Interviu cu Marius Bordea - fost director general ISCT Câmpia Turzii - partea I ^Featured

În această primăvară am solicitat Domnului Marius Bordea, ultimul Director General român al Industriei Sârmei (Mechel) SA din Câmpia Turzii şi un important om politic din oraş până acum câţiva ani când a decis să se retragă fără explicaţii, un interviu legat de privatizarea combinatului, de retragerea sa din viaţa politică şi lipsa răspunsurilor la unele atacuri care i s-au adus în mediul online. În ciuda celor 35 de întrebări incomode adeseori, mi-a fost acordat acest interviu ale cărui prime 10 întrebări şi răspunsuri le puteţi citi mai jos.

Bordea Marius: Înainte de a răspunde la întrebări, doresc să vă mulțumesc pentru amabilitatea de a-mi oferi ocazia ca realitatea, așa subiectiv cum am perceput-o eu, să rămână scrisă celor de azi dar și generațiilor viitoare. Suntem în perioada postului și sinceritatea răspunsurilor mele vă garantez că va reflecta realitatea celor trăite și nu ”folclorul” lansat de mulți amplificatori de zvonuri. Sunt la dispoziția întrebărilor Dv. oricât de incomode ar fi.

Dana Deac: Aţi fost Director general la Industria Sârmei/Mechel SA şi Vicepreşedinte Mechel-Europa Centrală și de Est. V-aţi pus amprenta pe destinul multor familii nu doar din Câmpia Turzii, ci şi din întreaga Comunitate Urbană Turda-Arieş. De asemenea, aţi fost o bună bucată de timp preşedintele PSD Câmpia Turzi care în perioada aceea era un partid numeros în localitate şi aţi fost consilier local. Apoi aţi ales să vă retrageţi din toate acestea. Cum de un om atât de activ ca Dv a ales să stea deoparte şi încă atât de mult timp?

BM: Întrebarea Dv implică un răspuns complicat, iar eu doresc să fiu cât mai explicit, cu răspunsuri simple. Înșiruirea pe care ați făcut-o arată tocmai că am fost (și consider că sunt) o persoană care nu m-am ferit de provocările vieții iar acestea au avut fiecare istoria lor pe care pot să o descriu și s-o probez ca vorbele să aibă acoperire. Înțeleg că se percepe că eu m-aș fi retras ”strategic” din toate funcțiile, dar nu este aceasta realitatea. Cine va citi acest interviu până la capăt va înțelege cu siguranță ce s-a întâmplat și cum s-a ajuns aici.

Ca să nu se creeze suspiciuni, aș vrea să subliniez că nu doresc să-mi creez simpatie sau compasiune, nu urmăresc ca alții, revenirea pe scena politicii, singura dorință a mea este ca adevărul să răzbească și să fie cunoscut. S-a încercat și se încearcă încă, ca această comunitate, locuitorii din zona Câmpia Turzii, să înghită minciuni favorabile unora, să accepte, cel puțin temporar, că ar trebui conduși de personaje cu formă, dar goale de conținut. Și cu asta vă asigur că ne îndepărtăm tot mai mult de drumul care asigură prosperitatea locuitorilor. Conjunctura le-a fost favorabilă, societatea din România s-a îmbolnăvit în toate sectoarele vieții sociale,și în aceste condiții s-a putut ajunge la situații greu de crezut. Prin întrebarea Dv. ați pus de la început degetul pe rană, aș zice cu sinceritate, chiar pe mai multe răni.

Eu m-am născut și am crescut în Câmpia Turzii, deci am fost în contact permanent cu spiritul locului. Constat cu durere că unele mediocrități amputează trecutul local și încearcă să-l modifice după forma și aspectul lor ca să-ți facă loc într-o comunitate care îi așezase la locul modest pe care îl merită. Toată lumea are loc sub soare, dar unii construiesc, iar alții demolează, pentru că în moloz sunt obișnuiți să trăiască. Rămâne să alegem cum vrem să trăim, dar să facem o alegere conștientă, și atunci nu ne vom mira că elevii slabi ajung la butoane și sfidează comunitatea, iar elevii buni părăsesc localitatea. Aparent, am stat deoparte, dar doar aparent, iar atacurile repetate la adresa mea dovedesc că și dacă am tăcut, am deranjat. Să intru într-un dialog în care eu aduc dovezi scrise, poze, filme, care să susțină argumentele, iar ei să aducă vorbe de la radio șanț?

DD: Există voci, mai ales în ultima perioadă de timp, care, atât în real, cât şi în mediul online, vă aduc diferite acuze, iar Dv nu aţi dat nicio replică, dând apă la moara celor care văzând tăcerea Dv spun că cineva vă are la mână şi că acuzaţiile sunt reale. Ce ne puteţi spune despre acest lucru?

BM: Constatarea dumneavoastră este pertinentă. Da, eu am evitat să intru în dispute publice inutile care se doreau capcane care urmăreau ca anumite persoane să-și crească audiența și în viziunea lor să-și ridice valoarea prin senzația că pot boxa cu o persoană atestată (am totuși diplome de la primele 3 universități recunoscute valoric din România), deci am fi ajuns să apărem egali într-un circ inutil. Poți purta o dispută în care unul dintre combatanți vorbește cel mult din auzite? Niciuna dintre acele voci nu a fost pe front, sigur la figurat, ori atunci viteji după război pot fi toți.

