Şoimii Câmpia Turzii s-au impus în faţa celor de la Viitorul Ceanu Mare
- Written by
- Be the first to comment!
- font size decrease font size increase font size
- Published in Stiri Campia Turzii
- Read 2301 times
Pe o vreme ideală pentru disputarea unei partide de fotbal, echipa de fotbal Şoimii Câmpia Turzii s-a impus cu scorul de 2-0, în faţa unei echipe plină de entuziasm ca a celor de la Viitorul Ceanu Mare.
Primul gol s-a marcat foarte repede. În minutul 3 de joc Apostol Daniel execută magnific o lovitură de colţ şi mingea poposeşte în poarta oaspeţilor. Jucătorii celor de la Viitorul Ceanu Mare ies la joc şi după câteva ,,raiduri''dau emoţii unei apărării parcă nesigure. Lipsa titularului în centrul apărării Nodea Irinel şi-a spus cuvântul în evoluţia întregului joc. În echipa oaspete au evoluat 4,5 jucători care aveau vârsta de 16 ani. În minutul 42 ratare uriaşă a lui Dudu Daniel, aflat singur în faţa porţi ,,expediază'' mingea peste bara transversală.
Scor la pauză: Şoimii Câmpia Turzii - Viitorul Ceanu Mare 1-0.
În partea secundă a jocului, jucătorii de la Viitorul Ceanu Mare au jucat foarte bine la ofsaid datorită jocului foarte scurt în 30 de metri. Incursiunile în atac ale gazdelor i-au surprins în nenumărate rânduri în această ipostază. Totuşi în minutul 68 de joc scorul devine 2-0 pentru Şoimii Câmpia Turzii, atunci când la o respingere greşită a celor de la Viitorul Ceanu Mare, Jucan Alexandru a lansat o ,,torpilă'' de la aproximativ 25 de metri în colţul din dreapta porţii apărate de golkiperul oaspeţilor. Scorul putea deveni 3-0 atunci când la o pătrundere pe culoar, Kaszas Mihai, înscrie în poarta oaspeţilor. Însă tuşierul Lup Florin indică eronat un ofsaid la Kaszas Mihai, iar golul este anulat. Oaspeţii puteu beneficia de o lovitură de la 11 metrii în minutul 74 de joc. Replica oaspeţilor l-a pus serios în evidenţă pe portarul celor de la Şoimii Câmpia Turzii, Mesaroş Adrian, atunci când la lovitură liberă din partea lateral dreaptă a careului de 16 metrii a respins mingea peste poartă. Este de evidenţiat jocul foarte bun al portarului oaspeţilor, care în multe situaţii a jucat rolul fundaşilor centrali. Un joc modest al celor de la Şoimii Câmpia Turzii în faţa unei echipe foarte tinere şi ambiţioase. ,,Un ochi plânge, unul râde'' plânge datorită prestaţiei modeste a echipei gazdă Şoimii Câmpia Turzii, şi un ochi râde pentru cele trei puncte puse în joc, care îi menţine în fruntea clasamentului Campionatului Teritorial de fotbal zona Câmpia Turzii.
Prestaţia brigăzii de arbitrii a fost una modestă, cu greşeli de arbitraj atât în defavoare gazdelor dar şi a oaspeţilor.
Scor final: Şoimii Câmpia Turzii - Viitorul Ceanu Mare 2-0
Şoimii Câmpia Turzii: Mesaroş Adrian, Apostol Daniel, Biriboiu Gheorghe, Nicoară Ciprian, Popa Sebastian, Tompa Marius, Oltenu Marius, Kaszas Mihai, Oroian Lucian, Cucurean Bogdan, Jucan Alexandru, Ozvadă Bogdan, Dudu Daniel, Morea Călin.
Rezultatele etapei 18:
Şoimii Pădureni - Potaissa Turda 0-3
Şoimii Câmpia Turzii - Viitorulo Ceanu Mare 2-0
Plaiul Iacobeni - Victoria Viişoara 4-2
Spicul Luna - Progresul Boian 4-0
AS Urca - Chimia Turda 4-1
Steaua Gligoreşti - Steaua Roşie Bolduţ 0-3
Unirea II Triteni - ACDR Câmpia Turzii 0-3
CLASAMENT:
1. Şoimii Câmpia Turzii - 43 puncte (65-28)
2. Plaiul Iacobeni - 42 puncte (102-25)
3. Potaissa Turda - 40 puncte (71-24)
4. Chimia Turda - 35 puncte (58-29(
5. Spicul Luna - 29 puncte (55-29)
6. Progresul Boian - 29 puncte (50-41)
7. Victoria Viişoara - 25 puncte (51-56)
8. Steaua Roşie Bolduţ - 2 puncte (62-41)
9. Steaua Gligoreşti - 14 puncte (41-66)
10. AS Urca - 13 puncte (35-68)
11. Şoimii Pădureni - 13 puncte (25-59)
12. Unirea II Triteni - 11 puncte (28-62)
13. ACDR Câmpia Turzii - 9 puncte (10-5)
14. Viitorul Ceanu Mare - 0 puncte (11-131)