UPDATE! Clubul Armaghedon organizează “After Party Balul Bobocilor C.T.V.U.”, fără acordul colegiului şi al elevilor care pregătesc balul

balul bobocilor cantina mechel nu armaghedonUPDATE!  “Nu era vorba de a organiza un bal în acelaşi timp cu elevii, era un after, ceea ce înseamnă “după”. Îmi cer scuze că am folosit numele lor, o să-l ştergem, dar nu puteţi să ne cereţi să nu organizăm nimic în seara respectivă”, a declarat, pentru Câmpia eXpress, Mihaela Nagy, general manager-ul Clubului Armaghedon , din Câmpia Turzii.


Colegiul Tehnic "Victor Ungureanu" din Câmpia Turzii organizează pe data de 4 noiembrie 2011 Balul Bobocilor cu tema "Vintage versus New Age". În aceeaşi zi, Clubul Armaghedon, a pus la cale un After Party în numele Colegiului Tehnic "Victor Ungureanu", dar fără acordul organizatorilor.

Elevii clasei a XII-a L3 sunt indignaţi de această iniţiativă, întrucât ei au pregătit în incinta Cantinei Mechel o petrecere în cinstea tuturor celor care vor lua parte la eveniment. Mai mult decât atât, discoteca va continua la Cantina Mechel până în zori, fapt pentru care o petrecere de aceste gen în Clubul Armaghedon este inutilă şi nu face altceva decât să le "fure" elevilor participanţii.

"Nu ni se pare corect să folosească numele liceului şi să profite de balul nostru pentru a face o petrecere. Nu ne deranjează să facă orice party în acea seară, dar să nu se folosească de noi pentru acest lucru", a declarat indignat, pentru Câmpia eXpress unul dintre organizatori.

De asemenea, elevii se întreabă dacă ceea ce se întâmplă este din cauză că, anul acesta, în premieră organizatorii Balului Bobocilor au ales o altă locaţie, faţă de cea cu care era toată lumea obişnuită, iar Clubul Armaghedon a rămas pe dinafară. "Să fie oare o răzbunare că nu facem acolo balul?", se întreabă organizatorii.

Am încercat să luăm legătura cu reprezentanţii Clubului Armaghedon, dar până în momentul de faţă, nu au putut fi contactaţi.

Balul organizat de clasa XII L3, va fi însufleţit de Aner & Dj Jonnessey. Preţul unui bilet achiziţionat direct de la organizatori este 7 lei, iar cei care preferă să cumpere un tichet de acces pe loc, vor scoate din buzunar 10 lei, contravaloarea acestuia. În cadrul balului va avea loc şi o tombolă la care vor participa numai biletele cumpărate direct de la organizatori (cele în valoare de 7 lei).

Anul acesta, elevii clasei a XII-a L3 au decis să schimbe locaţia. Astfel, Balul Bobocilor va fi găzduit de Cantina restaurant „Mechel" din Câmpia Turzii. „Dorim ca Balul să fie mai fresh în acest an şi cum Armaghedonul s-a înjumătăţit, am schimbat locaţia. De asemenea, ne ajută şi tema, care se potriveşte mai bine în acest peisaj", au spus pentru Câmpia eXpress, organizatorii.

Vom reveni cu detalii.

bal

 

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time