Vă răspund foarte clar la întrebarea cu avutul la mână: nu mă poate avea la mână din simplu motiv că am fost probabil cea mai vânată persoană, am avut nenumărate controale de la toate organele statului, de la acționarul rus, de la cele mai renumite structuri profesionale (Ernst&Yang, Pricewaterhouse Coopers etc), și toate acestea au confirmat că eram o persoană competentă și responsabilă de faptele mele. Credeți că dacă aveau ceva cât de mărunt să mă agațe m-ar fi cruțat?

Celebrul Pănuș (șeful serviciului Risc), care l-a plecare mi-a mărturisit că el a fost adus cu tema de a umbla special și cu toate metodele cunoscute, să mă găsească cu ceva, timp de un an de zile, dar nu a mai întâlnit un om ca mine pe care să nu-l poată agăța? Poate realizați că aceia care mă atacau sau încă mă mai atacă sunt în afara domeniului, și, ca să vă spun sincer ce cred despre ei, este că la primul duel real din nenumăratele pe care eu le-am avut, lor le cădeau pantalonii de pe ei, fiind niște personaje lașe. Doar îi cunosc foarte bine...

Din tribună toți spectatorii pot comenta, dar jucătorii greșesc dacă intră cu ei în dialog. Iar dacă doresc să joace, să le spună cineva regulile jocului și că ei stau tot timpul în ofsaid. Cu firma E&Y am făcut dosarul pe baza căruia Mechel s-a listat la bursa de la New-York și în prima zi de listare s-au atras 237 milioane de dolari USA. Nu cred că a fost ceva simplu și comun, iar acei comentatori ai mei nu cred că înțeleg nici coperțile unei astfel de lucrări! ISCT avea anual o cifră de afaceri de aprox. 150 mil.euro, adică de zeci de ori bugetul anual al municipiului. Și atunci nu credeți că este cam mare diferența ? Cu cine să intru în dispute, cu cei care, astfel, ar fi mutat atenția publicului de la incompetența lor?

Sper ca cititorii acestui interviu să realizeze că nu am intrat în dispute inutile, deși ne place circul între români, pentru că la durerea generată de pierderea locurilor de muncă în zonă, eu nu puteam să o adâncesc. De altfel, cei ce căutau să mă provoace, nici nu au lucrat în ISCT, nu aveau niciun obiectiv concret, doar să urce pe un eventual cadavru și să apară ca mari victorioși, cu convingerea că locuitorii zonei sunt niște idioți. Și cred că astfel de oameni nu merită atenție chiar deloc.

Ca să aduc argumente suplimentare, o să vă dau 2 perle de la unul dintre aceștia (și eu nu vorbesc din auzite, am fost auditor):

- ”o să fac Academie de fotbal la Câmpia Turzii și o să-l aduc la inaugurare pe Johan Cruyff” (nu-l poate aduce nici Hagi!);

- ”o să-l aduc la Câmpia Turzii să vă vorbească pe Dalai Lama” (nu-l poate aduce nimeni în România”).

Au acoperire afirmațiile de mai sus, sau sunt generate de o minte puerilă? Putem avea concetățeni care să înghită așa gogoși exagerate? Cu astfel de oameni pot intra eu în dispute? Niște disperați care nu știu cum să capteze atenția publică? Am considerat că este mai bine să vorbească singuri și minciunile să-i îngroape.

DD: Din punctul meu de vedere, împărtăşit şi de alţi oameni cu care am discutat, este ciudat că cel mai virulent acuzator, cel care vă ia numele şi realizările în derâdere, este chiar un fost coleg de-al Dv. Şi, mai mult decât atât, este omul pe care l-aţi sprijinit să se afirme atunci când nu ştia nimeni despre el şi aţi avut încredere deplină în el. Şi a urcat foarte sus, ajungând să vă ia locul la preşedinţia PSD Câmpia Turzii, să ajungă city-manager, să vă dea la o parte. Tirada acuzelor sale împotriva Dv, care merge până la a afirma că Dv aţi distrus Industria Sârmei, e remarcată destul de des pe pagina sa de Facebook. Iar Dv nu aţi dezis niciodată acuzele acestea. De ce este înverşunat Petre Pop pe Dv şi de ce nu aţi răspuns acuzelor care vi le-a adus de atâta vreme?

BM: Abordați acum relația cu un fost coleg. Să începem cu începutul privind activitatea mea politică: în 25 mai 1995, la rugămintea directorului general de la acea dată, în biroul lui și în prezența a trei persoane din Cluj-Napoca am acceptat să construiesc la Câmpia Turzii o formațiune politică locală a PDSR. La primele alegeri locale din 1996 s-au obținut 2 locuri de consilieri locali în condiția în care eu m-am trecut pe lista candidaților PDSR pe poziția 16, iar asta spune suficient pentru cine vrea să gândească. Apoi, la alegerile din 2000, am devenit mai activi și am obținut 6 locuri de consilier local și locul de primar. Deși prin alegerile interne în PDSR eu am fost desemnat să candidez, la rugămintea doamnei Hanga și a soțului dânsei, am renunțat în favoarea lui. În acea campanie am aflat că între contracandidați, din partea partidului PSDR (Sergiu Cunescu) sunt niște tineri, printre care Gal Avram, Pop Petru, Cuc Florin și alții. Unii poate își amintesc de fluturașii lansați de aceștia din avion deasupra uzinei și orașului. Acțiunea, aparent spectaculoasă și de impact, a însemnat și prima țeapă trasă unuia dintre oamenii de afaceri din localitate.

