Comunicat privind eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple în Câmpia Turzii
- Published in Stiri Campia Turzii
Din iniţiativa Primarului Municipiului Câmpia Turzii , ing. Ioan VASINCA, prin Hotărârea Consiliului Local nr.24 din 06.03.2012 s-a aprobat înfiinţarea punctului de lucru al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Cluj în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Câmpia Turzii din strada 1 Decembrie 1918 nr.6 conform Protocolului semnat de părţi privind funcţionarea acestuia.
Inaugurarea acestui punct de lucru v-a avea loc în data de 18 mai 2012 în prezenţa : Prefectului Judeţului Cluj – Florin Stamatian, Primarului Municipiului Câmpia Turzii – Ioan Vasinca, a Directorului Direcţiei Generale de Paşaporte Bucureşti – chestor Sime Aurel Vasile şi a şefului Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Cluj - comisar şef Sârca Viorel.
Activitatea de preluare a cererilor şi eliberarea paşapoartelor se va desfăşura o dată pe săptamână în ziua de MIERCURI, iar prima zi pentru preluare a cererilor va fi în data de 23 mai 2012 .
Materialele destinate informării cu privire la documentele necesare soluţionării cererilor privind eliberarea paşapoartelor simple şi programul de lucru pot fi consultate la avizierul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Câmpia Turzii din strada 1 Decembrie 1918 nr.6 şi pe site-ul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii - www.campiaturzii.ro.
Primarul Municipiului Câmpia Turzii
Ing. Ioan VASINCA