Zid viu în jurul Castrului roman de la Turda în cadrul proiectului “Şcoala Altfel”

castrul roman turdaCentrul Raţiu pentru Democraţie, în parteneriat cu Primăria Municipiului Turda, Serviciul de Transport Public şi Muzeul de Istorie Turda, organizează joi, 5 aprilie, evenimentul central al proiectului “Şcoala Altfel”, “Să reclădim Castrul Roman”. 
Scopul proiectului este de a promova patrimoniul istoric local (Castrul Potaissa) în rândul elevilor în special şi a comunităţii locale în general. Prin acest proiect, Centrul Raţiu  pentru Democraţie îşi propune dezvoltarea sentimentelor pozitive faţă de apartenenţa la comunitatea turdeană, promovarea învăţării istoriei locale prin desfăşurarea unor activităţi non-formale şi exersarea cooperării între elevi. 
Începând cu ora 10.00, cei 2000 de elevi participanţi se vor deplasa pe Dealul Cetăţii unde, urmând marcajele (steagurile) plasate anterior de voluntarii Centrului Raţiu pentru Democraţie, vor forma un zid viu al castrului. 
Aceasta le va permite înţelegerea dimensiunilor iniţiale ale castrului precum şi topologia construcţiei. Ulterior se vor deplasa spre centrul sitului arheologic unde vor forma centurii şi vor asista la o scenă de luptă dintre daci şi romani pusă în scenă de Virtus Antiqua, trupă de reenactment care susţine  promovarea valorilor antichităţii.
Centrul Raţiu pentru Democraţie susţine şi promovează patrimonial istoric local şi regional, încurajând exprimarea individuală a valorilor pe care le consideră esenţiale într-o societate democratică. 
Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time