Cea de a VIII –a ediţie a Festivalului Naţional „Promenada Verii” – un real succes!
În acest an, datorită reparaţiilor şi igienizării Teatrului de Vară de către administraţia publică locală a oraşului, cea de a-VIII-a ediţie a Festivalului Naţional „Promenada Verii” s-a desfăşurat în locaţia potrivită pentru un astfel de eveniment.
Festivalul naţional de fanfare şi majorete a avut un real succes prin prezenţa formaţiilor de fanfară şi majorete din Sebeş, Rodna, Gherla şi Câmpia Turzii. Prestaţia lor artistică s-a ridicat la un nivel performant prin calitatea recitalurilor susţinute, iar dansul majoretelor a adus plus de culoare şi tinereţe.
Evenimentul a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii în colaborare cu Asociaţia Culturală Eufonia Câmpia Turzii şi partenerul media - Ziarul Câmpia eXpress.
Domnul Sorin SĂLĂJAN - dirijorul Fanfarei Promenada, declară: „Mulţumim tuturor celor care au contribuit la realizarea evenimentului şi apreciem sprijinul acordat de către sponsorii: S.C. NOVAS INSURANCE SRL, S.C.ELDI BRUTĂRIA SRL şi Asociaţia Civică pentru Iniţiativă şi Acţiune Comunitară Câmpia Turzii. Am fost încântaţi de recitalul de muzică clasică susţinut de către Crina CRISTUREAN de la Grupul Vocal Melody al Clubului Copiilor, grup coordonat de către Nicuşor LĂCĂTUŞ. Tânăra artistă ne-a îmbogăţit prin vocea şi talentul ei.”
Premierea a fost făcută de Viceprimrul Municipiului Róbert István SZABÓ şi consilierii locali: Mariana CÂMPEAN, Adrian ANTAL, Dan BRADU, Ioan VITUŞ, Ioan VARODI şi Emil NICOARĂ. S-au acordat diplome de participare tuturor celor prezenţi şi diplome de apreciere-membrilor Fanfarei Promenada pentru activitate neîntreruptă în cadrul trupei.
Viceprimarul municipiului Câmpia Turzii, Róbert István SZABÓ, a declarat : „Cultura este o parte importantă a identităţii naţionale, este pilonul de bază pe care se sprijină o comunitate în continua sa dezvoltare. Administraţia locală sprijină evenimentele culturale, atât pe cele care se desfăşoară în spaţii deschise, cât şi acelea care se desfăşoară în spaţii închise. Susţinem viaţa socialã şi sportivã a municipiului nostru. Teatrul de Vară al Palatului Cultural Ionel Floaşiu Câmpia Turzii şi-a deschis din nou porţile, iar primul eveniment cultural în această locaţie din acest an-cea de a VIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Fanfarã şi Majorete "PROMENADA VERII", a fost un real succes. Transmit sincere felicitări tuturor celor implicaţi!”
Serviciul Relaţii Publice
- Published in Cultura
- Written by Campia eXpress
- Be the first to comment!