Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc şi la Cluj

Noaptea alba a filmului romanescToamna aceasta, pe 16 septembrie, se dă startul la vizionarea peliculelor autohtone, în cadrul "Nopţii Albe a Filmului Românesc". Evenimentul a ajuns la a doua ediţie, după succesul pe care l-a avut anul trecut, când aproximativ 7000 de persoane din capitală s-au bucurat că au putut viziona în sălile de cinematograf, proiecţii româneşti.

În acest an, cea mai lungă noapte dedicată cinefililor va fi găzduită de patru oraşe, printre care se numără şi Clujul. Astfel, iubitorii filmului românesc sunt invitaţi la Cinema "Florin Piersic" şi la Cinema "Victoria", unde vor putea petrece o noapte în compania unor filme de toate genurile, realizate de cineaşti din toate generaţiile, acoperind astfel o paletă cât mai largă de gusturi.

Din program nu lipsesc producţii recent lansate pe marile ecrane precum Aurora (r. Cristi Puiu) sau Ursul (r. Dan Chişu), cele mai aclamate debuturi regizorale ale anului 2010: Morgen, (r. Marian Crişan), Eu când vreau să fluier, fluier, (r. Florin Şerban) sau Felicia înainte de toate, (r. Răzvan Rădulescu) sau titlurile care au cucerit audienţa, precum California dreamin' (nesfârşit),( r. Cristian Nemescu) şi Concertul, (r. Radu Mihăileanu).

De asemenea, spectatorii se vor putea delecta şi cu o selecţie a celor mai originale documentare şi scurt-metraje româneşti ale anului 2011, dar şi cu filme clasice.

Intrarea la filme va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

Programul complet al filmelor va fi disponibil în curând pe www.romfilmpromotion.ro

 

Câmpia Turzii rămâne fără apă

apa-robinet1Municipiul Câmpia Turzii va rămâne marţi, 6 septembrie 2011, fără apă potabilă. Astfel, în intervalul orar 8:00- 20:00, furnizarea apei va fi oprită.

Inconvenientul este produs din cauza cuplării la reţeaua nouă de alimentare cu apă potabilă , lucrări cuprinse în proiectul derulat de Compania de Apă Arieş Turda, "Reabilitare şi extindere a sistemelor de apă şi canalizare".

Locuitorii oraşului sunt rugaţi să îşi facă rezerve de apă din timp pentru ca eventualele probleme cauzate de lipsa acesteia să fie evitate.

 

Litoral de toamnă la preţuri mici

Picture 004Cei care nu au reuşit anul acesta să ajungă la mare, încă pot face acest lucru, cu un buget redus. Ediţia de toamnă a programului „Mini preţuri de vacanţă – Litoralul pentru toţi" le oferă această posibilitate. Oferta hotelurilor este variată şi cuprinde locaţii de la o stea, până la cinci stele. Până în acest moment, în proiect sunt înscrise 60 de hoteluri, adică echivalentul a 5000 de locuri de cazare.

Tarifele pentru şase nopţi de cazare variază în funcţie de hotelul ales. Astfel, pentru cazare la un hotel de o stea fără mic dejun preţul este de 179 de lei. Cei care optează pentru un hotel cu două stele preţul este cu 30 de lei mai mare, fără mic dejun, iar în cazul în care doresc să aibă această masă asigurată suma este de 279 lei. Pentru un hotel cu trei stele fără mic dejun, doritorii trebuie să scoată din buzunar 249 de lei, iar dacă doresc şi micul dejun, 379. Pentru o locaţie cu patru stele suma se ridică la 439 de lei cu mic dejun inclus. Pentru cinci stele, preţul este 549 lei, iar masa de dimineaţă este asigurată.

În sumele menţionate este inclus un voucher cu ajutorul căruia turiştii beneficiază de o intrare gratuită, la alegere, la unul dintre obiectivele de interes turistic din zona Dobrogea: Acvariu, Muzeul de Istorie şi Arheologie, Muzeul de Artă Constanţa sau Muzeul de Artă populară din Constanţa.

Locuitorii din judeţul Cluj pot să îşi achiziţioneze bilete de la următoarele agenţii din oraşul Cluj- Napoca: Ave Tour, Eximtur, Eximtur Iulius Mall, And 1 Travel, Agentia Albatros, Mareea, Voiaj Voiaj, RO Tropical Tours, Calibra Centru Rezervari, Calibra Relatii cu Publicul, Sind Romania, Zip Travel.

Programul este susţinut şi promovat de către Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism – ANAT şi patronatele hoteliere de pe litoral.

 

Orice vaccin va fi trecut într-un registru online

1285558 injection needle macro 2Toate vaccinurile efectuate de la data de 1 septembrie vor fi trecute într-un registru online, pentru ca Ministerul Sănătăţii să aibă o evidenţă cât mai clară asupra modalităţii de vaccinare şi pentru a contribui la prevenirea bolilor transmisibile.

Fie că este vorba despre un vaccin realizat în cadrul Programului Naţional de Imunizări, fie că este vorba despre o imunizare opţională, acestea vor trebui raportate corespunzător. Măsura priveşte atât sistemul public de sănătate, cât şi cel privat. Astfel, indiferent unde vor fi realizate vaccinurile: în cabinetele inviduale, cabinetele şcolare sau maternităţi acestea vor fi înregistrate.

Cabinetele medicale sunt obigate ca până la data de 31 decembrie a acestui an să trimită rapoarte privind datele copiilor născuţi începând cu 1 septembrie 2007, iar de anul viitor, raportarea se va face în timp real. Ministrul Sănătăţi, Ladislau Ritli, îi asigură pe români că nu au de ce să se teamă de această măsură, întrucât datele personale ale pacienţilor vor fi confidenţiale.

 

Subscribe to this RSS feed

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time