În anul 2001, prin decizia Bucureștiului, PDSR a absorbit PSDR, constituindu-se noul PSD. Doresc să subliniez că cele conținute în întrebarea pe care ați formulat-o au avut o istorie anterioară similară în care doar personajul a fost altul, respectiv Gal Avram.

Campania din 2004 am gestionat-o personal și am avut o abordare atipică, și după mulți, apolitică. Spre surprinderea tuturor, nu am permis niciun discurs politic pentru că eram convins că faptele trebuie să determine electoratul, și nu vorbele. Și s-a obținut un scor de 43% înainte de redistribuire și 49% în final. În ziua votului, Gal A. îmi spune că a aranjat in PSD ca el să ajungă viceprimar. Prin faptul că am apreciat să nu-l exclud din partid când a cerut acest lucru Alexandru Atanasiu, (și erau motive întemeiate) și am fost tolerant (considerându-l tânăr necopt), unii membri din PSD mi-au reproșat că îl țin în brațe. Acum vor afla cu toții că în ziua votului, în 2004, i-am spus categoric lui Gal că nu sunt de acord să ajungă el viceprimar, chiar dacă are avizul primarului Vasinca și că trebuie să se corecteze și să convingă că merită acest post onorabil. Sigur că din acea zi am devenit dușmanul numărul 1 a lui și a unora din anturajul lui. Am fost atacat timp de 2 ani prin toate metodele pe care le-a putut gândi, de la articole denigratoare în ziare, până la telefoane indecente la ore nocturne, sau la tentative de șicanare pentru a deranja căsătoria fiului meu (a adus o basculantă cu număr de Sălaj să perturbe coloana atât la ceremonia civilă, cât și la cea religioasă, a organizat ziua clătitei pentru perturbare sonoră etc.).

După mai bine de 2 ani de luptă subterană, a abandonat. Dar n-a trecut mult și a început ceva similar cu celălalt personaj menționat în întrebare, Pop Petre. Pe Pop l-am angajat la clubul ISCT când încă nu-l transferasem la Consiliul Local. Cum nu avea nicio pregătire și era și handicapat fizic, nu aveam unde să-l angajez în fabrică, așa că l-am plasat la club. Se poate verifica că eu i-am semnat în calitate de președinte CA al ISCT spațiul din club pentru sediul Tin Tim-ului, apoi l-am susținut să aibă 1000 lei/lună (RON) din bugetul local. Și trebuie să știe toți că acei bani nu au fost utilizați niciodată (niciun leu) pentru PSD. Numai el știe cum i-a folosit… Și suma anuală rezultată este destul de consistentă, și a primit-o foarte mulți ani. Eu am vrut să utilizeze banii în activități utile tineretului local și nu bănuiam că îi va stimula pofta de bani în interes personal. Dar mi-am zis că, fiind un handicapat, să aibă o activitate care poate ajunge cândva să fie utilă comunității. Am avut un sentiment creștin și recunosc că abia în 2008 m-am convins de activitățile perfide care nu urmăreau decât să mă izoleze și să mă sape.

Anterior am primit mesaje de acest soi prin îndepărtarea lui Puiu Bretoiu, A.Mischian, Cuc Florin, Popovici C. și dintr-un studiu sociologic făcut profesionist de echipa Dlui Vasile Dâncu. Cât timp a fost viceprimar Todea Dorel, de fiecare dată când ajungea să aibă ocazia, Pop îmi șoptea că Todea este un simbol al comuniștilor ticăloși, că ne face de râs în Primărie, că toată ziua este beat și cade de pe bicicletă, că trebuie dus pe brațe acasă etc. Mă solicita lunar să-l schimb din funcția de viceprimar și atunci nici nu bănuiam că se vedea pe el pe acest post. La experiența mea, îmi era clar că vorbea în el o ură și o invidie periculoase, și, logic, nu am acționat contra lui Todea. În perioada 2004-2008 cât viceprimar a fost profesorul Tulai Ioan, Pop a continuat serialul denigrărilor spunând că Tulai nu știe nimic, are un limbaj de lemn etc.

Dar să ajungem în campania locală din 2008 când am constatat o atmosferă permanentă de scandal la sediu PSD (locația sediului era lângă poștă) pe toată durata campaniei, atmosferă creată de Pop sub pretextul conflictului dintre el și profesorul Tulai. Totul era o perdea de fum și nu urmărea decât otrăvirea atmosferei în sediu și între membrii partidului. Apoi, pierde (așa a susținut) toate adresele de email a aproximativ 350 de tineri, ca să nu putem acționa pe internet, modifică programul de întâlniri cu cetățenii ca să poată fi lansată suspiciunea că Bordea are ceva probleme cu fabrica, afișează un banner greșit în zona centrală și multe altele. Este și perioada când el simte că știu ce face și devine agitat. Unul dintre membri îmi spune că imediat ce eu părăsesc sediul, Pop începe să mă ponegrească și să le ceară și altora să mă sape. Fără a avea aprobarea mea sau a partidului, în prima ședință de CL de după alegeri se autopropune viceprimar, dar vede (și am dorit să vadă el și alții) că îl resping la votul secret (care nu am dorit să fie secret), considerându-l incapabil de un asemenea post. Dar el avea deja cazul Gal petrecut anterior și a fost mult mai perfid decât acesta.

