Un alt fel de „La mulţi ani!”

Mai sunt câteva ore până când, 2011 îşi va pierde mantia protectoare a calendarului şi va deveni istorie. O istorie pe care fiecare dintre noi a scris-o, cu bune cu rele, cu împliniri sau eşecuri. Poate am dorit să facem mai mult sau poate, din contră, am bifat toate punctele de pe lista de anul trecut şi aşteptăm cu nerăbdare anul următor pentru a duce la îndeplinire noi proiecte.

De obicei, la final de an facem bilanţul faptelor noastre. E momentul când ne gândim cu nostalgie că puteam face mai multe, că puteam fi mai buni, că dacă şi cu poate. Adevărul este că nu puteam. Un adevăr simplu şi dureros. De ce? Pentru că în momentul în care trebuia să îndreptăm aceste lucruri, nu am simţit aşa sau nu am gândit la fel.

Anul acesta vă propun să renunţăm la acest exerciţiu gratuit şi inutil, de cele mai multe ori. Avem regrete pentru câteva momente, iar după ce noul an, începe să se avânte în viaţa noastră, uităm de tot ceea ce ne-am propus. Listele se vor pierde pe birou, printre actele şi documentele care ne dau zilnic de furcă, iar când vom găsi rătăcite pe masa de lucru, vom face tot posibilul să le ascundem din nou, pentru ca la citirea lor, să nu ne prindă sentimentul de vinovăţie. Ne vom ascunde rapid sub scuza penibilă: „Ce rost mai are să încep acum să fac ceva dacă nu am făcut asta de la debutul anului?" Avem nevoie de o dată, de o zi, în special de o zi de luni, de o oră anume, pentru a începe ceva, pentru a face o schimbare. Iar când pierdem acest tren, e nevoie să mai treacă ceva timp pentru a ne face curaj şi propunem o altă dată, o altă zi, o altă oră, pentru a lua atitudine.

Dragi cititori, în fiecare an ajung la vorba tatălui meu, care spune mereu „se înghesuie revelioanele", în sensul că timpul, spre deosebire de noi care avem impresia că stăm pe loc, trece cu o viteză greu de descris. Gândiţi-vă puţin la revelionul trecut şi la cât timp a trecut de atunci? Mie mi se pare că a fost ieri. Timpul trece, iar amânarea deciziilor duc doar la spulberarea tuturor planurilor. Cu fiecare amânare, aruncăm în aer, precum artifiicile, o nouă satisfacţie, o nouă problemă ce trebuie rezolvată.

Gândiţi-vă că sunteţi în generală şi până să vă faceţi curaj să îi spuneţi colegului/colegei din prima bancă se simţiţi pentru el/ea, un alt coleg sau o altă colegă mai îndrăzneaţă, va face acest pas înaintea dumneavoastră. O să îmi spuneţi că această comparaţie nu e valabilă, căci în viaţa de zi cu zi nu aveţi concurenţă, ci sunteţi doar voi. Da, e adevărat, dar suneţi voi aşa cum sunteţi în acest moment şi voi, cum aţi putea fi dacă aţi lua atitudine. Pe care „eu" îl preferaţi? Pe cel cu planificările, sau pe cel care trece la fapte?

Departe de mine gândul de a spune că planificările sunt total inutile şi că trebuie scoase total din ecuaţie. Sunt bune, dar în anumite momente. Când doriţi să faceţi ceva, faceţi acest lucru atunci când simţiţi. Ce contează că vă începeţi dieta într-o zi de marţi, sau că e 12 septembrie în loc de 1, cum sunteţi obişnuiţi? Ce contează că îi oferiţi o mică atenţie persoanei iubite în data de 13 februarie şi nu în 14, de Valentine's Day? Cu siguranţă o veţi surprinde şi o veţi bucura (pentru orice eventualitate păstraţi o floare şi pentru 14 ).

Ceea ce este cel mai important, după toată teoria de mai sus, e să reţineţi că lucrurile trebuie făcute în momentul în care simţim acest lucru şi nu în mometul în care ne permite o planificare anterioară.

La final, aş putea să vă urez o mulţime de lucruri, dar nu. De data aceasta, las la latitudinea voastră să decideţi ce doriţi şi mai ales momentul în care veţi lua atitudine pentru ca dorinţele voastre să se materializeze. Vă doresc un an, aşa cum vi-l doriţi!