Tuturor ne place curăţenia. Însă, ar fi bine dacă mediul încojurător ar fi curat, de la sine, fără să mişcăm un deget, sau fără să ne deplasăm doi metri pentru a arunca ambalajul de la ciocolată la coş, iar exemplele pot continua. Sunt persoane cărora le pasă şi care vor să schimbe această mentalitate, chiar dacă singurul lucru pe care îl primesc în schimb este satisfacţia că au contribuit la un mediu mai curat.
Este vorba despre voluntarii "Let's do it, Romania", care nu şi-au sacrificat doar o singură zi pentru a face această acţiune posibilă, ci au muncit timp de şase luni, pentru ca "Ziua Curăţeniei" să se materializeze atât în Câmpia Turzii, cât şi în Turda. Este vorba despre: Liviu Man, Ioana Todea, Dan Iepure, Alexandru Lacatoş, Tudor Similic, Nicuşor Lăcătuş, cei care au pus la cale planul de strângere al deşeurilor. Astăzi, în cadrul unei conferinţe aceştia au dorit să le mulţumească tuturor celor care s-au implicat şi au contribuit, într-un fel sau altul la acţiunea de curăţare a celor două oraşe şi au acordat diplome celor care au dovedit că nu "aruncă" problemele mediului, la gunoi.
Mai mult decât o provocare
Dan Iepure susţine că este prima dată când Grupul de Iniţiativă a Tinerilor din Turda şi Câmpia Turzii a luat parte la "Let's do it, Romania", dar au trecut cu bine peste această provocare. Atât de bine, încât la anul, doresc să repete experinţa cu şi mai multă hotărâre. Crede cu tărie că oamenii trebuie să înveţe că pentru a schimba ceva , acest lucru trebuie să aibă ca punct de plecare conştiinţa fiecăruia: "Nu trebuie să aşteptăm de la absolut nimeni să facă ceva, acest lucru trebuie să pornească de la noi", a spus tânărul.
Dorin Lojigan este reprezentantul unui partid politic, care, a contribuit de asemenea, la adunarea deşeurilor din zonele poluate ale oraşului Câmpia Turzii. Este al doilea an când acesta participă la o astfel de acţiune. „Anul acesta m-a impresionat nu neapărat faptul că au fost foarte mulţi tineri, faţă de anul trecut, ci dăruirea acestor copii, modul în care ei s-au implicat peste puterile multora dintre noi şi nu pot decât să îi felicit", le-a adresat cuvinte de laudă organizatorilor, (cărora îi place să le spună "copii"), domnul Lojigan.
Respect pentru cei care curăţă după alţii
Paula Bozdog, directorul Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu" este de părere că aceste acţiuni sunt benefice, dar că în astfel de situaţii, păstrarea curăţeniei le dă românilor de furcă. „Ar fi bine să păstrăm ceea ce s-a făcut în 24 septembrie atât cei care am participat la curăţenie, cât şi ceilalţi care am avut alte preocupări. Cel mai important lucru este să îi respectăm pe cei care şi-au dedicat o zi de weekend, o zi liberă, pentru a face curăţenie şi mai ales pentru a face curăţenie după alţii! Trebuie să conştientizăm că pentru noi păstrăm, nu pentru alţii, nu pentru alte ţări, ci pentru noi, pentru a trăi civilizat", a declarat aceasta.
Doamna profesoară, Irina Vânătoru, a povestit că, împreună cu elevii ei, s-au implicat în acţiuni dedicate mediului şi doreşte ca pe viitor să poată mobiliza cât mai mulţi copii în acest sens. „Din păcate atât timpul nostru, cât şi al copiilor este limitat, dar voinţă există", a mărturisit cadrul didactic.
Vrem măsuri coercitive!
Dorina Stanciu este o veche susţinătoare a acţiunilor bazate pe voluntariat. Cu toate acestea, doreşte ceva mai mult, ceva solid, care să împiedice ca în următoarele zile să se aleagă praful de munca voluntarilor, din cauza nepăsării populaţiei. „Am ajuns la concluzia că fără măsuri coercitive ne putem mobiliza tot oraşul, dar nu o să ajugem nicăieri. Eu propun, încerc, insist, să creem o asociaţie pe ţară a organizaţiilor de voluntari, care să meargă mai sus şi să spună „Vrem măsuri coercitive fără de care educaţia nu are nicio putere!", îşi susţine ferm părerea doamna profesoară. De asemenea, crede că ziua de 24 septembrie are un rol educativ: „Probabil în sufletul copilului care participă la acea acţiune încolţeşte o sămânţă pentru a reda naturii puterea".
Chiar dacă sunt mai mici, elevii de la Şcoala „Mihai Viteazu" în frunte cu doamna Claudia Pop, organizează an de an activităţi în folosul naturii. „E foarte bine că sunt educaţi de mici să păstreze curăţenia oraşului", este de părere dascălul.
Ana Petrov reprezentantă a Grupului de Iniţiativă a Tinerilor din Turda şi Câmpia Turzii crede că „E important să se adune, dar mai important e să nu avem ce aduna. Trebuie să învăţăm lumea să nu mai arunce."
Let's do it, WORLD!
Pe harta României, Câmpia Turzii reprezintă doar o localitate ca oricare alta. Pentru noi, cei care ne-am născut, creştem şi ne desfăşurăm activitatea aici, este „acasă". După 24 sepembrie, casa noastră este curată datorită celor 1200 de voluntari care s-au trezit dis de dimineaţă şi au curăţat locurile cele mai expuse deşeurilor. La nivel naţional, 350 000 de persoane s-au mobilizat pentru a da un moment de respiro naturii. Chiar dacă acţiunile locale, par nesemnificative, acestea adunate, înseamnă enorm. Iar conculzia în acest sens e clară: „Buturuga mică răstoarnă carul mare!", conform celor spuse de unul dintre voluntari. „Buturuga" reprezintă acţiunile de înlăturare a deşeurilor, iar „carul mare", gunoiul, care pe zi ce trece pare să ia proporţii. Anul viitor, însă, „buturugile" din întreaga lume se vor uni, şi vor porni lupta împotriva „inamicului", sub îndrumarea „Let's do it, world!".