Tot el mă încearcă și îmi spune că are poze cu primarul într-un cazinou din Dubai și să le folosim împotriva lui. Îi spun că eu nu fac o astfel de politică. În acelaș an Pop este mutat de la club la piață. Într-un dialog clarificator cu primarul, acesta îmi spune motivele deciziei, iar eu ulterior i le spun lui Pop: tu vămuiești tot ce poți și ai o mulțime de reclamații (avea în responsabilitate căminul de nefamiliști, sala sporturilor și clubul). Reacția lui, se face roșu ca racul că s-a aflat. Oricum, știam deja că are o mare slăbiciune la bani, și faptul că am interzis să se primească sponsorizări pentru partid, faptul că nu i-am numit în consilii de administrație să-și adune bani, i-a deranjat grozav atât pe el, cât și pe cei care prin politică urmăreau să se căpătuiască.

Cu sinceritate vă mărturisesc că niciodată nu am acceptat să fiu membru în consilii de administrație cât timp am fost in politică. Și priviți: după plecarea mea, Pop adună toate veniturile care le poate face din astfel de poziții, chiar dacă nu-l recomandă nicio calitate. Clar că deosebirile au fost și sunt atât de mari între noi, încât sunt convins că a suferit mult din cauza condițiilor de etică pe care le-am impus în perioada cât am condus PSD. Prin construcția mea, știu că banii se câștigă prin muncă, iar în politică nu activezi ca să aduni bani, ci ca să servești comunitatea. Politica lui PP era să-i îndepărteze pe toți cei pe care nu-i putea controla, și pot exemplifica (cei mai cunoscuți de public): Morar Rareș, Horațiu Hatos, Geană Ionuț, Matei Gh., Hanga R și mulți alții.

În anul 2012 primesc anterior campaniei multe mesaje, unele scrise, prin care sunt informat că PP are discuții individuale prin care vrea să convingă membrii PSD să mă elimine de pe liste. Acesta este personajul. Sunt încă multe care pot fi menționate, dar cred că ajunge. Sigur că aruncă cu noroi, că doar făptașii caută să-și acopere faptele murdare. Și sper că puteți constata că nu poate să mă aibă la mână… Spre rușinea și nimicnicia lor, Pop și Hanga, în prima ședință de CL din 2012 schimbă organigrama numai și numai ca să-i taie salarul soției mele. Până acolo au coborât, iar eu am primit putere de la D-zeu să suport. Binele pe care îl faci trebuie să nu rămână nepedepsit. Nu a contat că personal am ajutat și alți membri din familiile lor, nu numai pe ei. Dar au dovedit că sunt oameni mici, plini de ură și invidie, iar eu am încercat să mă controlez și să nu le achit nota de plată (deși am suficiente dovezi despre multe alte fapte urâte pe care le-au comis și la care am fost martor). Cât de josnic poți să fi să ataci familia altuia de pe poziție de forță (primar și administrator public) și să-i spui victimei că nu avem nimic cu Dv., dar avem cu soțul… Și ce aveau? Că am afirmat cu convingere că Hanga nu este candidatul de care are nevoie Câmpia Turzii la data respectivă, iar evoluția evenimentelor a confirmat întru totul că am avut dreptate? Și chiar dacă nu aveam, nu puteam să am o altă părere decât ei? Sau sinceritatea trebuie pedepsită?

DD: Acum, la mulţi ani după ce a avut loc, cum vedeţi privatizarea Industriei Sârmei? Consideraţi că alegerea ruşilor a fost un lucru bun sau era mai bine ca Guvernul să fi ales pe indianul de la Galaţi sau pe altcineva?

BM: Au trecut 14 ani de la data privatizării. Sper ca cititorii acestui interviu să aibă curiozitatea de a afla istoria trăită de mine privitor la această etapă a ISCT-ului. Guvernele României din perioada 1997-2000 au desemnat o comisie să negocieze cu Banca Mondială viitorul unei mari părți a economiei naționale. Comisia era condusă de Ministrul transporturilor la acea dată,Traian Băsescu, iar documentele rezultate au purtat numele PSAL 1 și PSAL 2. Aceste documente prevedeau că România se obligă să privatizeze o listă de unități economice cu capital majoritar de stat.

Pe lista PSAL 1 era cuprins și ISCT-ul, iar cel puțin o parte din mecanismul privatizării era agreat și de UE (mă refer la ajutorul de stat). Și acum, să vă relatez situația în care se afla ISCT până la privatizare. Confruntată cu haosul creat după revoluție, cu amatorismul unor guverne sau interese obscure, cu o stare de dezechilibru a pieței interne, cu frământări sociale interne și cu salturi nocturne de prețuri la utilități de 300%, cu o conducere care învăța și se adapta din mers, combinatul a trecut prin momente delicate, unele critice și chiar dureroase. Pot aprecia că intervalul de minim a fost atins în perioada 1997-1999, dar și anterior au fost perioade dificile în 1991,1993,1995. Cu altă ocazie pot dezvolta aceste etape.

