Avertizare
  • JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 535

Cristian Octavian Matei este noul președinte al ADI ,,Apa Văii Arieșului’’

În data de 07.07.2016, începând cu ora 08.30, la sediul Companiei de Apă Arieș, a avut loc ședința A.G.A a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Apa Văii Arieșului’’ 

La ședință au participat reprezentanții unitaților administrativ-teritoriale ce fac parte din ADI ,,Apa Văii Arieșului’’,  după cum urmează: 

Municipiul Turda - Matei Cristian Octavian /Primar

Comuna Călărași - Szabo Iosif /Viceprimar

Comuna Luna - Giurgiu Aurel /Primar

Comuna Mihai Viteazu - Sasu Gligor/ Viceprimar

Comuna Petreștii de Jos - Pîrv Ioan/Primar

Comuna Săndulești - Fărgaciu Ioan/ Primar

Comuna Tritenii de Jos - Sașa Valer/Primar

Comuna Viișoara - Roman Ioan/Primar

Comuna Ciurila - Popa Teodor Cristinel/Primar

Comuna Ploscoș - Truța Aurel/Primar 

Comuna Aiton - Fagădar Nicolae/Primar

Comuna Tureni - Mănăilă Elena Daniela/Primar

In cadrul ședinței s-a supus la vot și aprobat în unanimitate, cu 12 voturi pentru, alegerea d-lui Matei Cristian Octavian în funcția de președinte al ADI ,,Apa Văii Arieșului’’ și reconfirmarea d-lui Roman Ioan și d-lui Popa Teodor Cristinel pentru un nou mandat în Consiliul Director. 

In a doua parte a ședinței, noul președinte ales al ADI ,,Apa Văii Arieșului’’, Matei Cristian Octavian a prezentat acționarilor stadiul proiectului european și perspectivele de dezvoltare ale CAA în condițiile accesării pasului doi de finanțare europeană. 

 

Read more...

Război rece pentru preluarea puterii în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Văii Arieşului”

sedinta aga adi ava campia turziiÎncepând de joi, 4 aprilie 2013, Asociaţia de Dezoltare Intercomunitară „Apa Văii Arieşului” (ADI AVA) este subiectul unei disputei între putere şi opoziţie.

ADI AVA a luat fiinţă în anul 2007 şi are ca scop realizatea în comun a proiectelor de dezoltare a infrastructurii serviciilor pe baza strategiei de dezvoltare a zonei Turda – Câmpia Turzii şi furnizarea în comun a serviciilor prin intermediul operatorului unic SC Compania de Apă Arieş SA.

Primele „mişcări de trupe”: schimbarea membrilor AGA înaintea şedinţei

Consilierii locali din Câmpia Turzii, Turda, Sănduleşti şi Luna au încercat şi chiar au reuşit să schimbe reprezentanţii din AGA. Primarul Municipiului Câmpia Turzii a demisionat din motive personale, iar în locul său a fost ales viceprimarul Dorin Lojigan. La Sănduleşti, primarul Augustin Duca a fost înlocuit cu viceprimarul Florin Pădurean. Instituţia prefectului a atacat în contencios administrativ hotărârea, aşa că până la soluţionare reprezentantul comunei Sănduleşti ar rămâne Augustin Duca. La fel s-a întâmplat şi la Luna, unde înainte cu 2 zile de AGA, consilierii PDL au încercat să-l numească pe viceprimarul Aurel Giurgiu reprezentantul consiliului local în AGA al ADI AVA, dar propunerea a căzut la vot cu 5 voturi pentru şi 7 împotrivă. Nu doar PDL a încercat să facă asemenea schimbări. La Turda, consilierii alianţei USL-PPDD au reuşit să-l înlocuiască pe primarul Tudor Ştefănie cu avocatul Nicolaie Giurgiu. Interesant este faptul că instituţia prefectului nu a atacat în contencios această decizie aşa cum s-a întâmplat în cazul hotărârii consiliului local Sănduleşti.

Liniştea dinaintea furtunii – joi, 4 aprilie

Varianta USL: Adunarea Generală a Asociațiilor a fost convocată, numai că întâlnirea a fost „perturbată” de firma de pază care „l-a scos pe braţe” pe primarul din Sănduleşti, pe motiv că nu apare în convocator, iar accesul său în „perimetru de protecţie severă” este interzis. În semn de solidaritate cu ei, viceprimarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan şi primarii comunelor Luna, Viişoara şi Tritenii de Jos au părăsit şedinţa. În lipsă de cvorum (9 din 12 reprezentanți) aceasta a fost convocată pentru ziua de vineri.

