Frământări, pregătiri, speranțe, toate concretizate în seara zilei de 15 aprilie 2016, când înarmați cu foarte multă răbdare, dar cu entuziasm din plin, ne-am îmbarcat în autocarul care avea să ne transporte pe tărâmul mult visat, în patria lui Verdi. După câteva emoții trăite la vamă, în sfârșit părăsim țara. Șoselele sunt mult mai bune, iar orizontul pare nesfârșit.
Prima oprire are loc în Budapesta la Catedrala Sfântul Ștefan, o construcție cu adevărat impunătoare, atât datorită arhitecturii, cât și prin dimensiunile ce par a depăși limitele firești.
Următoarea destinație a fost Ljubljana, capitala Sloveniei, o țară destul de mică, dar foarte frumoasă, pentru care s-a găsit un loc atât în Uniunea Europeană, cât și în spațiul Schengen și nu mi se pare deloc nefiresc: autostrăzi nesfârșite, vegetație abundentă, dar îngrijită, oameni civilizați, prietenoși și chiar îngăduitori. Atât Castelul Ljubljana, cât și Piața Centrală par a fi desprinse dintr-o poveste. Pe Podul măcelarilor, îndrăgostiții își pot pune lacăte ca semne ale iubirii eterne și nici măcar nu trebuie să le duceți din Romania, întrucât se găsesc diferite modele, chiar la magazinele de suveniruri.
Și, în sfârșit, ajungem în Veneția, după aproape 22 de ore petrecute pe drum, dar presărate de mici evadări din spațiul îngust, însă confortabil, al autocarului. Totul pare să amintească de fastul de odinioară al Imperiului Roman. Vegetația luxuriantă specifică unei clime mediteraneene, clădirile cu un stil arhitectonic larg și divers, briza mării nu doar ne-au captat atenția, ci chiar ne-au fascinat, încă de la primele ore petrecute în superba Italie.
Hora românească, încinsă chiar în autocar, avea să marcheze bucuria copiilor, care pășeau pentru prima dată (unii dintre ei) pe pământul lui Pavarotti.
Vaporul închiriat doar pentru grupul nostru, acela al elevilor (sau foștilor elevi) de la Școala Gimnazială AVRAM IANCU, DIN CÂMPIA TURZII (profesori însoțitori: Ana Popescu, Diana Ienei, Sultănica Matei, Daniela Mocan, Loredana Corchiș și asistenta medicală Mioara Crișan) și Liceul GHEORGHE ȘINCAI, din Baia Mare, avea să ne transporte pe cele mai renumite insule din laguna Veneției: MURANO, BURANO și TORCELLO. Fiecare are un farmec aparte. Dacă pe insula Murano, am asistat la crearea și prelucrarea unei vaze și a unui cal de sticlă, insula Burano ne-a fascinat prin ineditul ei. Casele divers colorate, abundența produselor artizanale, dar și ospitalitatea locuitorilor, dornici să ne ofere informații, ne-au determinat să intrăm într-o criză de timp și dacă vaporul n-ar fi fost închiriat, cu siguranță, am fi înnoptat pe insulă.
Piata San Marco este inima vie a Veneției, în care străduțele înguste sunt asaltate, anual, de milioane de turiști veniți să vadă unele dintre cele mai mari minuni arhitectonice ale lumii. Palatul Dogilor, Basilica San Marco sau Biblioteca Marciana reprezintă poate cele mai importante motive pentru care am străbătut atâta drum, însă asta nu e tot.
Cartierul Evreiesc din Veneția este zona în care au fost forțați să trăiască evreii din secolul al XVI-lea, până în secolul al XVIII-lea. Făcut celebru de Negustorul din Veneția al lui Shakespeare, Cartierul Evreiesc este astăzi o zonă plăcută în care trăiește o comunitate evreiască mică și în care există chiar un muzeu evreiesc Museo Communita Ebraica.
Aglomerația a rămas neschimbată și în Padova, unde am vizitat atât Bazilica Sfântului Anton (chiar am vizionat un film despre viața apostolului Anton și am primit pliante editate în limba română), cât și Universitatea din Padova, înființată în anul 1222.
Dimensiunile impresionante ale Arenei din Verona ne-au trimis gândurile spre alte timpuri, cele ale gladiatorilor, ale luptelor ce constituiau în vremuri îndepărtate deliciul publicului, al oamenilor simpli, lipsiți, mai mult sau mai puțin, de educație. Casa Julietei (Casa di Giulietta) era doldora de turiști, iar pentru o fotografie în balcon, ar fi trebuit să aștepți ore în șir.
La întoarcere, nu am ratat Castelul Miramare din Trieste. Construcția, înzestrarea interioară (operele de artă) precum și grădinile au fost executate după indicațiile detaliate ale arhiducelui Maximilian și mai reflectă și astăzi, marea lui dragoste pentru mare. Priveliștea este uluitoare și se pare că stâncile se întâlnesc cu aceeași Mare Adriatică.
Totuși, am fost impresionată atât eu, cât și copiii, de istoria acestor locuri, de civilizația, care se simte la tot pasul, de ospitalitatea și calmul, cel puțin aparent al italienilor, oameni frumoși din multe puncte de vedere. Sunt mândră că fac parte dintr-o populație latină, conștientă de valoarea ei și sunt convinsă că odată cu trecerea timpului și românii vor prelua, măcar într-o anumită măsură, o fărâmă din acest spirit latinesc al veacului, cum spunea Eugen Lovinescu, nu de alta, dar i-am întâlnit la tot pasul pe vestitele meleaguri latine.
Chiar dacă la început am fost reticenți în ceea ce privește această țară, ne-am dat seama că tot ce este valoros în lume, e controversat (la fel și notorietatea oamenilor) și depinde de capacitatea, experiența și chiar de înțelepciunea fiecăruia dintre noi, de a separa binele de rău, frumosul de urât, arta de kitsch și firescul de anormalitate.
LOREDANA CORCHIȘ
Următoarea destinație a fost Ljubljana, capitala Sloveniei, o țară destul de mică, dar foarte frumoasă, pentru care s-a găsit un loc atât în Uniunea Europeană, cât și în spațiul Schengen și nu mi se pare deloc nefiresc: autostrăzi nesfârșite, vegetație abundentă, dar îngrijită, oameni civilizați, prietenoși și chiar îngăduitori. Atât Castelul Ljubljana, cât și Piața Centrală par a fi desprinse dintr-o poveste. Pe Podul măcelarilor, îndrăgostiții își pot pune lacăte ca semne ale iubirii eterne și nici măcar nu trebuie să le duceți din Romania, întrucât se găsesc diferite modele, chiar la magazinele de suveniruri.
Și, în sfârșit, ajungem în Veneția, după aproape 22 de ore petrecute pe drum, dar presărate de mici evadări din spațiul îngust, însă confortabil, al autocarului. Totul pare să amintească de fastul de odinioară al Imperiului Roman. Vegetația luxuriantă specifică unei clime mediteraneene, clădirile cu un stil arhitectonic larg și divers, briza mării nu doar ne-au captat atenția, ci chiar ne-au fascinat, încă de la primele ore petrecute în superba Italie.