Din 2000 conducerea uzinei a încercat să aducă situația economică la un normal și să pregătească ISCT de momentul privatizării (s-a comunicat de către guvernanți că această tranziție nu poate fi evitată). Uzina a suportat unele transformări organizatorice și tehnologice și a încheiat și semnat ultima fază de modernizare (turnare continuă- contract semnat cu firma Voestalpine în 2002 și înregistrat inclusiv la APAPS în sediul căreia s-a și finalizat negocierea). Privatizarea industriei metalurgice începuse, și deja uzinele de la Oțelul Roșu, Călărași, Galați, Târgoviște, își schimbaseră acționariatul. Ceea ce am constatat era că la toate a fost interesat un singur cumpărător și acesta a preluat uzinele la un preț care părea foarte mic. ISCT-ul a reușit să atragă 6 firme străine care să dorească să îl cumpere, toate din Europa, respectiv Italia, Germania, Anglia, Austria și Elveția. Sigur că am avut o satisfacție pentru acest lucru și am apreciat că s-au creat condițiile ca privatizarea să fie una de succes.

Pot să vă confirm că în 2002 am avut vizite de la aceste firme interesate și, atât reprezentanții firmelor, cât și consultanții angajați de aceștia, au avut aprecieri laudative despre cum arată și funcționează ISCT, comparativ cu alte uzine. Îmi aduc aminte cum, după 4 ore de vizită în uzină, mâna dreaptă a lui Mittal (pe atunci DG la Galați) mi-a spus că nu a văzut așa o uzină bine organizată și să fiu sigur că eu voi rămâne directorul general și după privatizare (de față a fost Ionel Borș ultimul DG de la Sidex Galați). Statul își exercita atribuțiile de acționar principal prin ministerul numit APAPS, și este demn de reținut că în vara lui 2002 a desemnat un administrator special al ISCT-ului în persoana unui director din APAPS, respectiv Ungureanu George. Cu siguranță că eram o persoană dificilă pentru conducerea APAPS-ului, și au dorit ca procesul de privatizare să-l poată controla mai bine.

Ofertele de cumpărare a ISCT s-au depus la APAPS până la data de 24 decembrie 2002. A fost prima și singura uzină siderurgică care a avut mai mulți cumpărători. APAPS a constituit o comisie de selecție și desemnare a câștigătorului, comisie care a avut ca președinte un alt director din APAPS, Hațegan Ioan. Subliniez că eu nu am fost membru în comisie, nu am avut nicio tangență cu procesul de privatizare. Cu aproximativ 9 luni anterior semnării contractului, vă reamintesc că uzina era reprezentată numai de administratorul special în baza unui mandat semnat de ministrul Mușatescu Ovidiu. Și, ca să nu evit întrebarea Dv,eu personal aș fi preferat investitorul italian care avea deja în țară uzina din Buzău, dar nu avea oțelărie care să-i asigure materia primă la această uzină. Era mult mai sigură evoluția pozitivă a ISCT, în opinia mea.

DD: Guvernul Năstase a radiat în 2003 datoriile către stat ale combinatului pentru a-l face mai atractiv pentru ruşi. Nu a fost o greşeală asta?

BM: Doresc să rețineți că prin contract nu s-au radiat datoriile, dar investitorul (oricare ar fi fost), ca să nu aibă motive să îngroape locurile de muncă, era degrevat de plata acestora. Și asta în niște condiții care trebuiau să aibă efect minim până în 31 dec. 2008. Acele condiții au fost respectate, așa cum Dl. Ministru Pop Liviu v-a spus la Câmpia Turzii în 2012, până în 2006, acest membru PSD omițând să completeze faptul că asta a fost valabil atât cât fabrica l-a avut Director General pe numitul Bordea Marius. După plecarea mea, deși contractul de privatizare a fost rezultatul unei licitații internaționale și nu putea fi modificat ulterior, a fost modificat cu anumite complicități. Și este de competența organelor de cercetare penală de a constata implicarea în aceste fapte care au dus la falimentul uzinei, a complicități unor persoane române care au putut anula toate avantajele care consolidau existența locurilor de muncă. Știu mai multe, dar nu doresc să dezvolt un subiect la care nu am participat.

De acest tip de ajutor de stat acceptat de UE au beneficiat toate firmele de stat privatizate. De ce ISCT să nu aibă acest drept? Și nu cred că s-a greșit prin suspendarea achitării lor, iar iertarea acestora v-am spus că era condiționată. Este bine de reținut că la data privatizării, ISCT avea cele mai mici datorii istorice dintre toate uzinele metalurgice care elaborau oțel. Dacă unii dintre cititori vor să cunoască mai in detaliu anumite aspecte, le recomand să citească cel puțin următoarele: HG 655/2004 cu anexa, paginile din Tratatul de aderare a României la UE aprilie 2005, Decizia nr.336/31.12.2004 a Consiliului Concurenței privitor la ISCT. Cred că pot afirma că cei ce mă atacă nu le-au citit, și nici nu cred că știau de existența lor.

