Creaţiile audio vor fi sub protecţia dreptului de autor 70 de ani
- Published in Stiri Campia Turzii

Dreptul de autor pentru creaţiile audio se va prelungi de la 50 la 70 de ani, întrucât mai mulţi artişti s-au declarat nemulţumiţi că nu pot câştiga de pe urma muzicii lor şi după expirarea termenului de 50 de ani.
Artiştii internaţionali au susţinut o campanie pentru reglementarea acestui fapt, campanie încununată în cele din urmă cu success, chiar dacă opt ţări, printre care şi România, s-au opus. Astfel, votul UE a fost favorabil artiştilor şi a avut ecouri în rândul marilor nume ale muzicii europene.
Bjorn Ulvaeus, fost membru al trupei ABBA, spune că această extindere a drepturilor de autor îi va ajuta pe artişti să păstreze controlul asupra utilizării creaţiior lor. Pentru trupa din care a făcut parte, reglementarea este benefică, întrucât agenţiile publicitare nu le vor mai putea utilza piesele fără acordul lor.
La votul UE pe acest subiect, au votat împotrivă, alături de România, Belgia, Cehia, Luxemburg, Olanda, Slovacia, Slovenia şi Suedia, precizează EUobserver. Austria şi Estonia s-au abţinut.