Primăria Câmpia Turzii: comunicat referitor la furtuna din 1 august 2016

Viceprimarul municipiului Câmpia Turzii, Róbert István SZABÓ, a mobilizat o echipă din municipiul nostru pentru a interveni în urma avertizării meteorologice de furtună anunţată pe data de 1 august 2016.

La ora 16.00, echipa de intervenţie formată din: S.C. Domeniul Public S.A., Compania de Salubritate, Compania de Apă Arieş-filiala Câmpia Turzii, S.C. Electrica, S.C. Reea Procons Serv SRL, Poliţia Municipiului Câmpia Turzii, Serviciul Public Poliţie Locală, Serviciul Situaţii de Urgenţă şi Echipa de Pompieri ai municipiului, au intervenit în următoarele locaţii: 

- Pasajul de sub calea ferată – vidanjare de către Compania de Apă Arieş şi dirijare trafic de către Poliţia Rutieră a Municipiului;

- Cartier Şarât – vidanjare apă de pe străzi şi curţi-Compania de Apă şi Echipa de Pompieri;

- Strada Andrei Mureşanu, lângă Pasarelă – vidanjare apă  de pe stradă şi curţi- Echipa de Pompieri;

- Strada Retezatului şi strada Constructorilor–eliberare căi de acces în urma pomilor căzuţi – S.C. Domeniul Public;

- Parcul Central Ionel Floaşiu–eliberare alee în urma bradului căzut-S.C.Domeniul Public şi S.C.Reea Procons Serv SRL;

- Parcul Municipal-împrejmuirea zonei afectate pentru evitarea accidentelor şi intervenţie pentru eliberarea celor zece pomi căzuţi. S-a eliberat platforma betonată şi pista de biciclete de către S.C. Domeniul Public, Compania de Salubritate şi Serviciul Public Poliţie Locală;

- O echipă formată din zece persoane de la Compania de Apă a desfundat manual scurgerile de ape pluviale pe toate arterele de circulaţie din municipiu.

- Au fost verificate dacă există fire căzute în urma pomilor sau a crengilor căzuţi pe strada Laminoriştilor, cartier Şarât şi zona străzii Pârâului,  de către S.C.Electrica SA şi SC Reea Procons Serv SRL.

S-au dat curs la toate solicitările primite telefonic din partea locuitorilor municipiului, au fost ridicaţi  pomi căzuţi şi crengi rupte  din curţile şi grădinile oamenilor, ex.: de pe strada Pârâului. În data de 1 august, la ora 19.30, toate căile de acces din municipiu au fost eliberate.

În această dimineaţă, începând cu ora 06.30, o echipă de la S.C. Domeniul Public, Compania de Salubritate S.A., Serviciul Public Poliţie Locală-Compartiment Mediu şi beneficiarii de ajutor social care prestează muncă în folosul comunităţii, se ocupă de eliberarea pomilor căzuţi în Parcul Municipal care au rămas neridicaţi de aseară. 

Viceprimarul municipiului Câmpia Turzii mulţumeşte întregii echipe care a intervenit şi cetăţenilor municipiului care au sesizat pagubele produse, dând dovadă de spirit civic, uşurând astfel, munca organelor implicate în această acţiune.

Acesta declară că administraţia publică împreună cu Serviciile Locale, sunt în continuare pregătite pentru a interveni în cazul posibilelor fenomene meteorologice anunţate.

Serviciul Relaţii Publice

Read more...

Efectele furtunii din 1 august 2016 la Câmpia Turzii: o persoană ușor rănită, peste 10 copaci căzuți

Furtuna a lovit puternic în această după-masă Câmpia Turzii. În mai puțin de 30 de minute, vântul a doborât peste 10 copaci, fiind necesară intervenția autorităților pentru eliberarea căilor de acces.

Unul din cei mai înalți brazi din Parcul Central a fost smuls din rădăcini, iar o persoană care se adăpostea de ploaie sub el a fost ușor rănită, fiind prinsă timp de câteva minute sub crengile bradului.

Autoritățile au intervenit rapid și au reușit să elibereze căile de acces din Cartierul Muncitoresc și Sâncrai în scurt timp. Viceprimarul Robert Szabo a coordonat activitățile alături angajații de la Poliția Locală, Domeniul Public, Pompieri, Compania de Apă Arieș, Compania de Salubritate, Electrica și Poliția Rutieră.

Cei mai mulți copaci doborâți se află în Parcul Mare (BERC), iar autoritățile estimează că până la finalul zilei de mâine parcul va fi curățat.

 

 

Read more...

Meteo 23-29 mai: Vremea va deveni frumoasă şi mai stabilă

prognoza meteo campia turzii nor soare ploaieUltima săptămână a fost caracterizată de o vreme capricioasă din punct de vedere termic. La începutul intervalului, în unele zile a fost chiar mult mai rece decât normalul perioadei, atunci când maxima a atins doar 10 grade Celsius. Regimul termic a cunoscut însă o creştere spre sfârşitul intervalului atunci când şi instabilitatea atmosferică s-a mai diminuat, iar maximele termice au depăşit pragul celor 25 grade Celsius, prag definit ca zi de vară.

Instabilitatea atmosferică a fost mare până duminică şi am avut parte de precipitaţii totalizând 27 l/mp pentru ultimele 7 zile. Dealtfel, luna mai, cât mai ales luna iunie, sunt cunoscute ca lunile cele mai ploioase din an, datorită mişcării foarte rapide a maselor de aer şi a ciclonilor.