DD: Nu mai reţin exact unde, aţi declarat într-un interviu că pe ruşi nu i-a interesat să vândă produsele de la Mechel SA, că prima mişcare greşită a ruşilor a fost lipsa unor specialişti în vânzări care să cunoască piaţa românească. Ştiu că m-a surprins atunci declaraţia Dv, mai ales că Combinatul de la Câmpia Turzii, avea la momentul privatizării, anul 2003, capacitatea să producă 13.000 de feluri de produse, astfel că putea să se adapteze din mers nevoilor pieţei româneşti. De ce credeţi că au venit ruşii la Câmpia Turzii dacă nu pentru a produce şi a vinde produsele?

BM: Vă răspund scurt și clar: patronii ruși (la privatizare erau 2 egali în acționariat) au venit la ISCT să facă bani. Rețineți că până în toamna anului 2005, la Câmpia Turzii s-au realizat în perioada de privatizare, 2 noi secții de producție, TS1 și TS2, investiții cumulate de aprox. 12 mil. EU și se împrumutase uzinei din Târgoviște alte aprox. 9 mil.EU. Și patronul rus era foarte-foarte mulțumit de mine ca manager (chiar dacă eram român). De altfel, el a luat decizia (în septembrie 2005) să vină în noiembrie în România și să demită pe toți directorii ruși din Târgoviște și din Câmpia Turzii pentru că a constatat, și a afirmat public, că numai Marius Bordea ”știe să-mi facă bani, iar voi, rușii, nu faceți decât să-l tot reclamați și să-l împiedicați”. Ca persoană cu experiență, am să vă spun care au fost greșelile fundamentale care au condus la eșecul în România a grupului Mechel. Aparent, deciziile lor aveau o bază logică solidă, dar doar aparent. Și aceste 2 erori majore de management au fost:

- preluarea funcției comerciale de o firmă specializată, așa este în toate multinaționalele, dar această firmă (numită inițial în 2003, Mechel Trading), nu a avut nicio șansă de reușită datorită unor cauze obiective, între care pregătirea personalului. De altfel, a fost ca piatra în perete, doar după câteva luni (în august 2004), a trebuit să oprim fabricația pentru că nu mai era spațiu de depozitare a produselor finite. În plus, au generat și prima țeapă de peste 1,5 mil.EU, dar pe care, inexplicabil poliția română (era cazul în București) nu a clarificat-o. Am proprietatea termenilor, și vă rog să rețineți, poliția nu a dat niciodată răspuns plângerii penale (sau cel puțin eu nu am cunoștință). Să vinzi o mare diversitate de produse este un efort precedat de cunoașterea acelor produse și completat cu cunoașterea specificului fiecărui client, pentru că asta era realitatea pieței noastre;
- mutarea oțelăriei electrice de la Câmpia Turzii la Oțelul Roșu, o operațiune greu de înțeles cu argumente tehnico-economice (de afacere), care a fost lovitura decisivă, și care seamănă cu o autosinucidere economico-socială.
Sper că am fost explicit și am explicat simplu, și de aceea nu intru în detalii mai greu de înțeles de unii cititori.

DD: Am spus şi cu alte prilejuri că eu cred că interesul ruşilor la Câmpia Turzii nu a stat în a produce, ci a stat în aerodromul militar din vecini, de la Luna, unde începuseră să vină trupe NATO. Faptul că ruşii nu au fost interesaţi de combinat şi ne-au tratat pe noi, românii, cu aroganţă şi impertinenţă, l-am văzut chiar la semnarea actului privatizării, când, cu mare tam-tam şi mari speranţe, au venit o serie de guvernanţi la Câmpia Turzii, în frunte cu prim-ministru de atunci, Adrian Năstase, şi ambasadorul Rusiei la Bucureşti. Faptul că ambasadorul vorbea cu totul altceva faţă de ceea ce traducea traducătorul rus pentru cei prezenţi, pentru mine a constituit un semnal de alarmă despre care am şi vorbit atunci şi am scris în presa locală şi judeţeană. Care e părerea Dv?

BM: Au trecut mulți ani de atunci și Dv în întrebare aveți câteva inexactități. La finalul lunii martie 2003 s-a organizat la Clubul Muncitoresc, în sala mare, o întâlnire a reprezentanților investitorului (era și unul din acționari pe scenă V. Iorich, cetățean elvețian și rus), reprezentanți ai APAPS (secretar de stat R. Bikel și consilierul prim-ministrului Dl.Roxin), precum și secretarul ambasadei Rusiei la București, și Cosmin Gușă, al doilea om în PSD la acea dată.

Cel de al doilea eveniment legat de vizita ambasadorului Rusiei la Câmpia Turzii a avut loc in luna septembrie 2003, deci la 6 luni distanță. Și atunci am organizat o întâlnire cu presa din zonă, dar în incinta ISCT, la sala de ședințe. Și ambasadorul a garantat oficial că investitorul rus va respecta contractul de privatizare întocmai. Dar timpul a dovedit că nu și nimeni din instituțiile statului n-a apelat nici la garant. Pentru operațiuni de spionaj deja acest mod era depășit, sunt suficienți sateliți care văd în detaliu și cu mare precizie tot ce se întâmplă într-un punct de interes. Asta este părerea mea.

