Campia eXpress

Campia eXpress

Angajații Primăriei au serbat Ziua Iei

Pe 24 iunie, odată cu Sânzienele, sărbătorim portul popular, mai exact Ziua Universală a Iei.

În semn de respect al simbolului creativităţii spaţiului românesc, angajaţii Primăriei Municipiului Câmpia Turzii, astăzi, 23 iunie 2017, au hotărât să o îmbrace.

Mai mult de atât, în data de 22 iunie 2017, a avut loc o cununie civilă. Tinerii căsătoriţi au solicitat Primarului Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae Lojigan să le oficieze căsătoria în straiele portului popular românesc.

Direcţia Relaţii cu Comunitatea

 

Programul privind curăţenia în Municipiul Câmpia Turzii continuă

Programul privind curăţenia în Municipiul Câmpia Turzii, este în plină desfăşurare şi se continuă pe întreg parcursul anului 2017.

Activităţile de curăţat şi răzuit manual rigole, de întreţinere a străzilor, colectare şi transport a deşeurilor este o prioritate pentru administraţia locală.

Compania de Salubritate Câmpia Turzii S.A. are calitatea de operator al serviciului public de salubrizare al municipiuului nostru şi execută activităţi în baza contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare, conform H.C.L nr. 75 din 2008 şi a actelor adiţionale încheiate la contract.

Beneficiari ai acestor servicii sunt cetăţenii municipiului Câmpia Turzii şi sunt plătite din bugetul local, de aceea, administraţia locală trasmite cetăţenilor un mesaj de conştientizare a faptului că orice acţiune în ceea ce priveşte nerespectarea unor reguli de bună practică privind depunerea deşeurilor menajere şi nemenajere în locurile special amenajate, selectarea acestora, neimplicarea în întreţinerea spaţiilor private şi publice, neimplicarea în demersurile de protejare şi înfrumuseţare a mediului ambiental, nu fac altceva decât să îngreuneze activităţile pe care le efectuăm.

În această săptămână au fost intreprinse activităţi de curăţat şi răzuit manual rigole, întreţinere a străzilor şi colectare a deşeurilor menajare pe străzile: Parcului, Şcolii, Şoferilor, 1 Mai, Teilor, tronsonul DN15,E60-zona MIG, până la Parohia Ortodoxă nr.3 Câmpia Turzii, Tudor Vladimirescu, Vulturilor, Izvorului, Rândunelei, Izlazului, F. Sârbu, Ciocârliei, Pârâului şi cartierele: Insulă şi Blocuri. Săptămâna se încheie cu acţiuni intreprinse pe tronsonul DN15, E60 zona Bisericii Ortodoxe nr.1 Câmpia Turzii până la ieşirea din municipiu spre Turda şi pe străzile Memorandumului, Viitorului, 9 Mai şi George Enescu.

Serviciul Investiţiii din cadrul instituţiei urmăreşte îndeaproape executarea acţiunilor din cadrul programului.

Dorim ca împreună cu dumneavoastră să diminuăm în fiecare an sumele alocate din bugetul local pentru salubrizarea oraşului. Însă, acest demers se realizează şi prin implicarea dumneavoastră: aplicarea cu stricteţe a regulilor privind protecţia mediului înconjurător, de respect al dumneavoastră faţă de propria persoană şi implicit faţă de toată comunitatea.

Proiectul „FII RESPONSABIL, FII PARTENERUL MEU!” din Programul „CÂMPIA TURZII ESTE A NOASTRĂ, A TUTUROR!„, s-a născut ca o necesitate de a conştientiza că într-adevăr, CÂMPIA TURZII, ESTE A NOSTRĂ, A TUTUROR! AVEM BUNĂVOINŢĂ ŞI RESPECTĂM ASTA!

Direcţia Relaţii cu Comunitatea

Târgul Produs de Cluj va avea loc la Câmpia Turzii în perioada 1-4 iunie 2017

Asociaţia ,,Produs de Cluj” şi Consiliul Judeţean Cluj, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii, vor marca Ziua Internaţională a Copilului, prin organizarea, în data de 1 iunie, a „Festivalului Extraordinar al Copilăriei”. Evenimentul va fi parte integrantă a celei de-a patra ediţii a Târgului Produs de Cluj, manifestare care va avea loc în intervalul 1 - 4 iunie la Câmpia Turzii.

