Premiu special pentru Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu”, după zece ani de performanță Featured

Premiu special pentru Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu”, după zece ani de performanță

Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii a obținut miercuri, 5 octombrie, în cadrul Galei Excelenței în Educație, în cadrul secțiunii „Premii speciale pe unităţi”, premiul pentru implicarea în dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic. 

Directorul instituției de învățământ, Paula Bozdog a primit acest premiu, celebrând odată cu această reușită, zece ani de directorat. 

„Premiul obținut la această gală este rodul muncii ultimilor zece ani și este meritul întregului colectiv: cadre didactice, personalul didactic auxiliar, chiar și personalul nedidactic, pentru că nu putem să obținem astfel de rezultate dacă nu suntem o echipă. De asemenea, este rodul muncii catedrelor tehnice, în special a catedrei de electrotehnică. De când sunt director, nu a existat an în care să nu obțină premii sau mențiuni la fazele naționale ale olimpiadelor tehnice interdisciplinare. Le mulțumesc din suflet tuturor și îmi doresc să mergem în continuare ca o echipă, ca un colectiv unit și să obținem și alte premii”, a declarat Paula Bozdog, directorul Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu”, la finalul galei.

În cadrul evenimentului au fost premiați în mod individual reprezentanții catedrei de electrotehnică: Marcel Man și Cornel Corovei, pentru rezultatele obținute anul acesta în cadrul „Olimpiadei la disciplinele din aria curiculară tehnologii”, domeniul: Electric, Electronic, Electrotehnic, Electromecanic, pe faza națională. 

„Ce mai mare satisfacție a noastră ca dascăli e atunci când olimpicii noștri se întorc și ne mulțumesc pentru ceea ce au devenit. Nu există satisfacție mai mare! Am avut olimpici inclusiv dintre elevii de pe ruta progresivă, elevi de la profesională, care au trecut la liceu, elevi care au fost admiși la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca cu ajutorul rezultatelor obținute la olimpiadele naționale. Ce poți să își dorești mai mult decât să vezi că ai reușit prin munca ta să îi schimbi destinul unui om și să îi oferi o șansă?”, a declarat Marcel Man.

„Am constatat, dacă ar fi să facem bilanțul pe ultimii zece ani, că olimpicii noștri nu provin neapărat din Câmpia Turzii. Să ai elevi din localități de care nu a auzit nimeni: Pădureni, Dosul Napului, Valea lui Cati , Triteni Hotar sau Călărași Gară, care își doresc să facă performanță, e impresionant! ”, a spus Cornel Corovei. 

Elevul Tokes Attila Lehel, din comuna Viișoara, pregătit de Marcel Man și Cornel Corocei a obținut anul acesta locul II la faza națională care avut loc la Brașov, în perioada 18-22 aprilie, în timp ce anul trecut a obținut locul I.

 

Last modified onDuminică, 09 Octombrie 2016 11:37

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time