DD: S-a vorbit de faptul că, combinatul a fost "ţepuit" de tot felul de firme care cumpărau marfă de milioane de EU pe care nu o mai plăteau, dar patronii acestora nu au păţit nimic. Cum vă explicaţi? Este adevărat faptul că directorii comerciali ruşi se furau între ei cu milioanele de EU?

BM: Despre prima țeapă trasă (firma unui arab,Z UNITED) v-am povestit anterior. Și a fost singura, cât am fost eu vicepreședinte Mechel. S-a tras prin Mechel Trading, dar marfa provenea de la Câmpia Turzii. Dacă poliția nu a putut afla, eu am aflat totul în 24 ore și de atunci nimeni nu a mai încercat să facă așa ceva cât am fost eu în Mechel… Acțiunea a realizat-o un sârb, angajat la Mechel Trading, dar pedeapsa au soportat-o șefi lui, Glukov și Șvedakov (directorul comercial și directorul general de la Mechel Trading). Acestui sârb, i-am spus în față că el a orchestrat țeapa și vă spun că în opinia mea Glukov și Șvedakov erau nevinovați. Dar nu eu am aplicat sancțiunile și am convingerea că raportul meu în limba română a fost schimbat complet la traducere în rusă (la București) . Dar dacă poliția română nu a dat de autori, deși personal am fost la chestorul Sorescu, la acea dată șef al Poliției Române, în audiență, ce comentarii să mai fac?

În ideea tuturor, rușii se fură între ei, dar de fapt îl furau pe patron, și, mai grav, furau locurile de muncă unde se obțineau produsele. Cunoaște cineva un patron care din banii lui acoperă hoțiile din firmă? Poate unul scăpat de la spitalul de nebuni.

Vă amintiți de firma din Viișoara, parcă Iovitec, care a tras țeapă de 3,5 milioane EU la Mechel Câmpia Turzii? Câte locuri de muncă a omorât? Unde au fost autoritățile române luni de zile, când se făcea negoț ilegal de oțel, pe câmp, înainte de podul peste Arieș?

În întreaga perioadă 1993-2003, deci 11 ani, ISCT a avut neîcasări de facturi de ceva mai mult de 1 mil.EU. Patronul rus m-a lăudat pentru această performanță și m-a invitat să iau cina cu el la cel mai luxos restaurant din Moscova. A afirmat că el niciodată nu servește masa cu angajații din subordine, dar are plăcerea asta cu mine, și asta era la mai mult de un an de la privatizare.

După plecarea mea din Mechel toate regulile de protecție comercial-financiară au fost călcate și s-a ajuns la multe milioane de EU țepuite. Și erau, de fapt, locuri de muncă care dispăreau din Câmpia Turzii.

DD: De la un combinat unde în 2003, înainte de privatizare, se produceau 700.000 t de oţel, s-a ajuns la un dezastru, fabrica vânzându-se efectiv la fier vechi. 25 milioane de EU au produs ruşii numai din vânzarea fierului vechi, tăind, bucată cu bucată, toate secţiile. Oamenii au fost daţi afară, iar ruşii (după semnarea acordului României şi SUA pentru Deveselu) lăsând în final ca director pe cel care fusese şoferul fostului director… Vă consideraţi vinovat pentru această privatizare? Dacă da, în ce fel? Dacă nu, vă rog să argumentaţi.

BM: Viața are aspecte multiple și complexe și uneori greu de simplificat. Nu doresc să comentez cifrele din întrebarea dumneavoastră. Dar cred că ceea ce interesează din întrebare sunt trăirile mele. Când eu am aproape 25 de ani de viață în această uzină, iar acum persoane ca Rece sau Pop scriu că eu am distrus-o, cum mă pot simți? Vedeți că niciunul din ei nu a lucrat în ISCT, dar, plecând de la ipoteza că nu o fac decât din auzite, pot să concluzionez că au o inteligență modestă.

Am satisfacția că TS1, ultima investiție pe care am realizat-o la Mechel, funcționează și în prezent. Dar simt durerea pentru risipirea celorlalte capacități performante, mai ales OE1, oțelăria unde am multe amintiri, de la schimbarea șefului de secție Beldean Mircea (prieten din copilărie), care nu credea că oțelăria modernizată va funcționa și atunci l-am schimbat și mutat în altă secție, la asumarea individuală a riscului de modificare a evacuării zgurei (de mare efect tehnic și economic), și până la avaria în care a ars aparatura electronică de la EBT, dar s-a reușit înlocuirea plăcilor în timp record. Să mă simt vinovat că am făcut tot ce am putut de la angajare până în ultima zi la uzină, că am încercat să onorez munca acumulată de multe generații, dar nu gargarist, ci prin fapte?

Așa cum mulți știau, eu aveam săptămâna de lucru (mulți ani de zile) de 7 zile, iar ziua de 12-14 ore. Cea mai performantă perioadă a uzinei de la revoluție încoace a fost 2001-2005, fără acumulări de datorii, fără niciun conflict cu salariații, perioadă când ISCT și-a recâștigat pe bune faima trecutului și economic era cea mai stabilă din țară dintre marile uzine. Eu, un român, am ajuns vicepreședinte la o multinațională și cel mai apreciat angajat de cei 2 patroni. Da, simt o mare durere când trec zilnic pe lângă uzină și o văd în ruină… În ruină a ajuns munca tuturor foștilor angajați în cei 90 de ani, inclusiv munca mea.