Activităţile programate pentru această ocazie se vor desfăşura în Parcul Municipal (BERC) din localitate, cu începere de la ora 11.00. Gândite special pentru cei mici, acestea vor include o multitudine de activităţi pline de culoare şi zâmbete, dar şi surprize dulci, pe întreaga perioadă a zilei. Astfel, în parc, vor fi amenajate zone de distracţie, zone recreative, unde copiii vor avea ocazia să creeze primele lor opere de artă, sub atenta îndrumare a membrilor Asociaţiei Artiştilor Plastici. De asemenea, cu sprijinul celor din Asociaţia Slow Food Turda, participanţii la ateliere vor avea ocazia să ia lecţii de artă culinară, dar şi să sculpteze în fructe şi legume.

Firesc pentru copilărie, care este o lume magică, pe perioada evenimentului Asociaţia Produs de Cluj a pregătit un spectacol de magie susţinut de domnul Florin Suciu Buh, dar şi o zonă de face-painting.
În incinta parcului, Primăria municipiului Câmpia Turzii va amenaja şi o zonă expoziţională specială, ,,MINICITY – orăşelul în care cei mici vor fi cei mari”, unde vor fi expuse diferite utilaje şi tehnică din dotare (maşină de pompieri, poliţie, ambulanţă, elicopter, piese de artilerie etc.). De asemenea, participanţii vor putea urmări demonstraţii ale angajaţilor Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Câmpia Turzii, Poliţia Municipiului Câmpia Turzii, Spitalul Municipal ,,Dr. Cornel Igna”, Jandarmeria, Baza 71 Aeriană ,.Gen. Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii, SC Domeniul Public SA Câmpia Turzii şi SC Compania de Salubritate SA Câmpia Turzii.

Cel mai aşteptat moment al zilei va fi, fără îndoială, „BUBBLELANDIA”, un spectacol interactiv, în aer liber, cu baloane de săpun (demonstraţii de Hand Made Bubble, concursuri şi jocuri pentru copii: Ping-Pong, Baschet, Bungee-Jumping Bubble in Bubble, Fashion Bubble, SPA Bubble, Vânătoare şi Tir, simfonie baloane uriaşe). Pe toată durata Târgului Produs de Cluj atmosfera va fi întreţinută de spectacolele artistice susţinute zilnic de ansambluri folclorice consacrate, dar şi de tinere talente din Câmpia Turzii, precum şi de cei mai îndrăgiţi solişti clujeni de muzică populară.
Târgul Produs de Cluj aduce la Câmpia Turzii o serie de surprize şi pentru cei mari, de la produse alimentare pe bază de lapte carne, miere de albine, uleiuri presate la rece, sucuri şi dulceţuri naturale, până la prăjituri şi ciocolată de casă. Pe standurile producătorilor clujeni veţi găsi şi vinuri, produse pe bază de lavandă, costume populare, bijuterii confecţionate manual şi obiecte sculptate în lemn. Toate acestea sunt realizate de mici întreprinzători clujeni, contributori la economia locală. Lor li se va alătura cel mai dotat şi spectaculos parc de distracţii din Transilvania, utilat şi pentru cei mici, dar şi pentru cei mari, dornici de senzaţii tari, precum şi bucătari pricepuţi, care vor găti în aer liber şi vor oferi vizitatorilor preparate la grătar la terasele special amenajate.

Mircea Crișan: Scrisoare deschisă către primarul Dorin Lojigan

Domnule primar,

Sunt cetateanul contribuabil Crisan Mircea, locuitor din Campia Turzii care in al 80-lea an de viata, inca mai cred ca exista legea “morala” pentru sprijinirea aplicarii legilor instituite intr-un stat de drept. Insusi presedintele Romaniei, sprijinit la inscaunare de catre partidul din care si dvs. faceti parte avea, intre alte sloganuri, “lege nu tocmeala”, ceea ce trebuia transmis cetatenilor ca se va intampla. Personal m-am lamurit cum este cu aplicarea sloganului amintit.

In campania electorala a alegerilor locale si dvs. ati promis ca va fi altfel decat in vremea primarului antecesor. Dupa aproape 1 an de cand ati intrunit sufragiile locuitoriilor am sentimentul ca in fond nu s-a schimbat aproape nimic. Nu dezvolt aceasta chestiune deoarece nu isi are locul aici, poate altadata.

Ma voi referi in continuare la chestiunea legata de situatia existenta in tarlaua nr. 2, privind lucrarile de cadastrare a terenurilor extravilane de acolo.

La ultima audienta (06.04.2017), am incercat si insistat sa va conving sa dispuneti luarea unor masuri de reglementare, astfel ca aplicarea prevederilor Legii nr. 7/1996 – a cadastrului si publicitatii imobiliare, republicata si reactualizata in 2017, sa fie corect aplicata. V-am solicitat sa-mi faceti o favoare in sensul ca tarlaua nr. 2 sa fie luata in lucru cu prioritate, tinand cont ca acolo sunt si niste probleme de mediu si distrugeri de terenuri, ca urmare actiunilor unui fost consilier local.