Varianta CAA: În conferinţa de presă de luni, 8 aprilie 2013, directorul Companiei de Apă Arieş, Alexandru Sabău a declarat că sediul ADI AVA din Turda, de pe str. Bogata, este considerat ca fiind un „perimetru de protecţie severă”, iar persoanele care intră în acel perimetrul trebuie să supună controlului firmei de pază, fiind vorba de perimetrul stației de tratare a apei.

ADI AVA și-a ales un nou președinte, în timp ce o parte din reprezentanți erau la poartă – vineri, 5 aprilie

Conform statului ADI AVA, în cazul în care la prima convocare a AGA nu se întrunește cvorumul, la a doua convocare acest cvorum nu mai e necesar. Astfel, vineri, 5 aprilie, ședința AGA a avut loc cu toate că o parte din reprezentanți erau la poartă.

Dorin Lojigan nu a fost lăsat să intre pe motiv că nu a comunicat schimbarea reprezentantului Municipiului Câmpia Turzii, la fel și reprezentantul Municipului Turda, Nicolaie Giurgiu care a fost mandatat de Consiliul Local Turda ca reprezentant al acestui for în aceiași zi. Reprezentanții comunelor Luna, Tritenii de Jos, Săndulești, Mihai Viteazu și Viișoara au refuzat să mai intre la ședință considerând că firma de pază comite un abuz, interzicând accesul acționarilor la ședință. Reprezentanții firmei de pază se declară nevinovați, susținând că ei doar aplică ordinele directorului CAA, Alexandru Sabău. Viceprimarul Dorin Lojigan susţine că plicurile prin care a încercat să înştiinţeze ADI AVA de modificarea reprezentantului municipiului Câmpia Turzii s-au întorc înapoi pentru că „destinatarul a refuzat primirea”. Alexandru Sabău susține că nu are nicio vină pentru lipsa de comunicare (necomunicarea la timp a reprezentanților AGA către ADI AVA) și în acuză pe viceprimarul Dorin Lojigan de rea intenție spunând că acesta putea să lase hotărârea la secretariatul ADI AVA în ziua anterioară și atunci accesul său în unitate nu ar mai fi fost restricționat.

În timp ce reprezentanții celor șapte consilii locale stăteau la poartă, membri prezenți la ședință l-au ales pe primarul comunei Călărași președinte al ADI AVA.

Cei șapte reprezentanți nemulțumiți convoacă o nouă ședință

Reprezentanții Municipiilor Turda și Câmpia Turzii, alături de reprezentanții comunelor Luna, Viișoara, Mihai Viteazu, Săndulești și Tritenii de Jos au convocat o nouă ședință AGA, de data aceasta la Câmpia Turzii. Întrucât nu au avut numărul necesar de reprezentanți la prima convocare, aceștia au făcut o nouă convocare pentru ziua următoare, marți – 9 aprilie, când, conform statutului nu a mai fost nevoie de cvorum.

Ioan Racolța a fost revocat din funcția de președinte ADI AVA

Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi s-au aflat analiza stării conflictuale cauzate de refuzul directorului CAA, Alexandru Sabău, de a permite accesul reprezentanţilor AVA la şedinţa AGA convocată pentru 4 aprilie 2013, respectiv 5 aprilie 2013 în sediul AVA din Turda, strada Bogata nr. 1-3 şi adoptarea măsurilor ce se impun pentru stingerea stării conflictuale.

Cei șapte reprezentanți prezenți au votat revocarea „în totalitate a hotărârilor AGA din 5 aprilie 2013 menţionate în procesul verbal încheiat la data de mai sus, anexă la prezenta hotărâre, privitoare la alegerea preşedintelui Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apa Văii Arieşului, alegerea membrilor consiliului director şi alegerea comisiei de cenzori”. În urma votului, noul preşedinte al ADI AVA a fost ales viceprimarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, iar primarii comunelor Mihai Viteazu şi Viişoara, Ioan Zeng respectiv Ioan Roman au fost aleşi membri în consiliul director.

Care este miza acestor lupte?

Asociaţia de Dezoltare Intercomunitară „Apa Văii Arieşului” prin operatorul unic SC Compania de Apă Arieş SA Turda urmează să acceseze faza a doua a proiectului de dezoltare a reţelelor de apă şi canal în valoare de 66 de milioane de euro. Conform statului ADI AVA, reprezentanţii în asociaţie au drept de veto, iar disputele din rândul reprezentanţilor pot duce la pierderea acestui proiect.

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time