Votează pentru modernizarea maternităţii din Câmpia Turzii

maternitate campia turziiSpitalul Municipiului Câmpia Turzii doreşte să modernizeze secţia de Obstetrică - ginecologie din oraş. A realizat în acest sens un proiect care, în momentul de faţă, concurează cu alte iniţiative ale unor ONG-uri, care doresc să obţină financiare prin programul de granturi Raiffeisen Comunităţi. Astfel, proiectul câştigător va fi sponsorizat pentru a-şi duce la îndeplinire scopul pentru care a fost realizat.

Proiectul îşi propune să modernizeze maternitatea din Câmpia Turzii prin achiziţionarea aparaturii medicale, asamblarea acesteia, precum şi instruirea personalului de specialitate în vederea utilizării sale.

"Am mai avut o tentativă de implementare a acestui proiect, când am participat cu trei proiecte în cadrul campaniei «Împreună pentru fiecare» demarate de Rompetrol. Am câştigat două proiecte care au presupus reabilitarea spălătoriei şi a terapiei intensive. Acum dorim să mergem mai departe cu modernizarea maternităţii. Este vorba de o achiziţie pentru nou născuţi: un monitor pentru pacienţi, o lampă de examinare şi un cardiotacograf. Sperăm să reuşim, să fie votat proiectul" a declarat pentru Câmpia eXpress, Septimia Motorga, coordonatorul proiectului.

Pentru a contribui la modernizarea spitalului, doritorii sunt rugaţi să îşi facă un cont pe site-ul www.raiffeisencomunitati.ro şi să voteze. Pentru a ajunge la pagina care oferă posibilitatea de a vota, persoanele interesate trebuie să selecteze categoria „Proiecte depuse de ONG-uri". Aici va apărea o hartă, unde sunt indicate judeţele ţării. Selectaţi judeţul Cluj şi veţi găsi proiectul, precum şi toate detaliile referitoare la acesta la categoria sănătate. Se poate vota o singură dată, iar termenul limită pentru a face acest lucru este 30 septembrie 2011.

Bugetul investiţiei este de 23.382 de lei. Proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Câmpia Turzii care va plăti 20% din sumă în cazul în care proiectul va fi desemnat câştigtor, iar restul de 80% va fi suportat de Raiffeisen.

Programul de granturi Raiffeisen Comunităţi oferă organizaţiilor nonguvernamentale, precum şi bloggerilor şansa de a accesa resurse pentru implementarea proiectelor proprii în măsura în care aceştia îndeplinesc anumite condiţii.

 

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time