Am plecat când am constatat că am rămas singurul care luptă să protejeze uzina, să mențină locurile de muncă. Și am plecat cu o decizie de demisie de pe funcțiile de Director general și Vicepreședinte, dar cu dorința de a rămâne în uzină. A durat 3 zile lupta cu un rus (pentru cunoscători, cel cu un ochi afectat), ca să înțeleagă că dacă dau în instanță, vor pierde. Atunci a decis să-mi închirieze un birou la Cluj-Napoca, să-mi dea o mașină, dar eu să nu mai pun piciorul în interiorul uzinei, motivând că de pe postul pe care m-am aflat nu se poate pleca decât când ei hotărăsc, și nu eu, și că rușii nu pot conduce uzina dacă eu voi fi văzut de salariați.

În ziua demisiei mele, patronul aflat la Londra, a sunat să mă răzgândesc, spunând că acceptă inclusiv să-mi mărească salariul. Eu aveam un salariu conform standardelor grupului. Am motivat că o problemă strict personală mă obligă la acest gest. Cum era un tip extrem de inteligent, a înțeles situația, și cred că a bănuit și ce va urma. Oare câți ar fi renunțat la un salariu foarte mare doar ca să provoace o deșteptare în zonă? Și totul a fost în zadar. Trist și dureros… La data demisiei, toate secțiile uzinei erau în funcțiune și uzina avea peste 5200 de angajați. Trist și dureros să constați că în țara ta străinii te pot izola și anihila toate organele statului care ar trebui să-și facă doar datoria, nu să lucreze pentru ei. Nu vă pot detalia mai mult.

DD: De la privatizarea din 2004, ISCT Câmpia Turzii a avut 5 directori. Dv aţi deţinut funcţia timp de 3 ani. Aţi acuzat în presă la acea dată Poliţia din localitate că a contribuit la o înscenare care a avut ca scop îndepărtarea Dv din conducerea combinatului Mechel Puteţi să ne spuneţi de ce ar fi dorit să facă Poliţia acest lucru, care era interesul şi cine credeţi că a stat în spatele acestui demers.

BM: Interesați să scape de mine erau, evident, în primul rând cei care au și țepuit-o ulterior, dar și alții. Credeți că nimeni din cei ce ar fi dorit slăbirea poziției în piață nu știau că trebuie să scape de stâlpul de rezistență pe care se sprijină? Pe mine cel mai mult m-a durut că reprezentanții sindicali au putut accepta minciuna că ”dacă scăpăm de Bordea vă putem crește salariile” și alte minciuni de genul acesta. Aveam și eu persoane care mă informau. La întoarcerea de la Moscova din septembrie, unul dintre ruși, la întrebarea mea de ce sunt așa disperați, mi-a spus că erau pregătiți să vin pe scut acasă și au aflat că ei urmează să ajungă pe scut, precum primul lor șef, Grigoriev (cel cu zidul în sala de ședințe ca simbol al bocancului pe gâtul salariaților români) și că vor face absolut tot ce pot să scape de mine și prețul pe capul meu este enorm.

Nu eram un tip sperios, nu treceam prima oară prin așa ceva, știam că patronii sunt de partea mea, dar, spre durerea mea, am constatat că românii m-au trădat. Am gândit 3 săptămâni și am testat, ca să fiu convins de cele ce am aflat. Și atunci am făcut manevra la care nu se puteau aștepta, cea cu demisia. Oamenii din poliție nu au fost decât ultima unealtă în complot. Și credeți-mă, că știu bine ce vorbesc. Dureros este că au încercat să-mi întindă mie direct o capcană, dar n-a ținut.

Plecarea mea putea să ducă la o relansare, dar cei care urmăreau bani pentru ei, și sub Bordea nu au putut fura, sigur că au trecut la acțiune. De aceea a fost nevoie de alți 4 directori ruși care nu au putut stopa acea sete de bani. Și totul a decurs în complicitate ruso-română. Iar unii au acționat, și numai pentru că uzina din Târgoviște avea de la privatizare Director General rus, iar cum să rămână sub CT, am scăpat de Bordea, COST nu poate crește, apăsăm în jos ISCT până ajunge mai slab ca Târgoviște… Apoi, alții din politică, de când așteptau să-l slăbească pe Bordea, care devenise prea puternic, și, mai grav, este de necumpărat…

Situația este complicată și nu pot spune anumite lucruri la care nu am dovezile necesare dar pe care le știu. Unuia dintre polițiști, când i-am spus că efectul acțiunii lui va duce la sărăcirea orașului, mi-a replicat că eu știu cât a suferit el când în 2003, în ziarul Evenimentul Zilei i-a apărut poza casei de vacanță pusă de PSD? Sincer, nu știam, și nu aveam timp la acea dată de citit ziare. La acest subiect sunt multe, foarte multe, și mă opresc aici, dar poate în viitor cineva abilitat și nepărtinitor să facă lumină pentru opinia publică.