Încep lucrările pentru noua pistă a Aeroportului Internaţional Cluj
Lucrările la noua pistă a Aeroportului Internaţional Cluj vor începe joi, 8 septembrie 2011. Aceasta deoarece, Consiliul Judeţean a primit câştig de cauză din partea Comisiei Naţionale de Soluţionare a Contestaţiilor în litigiul cu una dintre firmele care au licitat pentru amenajarea pistei. Astfel, contractul cu firma căştigătoare va fi semnat miercuri. Lucrarea care trebuie finalizată în şase luni reprezintă doar o etapă de modernizare a aeroportului. În prima etapă vor fi amenajaţi 2100 metri, iar în cea de a doua se doreşte prelungirea pistei până la 3500 metri, pentru ca la Cluj să poată fi efectuate şi zboruri mai "îndepărtate".
''Dorinţa mea ar fi ca, după ce vom realiza pista de 3.500 m, să putem opera cu aeronave mari, lucru care acum nu este permis din cauza infrastructurii, şi un vis de-al meu e să putem realiza un zbor transatlantic, de exemplu Cluj - New York'', a menţionat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, AlinTişe în cadrul unei conferinţe de presă.. Acesta a mai adăugat că pentru amenajarea pistei a primit şase oferte, dintre care a ales-o pe cea mai avantajoasă, adică cea care avea preţul cel mai mic, respectiv SCC Napoca SA, SCCICCO Systems SRL şi SC Geo Arc SRL, la preţul de aproximativ 137 de milioane de lei.
- Published in Stiri Campia Turzii
- Be the first to comment!
A doua ediţie a Târgului de Rechizite "Totul pentru şcoală" din Cluj-Napoca este în plină desfăşurare. Astfel, părinţii elevilor care nu au achiziţionat încă cele necesare începerii noului an şcolar, pot să facă acest lucru din cadrul târgului.
Topul celor mai bune universităţi din lume pe anul şcolar 2011-2012 a fost făcut public astăzi, 5 septembrie 2011. Nicio universitate din România nu a fost inclusă în cel mai faimos top alcătuit de QS Worls Universities Rankings, care din 2004 până în prezent a publicat în fiecare un clasament al celor mai bine văzute şcoli superioare din lume.
Din dorinţa de a promova evenimentele sportive în care sunt implicaţi adepţii online-lui, bloggeri lansează o invitaţie la fotbal tututor social media user-ilor, fie că este vorba despre reprezentanţi ai sexului puternic sau de doamne/domnişoare dornice să pună piciorul în prag, pe teren.