Meteo 23-29 mai: Vremea va deveni frumoasă şi mai stabilă
- Published in Stiri Campia Turzii
Ultima săptămână a fost caracterizată de o vreme capricioasă din punct de vedere termic. La începutul intervalului, în unele zile a fost chiar mult mai rece decât normalul perioadei, atunci când maxima a atins doar 10 grade Celsius. Regimul termic a cunoscut însă o creştere spre sfârşitul intervalului atunci când şi instabilitatea atmosferică s-a mai diminuat, iar maximele termice au depăşit pragul celor 25 grade Celsius, prag definit ca zi de vară.
Instabilitatea atmosferică a fost mare până duminică şi am avut parte de precipitaţii totalizând 27 l/mp pentru ultimele 7 zile. Dealtfel, luna mai, cât mai ales luna iunie, sunt cunoscute ca lunile cele mai ploioase din an, datorită mişcării foarte rapide a maselor de aer şi a ciclonilor.
Cea mai rece zi a intervalului precedent a fost 17 mai, când maxima a urcat la 10 grade, minima atingând 7 grade Celsius, iar cea mai caldă zi a fost 21 mai, când maxima a ajuns la 26 de grade, minima coborând la 13 grade Celsius. Diferenţa dintre cele 2 zile a fost de 16 grade, între minima cea mai scăzută şi maxima cea mai ridicată de 19 grade Celsius, ceea ce este mult pentru un interval atât de scurt. Comparativ cu acum o săptămână vremea s-a prezentat în oglindă, diferenţele de temperatură fiind aproximativ egale. Acest lucru a fost posibil datorită reintrării masei de aer rece însoţită de alt ciclon atlantic de această dată, care a generat precipitaţii, iar la scurt timp a fost înlocuit cu o masă de aer caldă ce a contribuit la creşterea temperaturiilor şi la o vreme mai stabilă.
În intervalul 23-29 mai vremea va fi ploioasă până vineri dimineaţă, urmând ca în weekend să ne putem bucura de o vreme frumoasă cu şanse reduse de precipitaţii. Sub aspect termic nu vor fi modificări importante de-a lungul perioadei, maximele încadrându-se în general între 21-24 grade Celsius, ceea ce reprezintă o vreme normală din punct de vedere termic.
Indicele UV constant pe parcursul întregii săptămâni va fi cuprins între 6 şi 7, măsurat în condiţiile unui cer senin.
Miercuri, 23 mai, va fi o zi caracterizată de un cer noros în care soarele nu se va zări de sub nori, maximă oprindu-se la 24 grade Celsius. Vântul va sufla moderat cu 18 km/h din direcţia N-E. Sunt posibile unele intensificări ale vântului şi descărcări electrice, urmate de reprize de ploaie torenţială. Şanse de precipitaţii ajung la 90% şi UV va avea valoarea 6. Noaptea, termometrul va coborî până la 14 grade pe fondul unui cer noros şi posibilitate ridicată pentru ploaie.
Joi, aspectul general al vremii nu se schimbă prea mult: cer noros care va deveni variabil spre seară. Soarele va fi prezent pe cer 4 ore, fără să fie stingherit de nori, şanse de precipitaţii 60% şi vânt moderat de 21 km/h din direcţia N-E. Temperatura maximă va cunoaşte o scădere uşoară faţă de ziua precedentă şi va atinge 23 grade Celisus. Noaptea de joi spre vineri va aduce o minimă de 13 grade pe fondul unui cer variabil. Indicele UV va fi de 6.
Vineri, 25 mai, aspectul vremii va fi următorul: cer variabil, mai mult senin, cu probabilitate de 20% pentru precipitaţii. Maxima zilei va scădea faţă de joi, ajungând la 21 de grade Celsius, iar vântul va sufla slab cu aproximativ 13 km/h din direcţia N-E. Minimă va coborî până la 10 grade şi iar probabilitatea pentru o noapte cu cer senin este ridicată. Soarele se va putea vedea 9 ore fără să fie stingherit de nori.
Prima zi de weekend va fi caracterizată de o vreme în încălzire: cer variabil şi 10% şanse de precipitaţii. Maxima va atinge 23 grade Celsius şi vânt slab de 11 km/h din direcţia S. Soarele va străluci 10 ore fără să fie deranjat de nori, iar UV va fi 7. În noaptea de sâmbătă spre duminică minima va coborî până la 11 grade pe fondul unui cer senin.
Duminică, 27 mai, va fi o zi în care soarele va fi prezent pe cer 9 ore, iar cerul va fi variabil spre senin. Vântul va sufla slab cu viteza de 11 km/h direcţia N-E, temperatura maximă va cunoaşte o stagnare faţă de ziua precedentă oprindu-se tot la 23 de grade şi vor fi 20% şanse pentru precipitaţii. Noaptea, minima va coborî până la 11 grade Celsius pe fondul unui cer senin.
Prima zi a săptămânii va fi o zi cu cerul variabil în care regimul termic va rămâne costant. Vor avea 40% şanse pentru ploaie, maximă de 23 grade şi vânt slab de 11 km/h de direcţie V. Soarele se va putea vedea pe cer 7 ore. Există probabilitate mai ridicată ca spre seară vântul să se intensifice, cerul să se înnoreze şi să plouă torenţial. Noaptea va aduce o minimă de 11 grade şi un cer în degajare.
Marţi aspectul vremii nu se va schimba, cerul fiind variabil. Vor fi 23 grade Celsius maximă, vânt slab de 11 km/h direcţie N-V şi 10% şanse de ploaie. Soarele va străluci 11 ore fără să fie acoperit de nori. Temperatura nocturnă va coborî până la 11 grade pe fondul unui cer senin şi 0% şanse de precipitaţii. Indice UV va avea valoarea 7.
Câteva sfaturi şi predicţii
- Vremea va fi în sfârşit mai stabilă, atât din punct de vedere termic cât şi din punct de vedere pluviometric, lucru pentru care vă puteţi face planuri pentru a petrece un weekend la iarbă verde, fără a avea grija ploilor sau a vremii reci.
- Luna mai este o lună caracterizată de schimbări rapide de vreme. Aspectul este în general frumos până spre după-masă când începe să se înnoreze şi apoi să plouă torenţial, urmând ca apoi cerul să devină senin. Nici anul acesta luna mai nu a făcut rabat de la caracteristicile ei.
-Precipitaţiile ce urmează să cadă până vineri nu vor fi aşa însemnate cantitativ, ele totalizând totuşi 8-12 l/mp.