe el însuși. Iar, după cum îl cunosc, acest lucru nu se va întâmpla. La finalul interviului, ca un rezumat la tot ceea ce am expus mai sus, vreau să subliniez și să atrag atenția asupra următoarelor aspecte: comandantul este militarul care reprezintă unitatea militară şi trebuie să fie model de exigenţă, moralitate, pregătire profesională, fermitate, iniţiativă şi principialitate. Acesta este obligat să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale subordonaţilor, să respecte personalitatea şi demnitatea subordonaților, să fie principial, drept şi exigent în relaţiile de serviciu cu subordonaţii şi în aprecierea activităţii lor, să permită subordonaţilor să îşi justifice faptele ce le sunt imputate și să aplice sancțiunea disciplinară numai după ce s-a probat vinovăția celui în cauză. Iată câteva dintre obligațiile unui comandant, obligații care sunt stipulate în Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naționale numărul M.64/10.06.2013. Dacă au fost respectate sau nu, îi las pe cititorii dumneavoastră să aprecieze. 

Vicepreședinte A.D.M.A.R.

Lt.col.(r) jur. Sorin MIHAIU