13 septembrie – “Ziua Pompierilor din România”
- Written by
- Be the first to comment!
- font size decrease font size increase font size
- Published in Stiri Campia Turzii
- Read 2300 times
Pompierii români vor fi sărbătoriţi mâine, 13 septembrie 2011, pentru tot efortul depus în timpul anului, când au lucrat „cu foc" pentru a ţine flăcările sub control. Ziua Pompierilor reprezintă un moment de cinste adus acestei meserii şi celor care zi de zi îşi pun viaţa în pericol pentru salvarea celor din jur.
De ce a fost desemnată această dată ca reprezentativă pentru pompierii din România? În urmă cu 163 de ani, pe Dealul Spirii, Compania de Pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu a ţinut piept trupelor otomane venite să înfrângă mişcarea revoluţionară de la 1848. Pompierii au reuşit să respingă atacul, dar, din păcate, nu şi intervenţia turcească ce avea drept scop reprimarea Revolutiei de la 1848 din Țara Românească.
Pe locurile dramaticei confruntări, înnobilate cu sângele celor căzuţi atunci la datorie, în semn de omagiu faţă de jertfa ostaşilor pompieri, a fost ridicat şi dezvelit la 13 septembrie 1901, Monumentul Eroilor Pompieri, pe al cărui soclu stă scris cu majuscule: „LUPTĂTORILOR DE LA 13 SEPTEMBRIE 1848 - POPORUL ROMÂN RECUNOSCĂTOR."
Primul Parlament al României, acordă în anul 1860 participanţilor la eroicul act, pensii pe viaţă și prima medalie românească - PRO VIRTUTE MILITARI. Tot ca o recunoaştere a eroismului pompierilor, data de 13 Septembrie 1863 a fost aleasă pentru înmânarea noilor drapele de luptă Oştirii Ţării, iar Batalionul de pompieri Bucureşti (înfiinţat încă din 1861) a primit primul drapel de luptă chiar din mâna domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
La trei decenii după acea confruntare, pompierii-artilerişti şi-au demonstrat din nou virtuţile ostăşeşti, când au contribuit la trecerea Dunării de către armata română şi desfăşurarea, cu succes, a Războiului pentru Câştigarea Independenţei de Stat a României. Cu acelaşi devotament şi spirit de sacrificiu, pompierii militari au acţionat şi pe timpul celor două războaie mondiale, pentru apărarea localităţilor şi a populaţiei, prin stingerea incendiilor provocate de bombardamente – unele dintre ele devastatoare, cum au fost cele din august 1943 din Valea Prahovei şi aprilie-august 1944 la Bucureşti sau alte zone ale ţării.
În anul 1953, ziua de 13 septembrie a fost declarată Ziua Pompierilor din România. Nobleţea misiunilor umanitare, cu care au fost investiţi pompierii, a fost pusă în evidenţă şi pe timp de pace: ele au presupus asumarea unui risc permanent şi nu de puţine ori acesta a fost cel al sacrificiului suprem.