Meteo 18-24 iulie: Ne aşteaptă un weekend cu precipitaţii

prognoza meteo campia turzii nor soare ploaieUltima săptămână a fost caracterizată din nou de o vreme destul capricioasă din punct de vedere termic cât mai ales al aspectului vremii. La începutul intervalului, unele zile au fost peste normal din punct de vedere termic, atunci când maxima a atins 32-33 grade Celsius. Regimul termic a cunoscut însă o scădere spre sfârşiţul intervalului, atunci când şi instabilitatea atmosferică s-a mai accentuat, iar maximele termice nu au depăşit 25-26 grade Celsius reprezentând normalul perioadei.

Instabilitatea atmosferică a fost mai mare spre finalul intervalului, până spre luni seară şi am avut parte de precipitaţii totalizând 14 l/mp pentru ultimele 7 zile. Dealtfel, luna iulie, este a doua cea mai ploioasă din an datorită mişcării foarte rapide a maselor de aer şi a ciclonilor. Până acum pentru primele 2 săptămâni din iulie s-a înregistrat un volum de numai 15% din precipitaţiile care ar trebui să cadă pe parcursul întregii luni putând spune că datorita temperaturilor ridicate pe perioadă s-a intrat într-un proces de secetă.

Cea mai rece zi a intervalului precedent a fost 16 iulie când maxima a urcat la 24 grade, minima atingând 12 grade Celsius, iar cea mai caldă zi a fost 11 iulie când maxima a ajuns la 33 de grade, minima coborând la 19 grade Celsius. Diferenţa dintre cele 2 zile a fost de 9 grade, iar între minima cea mai scăzută şi maxima cea mai ridicată de 21 grade Celsius, ceea ce înseamnă o diferenţă mare şi destul de greu de suportat pentru organism, între cele două extreme. Comparativ cu acum o săptămână vremea s-a prezentat aproape identic, diferenţele de tempratură fiind identice, însă se poate observa o încălzire mai puţin accentuată a vremii. De altfel, ziua de 5 iulie a fost cea mai caldă zi de anul acesta, când maxima a atins 36 grade Celsius. Acest val de căldură a fost generat de o masă de aer caldă venită din sudul continentului, care a persistat aproape 2 săptămâni nelăsând loc precipitaţiilor.

În intervalul 18 iulie - 24 iulie vremea va fi frumoasă în prima parte urmând apoi să devină instabilă, precipitaţiile urmând să înceapă duminică, ele fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Sub aspect termic nu vor fi modificări seminificative de-a lungul perioadei, maximele încadrându-se în general între 26-33 grade Celsius, ceea ce reprezintă o vreme mai caldă, dar care va deveni normală din punct de vedere termic, începând de sâmbătă.

Indicele UV va fi constant pe parcursul întregii săptămâni şi va fi cuprins între 8 şi 9, măsurat în condiţiile unui cer senin.

Miercuri, 18 iulie, va fi o zi caracterizată de un cer variabil, în care soarele se va zări 12 ore, maxima oprindu-se la 26 grade Celsius, constantă faţă de ziua precedentă. Vânt slab de 10 km/h din direcţia S-E. Şanse de precipitaţii de 10% şi UV de 8. Noaptea, termometrul va coborî până la 12 grade pe fondul unui cer senin.

Joi, aspectul general al vremii nu se prea schimbă: cer senin, soarele va fi prezent pe cer 13 ore, fără să fie stingherit de nori. Şanse de precipitaţii 0%, iar vântul va sufla slab cu aproximativ 11 km/h din direcţia S-E. Temperatura maximă în creştere faţă de ziua precedentă şi va atinge 31 grade Celisus. Această vreme caldă şi frumoasă se pare că va ţine până la finalul săptămânii. Noaptea de joi spre vineri va aduce o minimă de 12 grade pe fondul unui cer senin. Indicele UV va fi de 9.

