Fiecare automobil va trebui să aibă sistem eCall până în anul 2015

ecallDispozitivul de alertare eCall va fii instalat pe toate autovehiculele până în 2015, în toată Uniunea Europeană, prețul acestuia fiind aproximativ o sută de euro. În caz de accident grav, acest sistem formează automat numărul european unic de urgenţă 112 şi comunică serviciilor de urgenţă locul în care se află vehiculul.

Toate statele membre UE sunt obligate să se asigure că operatorii de telefonie mobilă tratează apelurile transmise de dispozitivele eCall aşa cum tratează şi celelalte apeluri la numărul 112, adică acordându-le prioritate şi netaxându-le, informează MEDIAFAX.

Victimele accidentelor nu au însă întotdeauna reflexul sau capacitatea fizică de a suna imediat la serviciile de urgenţă. Dispozitivele eCall rezolvă această problemă alertând imediat serviciile respective, chiar dacă şoferul sau pasagerul este inconştient sau nu poate telefona din alt motiv. Potrivit estimărilor, această tehnologie grăbeşte sosirea echipelor de salvare cu aproximativ 40 la sută din timp în zonele urbane şi cu 50 la sută în zonele rurale. Utilizat la scară largă, serviciul eCall va contribui în fiecare an la salvarea a sute de vieţi omeneşti în Europa şi la reducerea gravităţii rănilor şi traumatismelor în zeci de mii de cazuri, susţine CE.

În acest moment, dintre toate automobilele din UE, numai 0,7% sunt echipate cu sisteme automate de apel de urgenţă, creşterile înregistrate în număr fiind nesemnificative. Aceste sisteme brevetate nu permit interoperabilitatea sau continuitatea la nivelul întregii UE.

 

Steaua - Schalke se va juca la Cluj-Napoca

cfr stadionMeciul dintre Steaua – Schalke 04 nu se va amâna, ci se va disputa pe data de 15 septembrie, cum a fost stabilit iniţial, însă nu pe Naţional Arena, a cărui gazon este distrus, ci pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj Napoca.

Directorul sportiv al FC Steaua, Narcis Răducan, a declarat pentru Mediafax că aceasta este decizia luată de UEFA şi că ei trebuie să se accepte schimbarea şi să se pregătească, întrucât timpul e scurt.

O comisie UEFA a inspectat, joi, gazonul distrus după meciul România-Franţa şi făcut un raport pe care l-a înaintat conducerii forului european. În aceeaşi zi, FRF a informat că gazonul de pe Arena Naţională va fi înlocuit în totalitate. Lucările vor fi efectuate în maxim două săptămâni de către o altă firmă decât cea care l-a montat iniţial.

 

100 de joburi pentru depozitul logistic Kaufland

kaufland turdaDepozitul logistic din Mihai Viteazu are în această perioadă disponibile 100 de joburi. După eşecul cu bursa locurilor de muncă înregistrat în luna august, recrutările se vor face fără intermediari.

Astfel, cei care doresc să aplice pentru unul dintre aceste joburi trebuie să îşi completeze un CV în variantă electronică şi să îl trimită direct pe adresa societăţii Kaufland. Posturile disponibile sunt cele de operator – calculator, manipulant marfă, stivuitor- distribuitor şi controlor calitate.

 

Cum se vede Clujul din Turnul Bisericii Romano Catolice “Sf. Mihail”?

catedrala sf mihail clujCine doreşte să afle răspunsul, poate să facă acest lucru gratuit, în fiecare zi în intervalul 11.00- 15:00, până duminică, 11 septembrie 2011. Turnul deschis publicului cu ocazia Zilelor Culturii Maghiare ar putea intra în circuitul turistic al oraşului, întrucât Parohia romano-catolică doreşte acest lucru.

Cei care vor să vadă Clujul de sus, trebuie să se organizeze în grupuri, iar acestea vor fi conduse de studenţii de la geografie şi turism de la "Universitatea Babeş-Bolyai".

Vizitarea turnului este acum posibilă, deoarece treptele care conduc spre frumoasa privelişte au fost anul acesta recondiţionate. Se doreşte ca pe viitor turnul să aibă "program cu publicul" pe parcursul întregii veri.

 Foto: Zsolt Rigmanyi

Subscribe to this RSS feed

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time