Taţii se consideră discriminaţi: cuvântul “mama” apare de mai multe ori în abecedare

tata-homeAlinaţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor "TATA" a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la faptul că, în abecedare, cuvântul "tata" este utilizat mult mai puţin decât "mama", iar taţii sunt prezentaţi drept părinţi cu grad inferior.

Alianţa a analizat toate cele patru abecedare alternative autorizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului distribuite gratuit în şcoli şi au ajuns la concluzia că acestea îi discriminaeză pe taţi. S-a constatat că «mama» (mămică, maică) are în total 108 apariţii pe 60 de pagini ale celor patru manuale, în timp ce «tata» (tătic) figurează numai de 40 de ori şi doar pe 19 pagini din totalul de 478 de pagini cât reprezintă însumate cele patru abecedare.

"TATA solicită Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să sancţioneze acest tip de discriminare şi să determine astfel MECTS să modifice conţinutul manualelor pentru clasa I, pentru a pune în evidenţă complementaritatea celor doi părinţi şi pentru a sublinia importanţa egală a mamei şi a tatălui în creşterea şi educarea copilului" se arată într-un comunicat de presă remis de Asociaţie.

Totodată, arată asociaţia, deşi Ziua tatălui a devenit din 2009 sărbătoare naţionala legală, abecedarele din septembrie 2011 (trei din cele patru) nu prezintă decât Ziua mamei.

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time