Vineri, 20 iulie, aspectul vremii va fi următorul: cer senin cu probabilitate de 0% pentru precipitaţii. Maxima zilei va urca puţin faţă de joi, ajungând la 33 de grade Celsius, iar vântul va sufla slab cu 8 km/h din direcţia N-E. Minima va coborî până la 13 grade, iar probabilitatea pentru o noapte cu cer tunete şi fulgere, cât şi ploaie torenţială este de 30%. Soarele se va putea vedea 13 ore fără să fie stingherit de nori. Inidce UV 9.

Prima zi de weekend va fi caracterizată de o vreme frumoasă: cer variabil la început, care apoi se va acoperi şi 20% şanse de precipitaţii. Maxima va scădea atingând 29 grade Celsius şi vânt slab de 10 km/h din direcţia N-V. Noaptea de sâmbătă spre duminică minima va coborî până la 12 grade pe fondul unui cer ce se va degaja treptat. Soarele va străluci 10 ore fără să fie deranjat de nori, iar UV va avea valoarea 8.

Duminică 22 iulie va fi o zi în care soarele va fi prezent pe cer 7 ore, iar cerul va fi variabil, urmând să se înnoreze spre după-masă. Şanse de precipitaţii 70%. Vântul va sufla slab cu viteză de 11 km/h direcţia N, temperatura maximă va cunoaşte o scădere uşoară faţa de ziua precedentă oprindu-se la 28 de grade. Noaptea, minima va coborî până la 13 grade Celsius pe fondul unui cer în degajare. Sunt posibile ploi torenţiale ce vor depăşi 15 l/mp, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. UV va atinge valoarea 8.

Prima zi a săptămânii va fi o zi cu cerul variabil în care regimul termic va rămâne aproape constant, datorită stagnării a unei mase de aer mai rece venită din V continentului şi intrate sâmbătă în peisaj. Şanse de 70% pentru ploaie, maximă de 26 grade şi vânt slab de 10 km/h din direcţia N-V. Soarele se va putea vedea pe cer 3 ore. Noaptea va aduce o minimă de 15 grade şi un cer variabil. Precipitaţiile ce vor cădea vor putea fi din nou însemnate cantitativ totalizând 10-15 l/mp putând fi însoţite, din nou, de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Indice UV din nou va atinge 8.

Marţi aspectul vremii nu se va schimba, cerul fiind variabil, mai mult noros, 26 grade Celsius maximă, vânt slab de 14 km/h de direcţie N-V, iar şansele pentru ploaie sunt de circa 50%. Soarele va străluci 4 ore fără să fie acoperit de nori. Temperatura nocturnă va coborî până la 13 grade pe fondul unui cer variabil, fără şanse mari de precipitaţii.Ziua sunt posbile precipitaţii totalizând 10-15 l/mp însoţite de descărcări eletrice şi intensificări ale vântului.

Câteva sfaturi şi predicţii

- urmează încă 3 zile în care vă puteţi bucura de soare şi căldura, urmând că apoi să intervină din nou în peisaj ploile. Dacă totuşi doriţi să staţi la plajă protejaţi-vă corespunzător, folosind ochelari de soare şi cremă cu protecţie solară mai ridicată. Nu este recomandat totuşi să staţi la soare între orele 10-16, datorită indicelui UV destul de mare, care va atinge valoarea 8.

- weekendul va aduce o vreme instabilă, aşa că cei doritori de a ieşi în natură, la munte mai ales, să se aştepte la câteva reprize torenţiale de ploaie.

- pentru că sezonul estival este în toi iată şi câteva date despre vremea de pe litoral: în perioada 18-24 iulie vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei atingându-se maxime între 28-32 grade Celsius. Indice UV va fi 9, iar cerul va fi senin. Temperatura apei mării va avea circa 25-26 grade Celsius. Cu alte cuvinte va fi o vreme excelentă pentru plajă şi făcut baie.

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time