Credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici sărbătoresc astăzi Înălţarea Sfintei Cruci. Câmpia eXpress vă prezintă în exclusivitate un reportaj despre o familie care a scăpat de flăcările care au năpustit comuna Viişoara, în ziua de 14 septembrie, în urmă cu 67 de ani.
În anul 1944, al doilea război mondial se afla în plină desfăşurare. Comuna Viişoara nu a fost ocolită de furia proiectilelor, ci din contră. Maria S. îşi aminteşte că în spatele curţii familiei sale se afla o pădurice şi acolo stăteau soldaţii camuflaţi. De asemenea, acela era locul de unde tunurile ţinteau avioanele inamice. "Au ars multe case din sat şi toate grămezile de grâu, orz, ovăz. Acestea erau pregătite pentru că trebuia să vină batoza să le treiere. Batoza nu a mai venit, în schimb a venit războiul şi le-a nimicit", povesteşte Maria S. Femeia, care era atunci o fetiţă de opt ani, îşi aduce aminte că stăteau permanent cu frica în sân.
S-a rugat în pivniţă
"Când veneau avioanele, tunurile trăgeau după ele. Dacă ratau, proiectilele atingeau câmpul şi se făcea şapcă de foc în urma lor. Proiectilele cădeau, unde cădeau. Şi au căzut în tot satul." În ziua de 14 septembrie, de "Ziua Crucii", bombardamentele s-au intensificat, iar toate gospodăriile din jurul casei lor au fost nimicite. A lor însă, a scăpat ca prin minune. "Noaptea se vedea de puteai băga aţă în ac şi tata citea în pivniţă. Citea din Biblie şi atunci ne-a spus „Copii, să ţineţi Ziua Crucii ca Ziua de Paşte! Era 14 septembrie. Am să ţin minte Ziua Crucii şi în mormânt, că atunci a ars tot satul", mărturiseşte cu lacrimi în ochi femeia, care şi acum acordă acestei zile o deosebită importanţă.
Salvat de un soldat
Oamenii din sat au fost evacuaţi de soldaţi şi şi-au construit un refugiu pe câmp, unde să fie mai în siguranţă. Au avut la dispoziţie 10 minute să părăsească casa. Au reuşit să ia o oală, o pătură, zahăr, spirt şi ceva haine rele pentru a se putea bandaja în cazul în care se întâmpla ceva. Maria S. îşi aminteşte că drumul de la casă până la câmp a fost un adevărat coşmar. „A fost tragere mare! Aşa trăgeau tunurile, încât caii legaţi de garduri, l-au rupt şi fugeau cu bucăţi din ele, cum s-au speriat", povesteşte femeia.
Tot în acea zi, fratele său a fost salvat de un soldat, care se întorcea de la vie. Acesta aducea o găleată de struguri răniţilor, la infirmerie. „Când a văzut soldatul că vine proiectilul a zis să ne aruncăm jos. Şi toţi ne-am pus jos. Pe copil l-a luat şi l-a aruncat într-un şanţ. Avea o planşetă şi i-a pus-o în cap ca să îl apere. A lăsat acolo găleata şi l-a apărat pe bietul copil", explică Maria S. ce s-a întâmplat în acea zi.
Casa lor a scăpat nevătămată, dar de cea a unor rude s-a ales praf şi pulbere. „Sora lui bunica avea nouă copii. Li s-a aprins casa, grajdul, nici măcar gardul nu le-a mai rămas. Tot ce au avut s-a dus pe apa Sâmbetei. Şi i-am adus la noi în găzduire după război, că nu aveau unde să meargă", povesteşte Maria S. despre nenorocirea ce s-a abătut asupra acelei numeroase familii. Le-au dat o cameră, iar aceştia au rămas la ei până când copiii s-au căsătorit, iar părinţii au reuşit să îşi contruiască două camere pe locul casei arse.
Cenuşa salvatoare
Când s-au întors acasă, încăperile erau răscolite. Inclusiv saltelele le-au fost furate. „ În toată casa era numai pănuş, ca să poată fura saltelele. N-am rămas cu nimic. Tata şi mama au avut minte şi au ascuns vasele în fântână. Aveam două fântâni mari. Tata s-a apucat şi a umplut fântâna cu vase, linguri, cu ce a dat Dumnezeu. Le-a băgat în apă şi peste ele, ca să nu se vadă, a aruncat cenuşă de la cuptorul de pâine. Cenuşa s-a lăsat pe toate vasele şi le-a mascat. Chiar dacă apa s-a limpezit, ele erau negre. Şi aşa am avut pe urmă vase şi maşină de carne. Maşina de cusut au ascuns-o în podul casei, în afumătare. În cenusă a învelit şi maşina de cusut. Acolo am găsit-o", povesteşte femeia.
Maria S. îşi aminteşte în fiecare an de această zi, când Dumnezeu le-a salvat casa de flăcări şi o cinsteşte după sfatul tatălui său.
Semnificaţia sărbătorii
Înălţarea Sfintei Cruci este cea mai veche şi cea mai importată sărbătoare dedicată crucii. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au redescoperit pe muntele Golgota trei cruci, dar nu au ştiut care i-a aparţinut lui Iisus. La îndemnarea îngerului, ei au atins crucile de trupul unei femei moarte. Când aceasta a fost atinsă cu Sfânta Crucea, femeia a înviat. Crucea a fost înălţată pentru a fi văzută de mulţime şi, de atunci, acest praznic a fost trecut între sărbători.
Cel de-al doilea eveniment s-a petrecut în vremea împăratului bizantin Heraclie, Sfânta Cruce a fost adusă de la perşii păgâni, în anul 629. După reîntoarcerea în Ierusalim, lemnul Sfintei Cruci a fost împărţit în părticele mici şi trimis la diferite biserici. Cum marele praznic al Înălţării Sfintei Cruci ne aduce aminte de patimile şi de sfânta jertfă a Mântuitorului Iisus Hristos, se serbează cu post şi rugăciune.