Fiii Satului au revenit în acest sfârşit de săptămână la Luna
- Published in Stiri Campia Turzii
În acest sfârşit de săptămâna a avut loc sărbătoarea "Fiii satului la Luna", eveniment organizat de Primăria şi Consiliul Local al Comunei Luna, Consiliul Judeţean Cluj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cluj.
"Manifestările au început sâmbătă, 11 august, cu un program sportiv în localitatea Luncani, unde au participat 8 echipe de fotbal din Luna, Luncani şi Gligoreşti. Campionatul a fost câştigat de o echipa Spicul Luna care a reuşit să învingă cu 2-0 Steaua Gligoreşti. A fost şi un meci Old Boys între echipele Spicul Luna 1976 - Dinamo Luncani 1976 încheiat la egalitate cu scorul de 2-2." a declarat pentru Câmpia eXpress Primarul Laurenţiu Tor.
Duminică, programul a început cu o slujbă religioasă la biserica din Luna, urmată de un Te Deum la Monumentul Veteranilor, în prezenţa invitaţilor: Horea Uioreanu, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Hanga, Primarul Municipiului Câmpia Turzii, Minodora Luca, Primar al Comunei Băişoara, Ioan Racolţa, Primarul Comunei Călăraşi, consilieri judeţeni şi consilieri locali din localităţile invecinate. Doamna Primar Minodora Luca a făcut parte şi din rândurile fiiilor satului care s-au reîntors în comună pentru aceste manifestări.
"La programul cultural-artistic din ziua de duminică au participat Ansamblul Folcloric "Ardeleana" Câmpia Turzii, condus de Canta Martin, Ansamblul Folcloric "Cununiţa" de la Luna, condus de domnul Mihăşan Nelu, Orchestra Populară Florin Rupa. Au mai fost invitaţi Aurel Şuteu şi Angela Rusu care au avut un program foarte bun, a urmat Traian Jurchelea care la final ne-a mărturisit că a fost plăcut impresionat de locurile frumoase din zona noastră, locuri pe care până acum nu a reuşit să le vadă. O prestaţie foarte bună a avut şi Emanuel Cîrstea, o tânără speranţă a muzicii româneşti.
Vedeta mult aşteptată, CBRL, a reuşit să creeze o atmosferă deosebită care a fost încheiată cu un frumos foc de artificii.
Din punctul meu de vedere, dar şi din feedback-ul pe care l-am primit în a doua zi evenimentul a fost o reuşită şi sperăm ca anul viitor să fie chiar mai bine. Comparativ cu anii trecuţi, au fost de cel puţin 3-4 ori mai mulţi oameni prezenţi la manifestări, datorită locaţiei unde s-au desfăşurat concertele şi în special a artiştilor pe care i-am avut invitaţi." a adăugat Primarul Laurenţiu Tor.