Suspect de evaziune fiscală, identificat la Câmpia Turzii
- Published in Stiri Campia Turzii
Ofiţerii Formaţiunii de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii l-au identificat pe M. Ilie de 38 ani, din Câmpia Turzii, care este suspect de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
În perioada 2010-2011, susnumitul, în calitate de asociat şi administrator al unei societăţi comerciale, s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, în sensul diminuării TVA-ului şi a impozitului pe profit de plată, prin aceea că a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţi mai multe facturi fiscale fictive, pe care le-a falsificat. Prejudiciul cauzat este estimat la suma de 34.924 lei.