Cea mai rece zi a intervalului precedent a fost 17 mai, când maxima a urcat la 10 grade, minima atingând 7 grade Celsius, iar cea mai caldă zi a fost 21 mai, când maxima a ajuns la 26 de grade, minima coborând la 13 grade Celsius. Diferenţa dintre cele 2 zile a fost de 16 grade, între minima cea mai scăzută şi maxima cea mai ridicată de 19 grade Celsius, ceea ce este mult pentru un interval atât de scurt. Comparativ cu acum o săptămână vremea s-a prezentat în oglindă, diferenţele de temperatură fiind aproximativ egale. Acest lucru a fost posibil datorită reintrării masei de aer rece însoţită de alt ciclon atlantic de această dată, care a generat precipitaţii, iar la scurt timp a fost înlocuit cu o masă de aer caldă ce a contribuit la creşterea temperaturiilor şi la o vreme mai stabilă.

În intervalul 23-29 mai vremea va fi ploioasă până vineri dimineaţă, urmând ca în weekend să ne putem bucura de o vreme frumoasă cu şanse reduse de precipitaţii. Sub aspect termic nu vor fi modificări importante de-a lungul perioadei, maximele încadrându-se în general între 21-24 grade Celsius, ceea ce reprezintă o vreme normală din punct de vedere termic.

Indicele UV constant pe parcursul întregii săptămâni va fi cuprins între 6 şi 7, măsurat în condiţiile unui cer senin.

Miercuri, 23 mai, va fi o zi caracterizată de un cer noros în care soarele nu se va zări de sub nori, maximă oprindu-se la 24 grade Celsius. Vântul va sufla moderat cu 18 km/h din direcţia N-E. Sunt posibile unele intensificări ale vântului şi descărcări electrice, urmate de reprize de ploaie torenţială. Şanse de precipitaţii ajung la 90% şi UV va avea valoarea 6. Noaptea, termometrul va coborî până la 14 grade pe fondul unui cer noros şi posibilitate ridicată pentru ploaie.

Joi, aspectul general al vremii nu se schimbă prea mult: cer noros care va deveni variabil spre seară. Soarele va fi prezent pe cer 4 ore, fără să fie stingherit de nori, şanse de precipitaţii 60% şi vânt moderat de 21 km/h din direcţia N-E. Temperatura maximă va cunoaşte o scădere uşoară faţă de ziua precedentă şi va atinge 23 grade Celisus. Noaptea de joi spre vineri va aduce o minimă de 13 grade pe fondul unui cer variabil. Indicele UV va fi de 6.

Vineri, 25 mai, aspectul vremii va fi următorul: cer variabil, mai mult senin, cu probabilitate de 20% pentru precipitaţii. Maxima zilei va scădea faţă de joi, ajungând la 21 de grade Celsius, iar vântul va sufla slab cu aproximativ 13 km/h din direcţia N-E. Minimă va coborî până la 10 grade şi iar probabilitatea pentru o noapte cu cer senin este ridicată. Soarele se va putea vedea 9 ore fără să fie stingherit de nori.

Prima zi de weekend va fi caracterizată de o vreme în încălzire: cer variabil şi 10% şanse de precipitaţii. Maxima va atinge 23 grade Celsius şi vânt slab de 11 km/h din direcţia S. Soarele va străluci 10 ore fără să fie deranjat de nori, iar UV va fi 7. În noaptea de sâmbătă spre duminică minima va coborî până la 11 grade pe fondul unui cer senin.

Duminică, 27 mai, va fi o zi în care soarele va fi prezent pe cer 9 ore, iar cerul va fi variabil spre senin. Vântul va sufla slab cu viteza de 11 km/h direcţia N-E, temperatura maximă va cunoaşte o stagnare faţă de ziua precedentă oprindu-se tot la 23 de grade şi vor fi 20% şanse pentru precipitaţii. Noaptea, minima va coborî până la 11 grade Celsius pe fondul unui cer senin.

Prima zi a săptămânii va fi o zi cu cerul variabil în care regimul termic va rămâne costant. Vor avea 40% şanse pentru ploaie, maximă de 23 grade şi vânt slab de 11 km/h de direcţie V. Soarele se va putea vedea pe cer 7 ore. Există probabilitate mai ridicată ca spre seară vântul să se intensifice, cerul să se înnoreze şi să plouă torenţial. Noaptea va aduce o minimă de 11 grade şi un cer în degajare.

Marţi aspectul vremii nu se va schimba, cerul fiind variabil. Vor fi 23 grade Celsius maximă, vânt slab de 11 km/h direcţie N-V şi 10% şanse de ploaie. Soarele va străluci 11 ore fără să fie acoperit de nori. Temperatura nocturnă va coborî până la 11 grade pe fondul unui cer senin şi 0% şanse de precipitaţii. Indice UV va avea valoarea 7.

Câteva sfaturi şi predicţii

- Vremea va fi în sfârşit mai stabilă, atât din punct de vedere termic cât şi din punct de vedere pluviometric, lucru pentru care vă puteţi face planuri pentru a petrece un weekend la iarbă verde, fără a avea grija ploilor sau a vremii reci.

- Luna mai este o lună caracterizată de schimbări rapide de vreme. Aspectul este în general frumos până spre după-masă când începe să se înnoreze şi apoi să plouă torenţial, urmând ca apoi cerul să devină senin. Nici anul acesta luna mai nu a făcut rabat de la caracteristicile ei.

-Precipitaţiile ce urmează să cadă până vineri nu vor fi aşa însemnate cantitativ, ele totalizând totuşi 8-12 l/mp.

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time