Datorita neimplicarii primariei in derularea contractului cu SRL-ul AMD TOPOGRAFIE (contract semnat de vechiul primar), s-a ajuns in situatia ca terenul meu a fost repozitionat tot la cererea primariei. Desi am fost in audiente la dvs. in iulie, august, septembrie 2016 ati procedat “spalandu-va pe maini” asemeni biblicului Pilat din Pont. Am fost nevoit sa intentez proces in instanta pentru curmarea ilegalitatii, pe care l-am castigat. Daca primaria isi facea datoria, nu trebuia sa ajung la instanta de judecata.

Domnule Primar, urmare celor aratate mai sus, eu nu doresc sa va fac sa lacrimati ca si parintele Andrei (vezi articolul din “Ziarul 21” nr. 15 (655) /10.04.2017), caruia i-ati provocat aceasta stare, dar daca tot cititi biblia sa stiti ca si in privinta relatiilor dintre cei de la putere si alegatori, sunt destule exemple asupra carora ati putea reflecta.
De la audienta din 06.04.2017, am plecat exprimandu-mi parerea de rau ca am venit degeaba si asta deoarece:
ati conchis dupa consultarea specialistului ca nu aveti nicio obligatie inscrisa in lege cu privire la actiunea de cadastrare si ca de altfel nu sunt bani pentru asta intrucat exista multe alte prioritati; v-am solicitat sa-mi dati un raspuns in scris cu privire la cele discutate in cadrul audientei dar ati refuzat.

Domnule Primar, daca cititi Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare, veti constata ca pentru plicarea ei, in afara altor institutii statale, Unitatile administrativ teritoriale sunt nominalizate a indeplini lucrari si actiuni, pentru realizarea programului national de cadastru si carte funciara, astfel (spicuiri din lege):
Art.1 (4) - ultima fraza prevede ca “Autoritatile administratiei publice locale , sunt obligate sa acorde sprijin informational, tehnic si de alta natura, in limitele competentelor, la crearea si actualizarea sistemului de cadastru si carte funciara”. Aceasta prevedere se refera la realizarea programului national de cadastru si carte funciara.
Art. 9 (29) - “In cadrul programului national de cadastru si carte funciara se cofinanteaza si lucrarile de intregistrare sistematica demarate de unitatile administrativ-teritoriale”.
Art. 9 (30) - “Valoarea cofinantarii este in cuantum fix de 60 lei / carte funciara”.
Art. 9 (33) - “Palata prevazuta la alin. (29) si (33) se aproba de Consiliul de administratie al Agentiei Nationale, la solicitarea expresa a unitatii administrativ-teritoriale, cu mentionarea sumei care se solicita a se deconta”.
Art. 9 (341) - “in cadrul Programului national de cadastru si carte funciara se finanteaza in conditiile legii si lucrarile de inregistrare sistematica ce vor fi initiate de unitati administrativ-teritoriale, avand ca obiect sectoarele cadastrale din cadrul unitatilor administrativ teritoriale care cuprind imobile din extravilan, indiferent de calitatea titularului ….”. Se deduce ca eu nu pot initia lucrarile de cadastru.
Art. 9 (344) – Arata modalitatea de alocare a sumelor si evidentierea lor iar in alineatele (346) – (3412) se stabilesc termene si modalitati de transmitere a solicitarilor de sume, de urmarire a procedurilor in relatia cu finantatorul (Agentia Nationala respectiv oficiul teritorial) si alte detalii.

Fata de cele aratate, poate putin prea pe larg, apreciez ca veti trage concluziile ce se impun si ca solicitarea mea de a incepe cu tarlaua 2 nu m-ar favoriza numai poersonal, ci ar rezolva si situatia existenta acolo, inclusiv problema drumului vicinal. Va amintesc faptul ca in sedinta de Consiliu local din luna ianuarie ac. am aratat si ca in tarlaua respectiva, sunt distrugeri de terenuri si probleme de mediu, ceea ce comporta interventia primariei chiar daca nu este expres prevazut undeva in vreo lege.

A ajuta cetatenii urbei chiar si numai cu un sfat profesional, este o virtute pentru un primar care prin juramant s-a angajat sa faca totul spre binele locuitorilor.
In alta ordine de idei, folosesc acest prilej pentru a va propune sa analizati daca intra in sfera porioritatilor, repararea denivelarilor din strazile in care au fost introduse retele de apa-canal, deoarece pe unele dintre ele se circula ca pe traverse de cale ferata. Exemplific strazile A. Muresanu, Cuza Voda sau Dr. I Ratiu si altele.

Mircea Crisan

Subscribe to this RSS feed

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time