Meteo 30 mai - 5 iunie: Vreme mai caldă cu soare, nori şi ploi
- Published in Stiri Campia Turzii
Ultima săptămână a fost caracterizată de o vreme capricioasă din punct de vedere termic cât şi al aspectului vremii. La începutul intervalului, unele zile au fost normale din punct de vedere termic, atunci când maximă a atins doar 22-23 grade Celsius. Regimul termic a cunoscut însă o scădere spre sfârşitul intervalului, atunci când şi instabilitatea atmosferică s-a menţinut chiar accentuându-se, iar maximele termice nu au mai depăşit 13 grade Celsius, cu 10 grade sub normalul perioadei.
Instabilitatea atmosferică a fost mare pe tot parcursul intervalului şi am avut parte de precipitaţii totalizând 34 l/mp pentru ultimele 7 zile. Dealtfel, luna mai, cât mai ales luna iunie, sunt cunoscute ca lunile cele mai ploioase din an datorită mişcării foarte rapide a maselor de aer şi a ciclonilor. Până acum în mai am avut un exces de peste 40% al precipitaţiilor, exces ce ar putea creşte în ultimele zile din lună.
Cea mai rece zi a intervalului precedent a fost 27 mai când maxima a urcat la 13 grade, minima atingând 10 grade Celsius, iar cea mai caldă zi a fost 23 mai când maxima a ajuns la 23 de grade, minima coborând la 15 grade Celsius. Diferenţa dintre cele 2 zile a fost de 10 grade, între minima cea mai scăzută şi maxima cea mai ridicată de 13 grade Celsius, ceea ce se încadrează în diferenţa suportată bine de corpul uman. Comparativ cu acum o săptămână vremea s-a prezentat aproape identic, diferenţele de temepratura fiind însă acum mai mici. Acest lucru a fost posibil datorită unui ciclon cu mişcare circulară de origine Atlantică la început, urmatvde un altul de provenienţă din Marea Neagră, amândouă generatoare de precipitaţii, coroborat cu o coborâre a unei mase de aer mai rece din Nordul continentului.
În intervalul 30 mai - 5 iunie vremea va fi capricioasă din nou, zilele fiind în general frumoase până spre ora după-amiezei când se va înnora şi va începe să plouă. Sfârşitul de weekend va aduce totuşi o vreme mai caldă şi frumoasă cu şanse puţin mai reduse de precipitaţii. Sub aspect termic nu vor fi modificări importante de-a lungul perioadei, maximele încadrându-se în general între 20-28 grade Celsius, ceea ce reprezintă o vreme aproape normală din punct de vedere termic.
Indicele UV va fi constant pe parcursul întregii săptămâni şi va fi cuprins între 6 şi 7, măsurat în condiţiile unui cer senin.
Miercuri, 30 mai, va fi o zi caracterizată de un cer variabil în care soarele se va zări de sub nori 7 ore, maxima oprindu-se la 24 grade Celsius. Vânt moderat de 19 km/h din direcţia N-V. Sunt posibile unele intensificări ale vântului şi descărcări electrice, urmate de reprize de ploaie torenţială, dar asta cu totul izolat şi spre seară. Şanse de precipitaţii de 30% şi UV de 6. Noaptea, termometrul va coborî până la 16 grade pe fondul unui cer în degajare şi posibilitate scăzută pentru ploaie.
Joi, aspectul general al vremii nu se schimbă prea mult: cer variabil care va deveni noros spre seară. Soarele va fi prezent pe cer 8 ore, fără să fie stingherit de nori. Şanse de precipitaţii sunt aproape nule, iar vântul va sufla slab cu aproximativ 14 km/h din direcţia N-V. Temperatura maximă va cunoaşte o scădere uşoară faţă de ziua precedentă şi va atinge 2 grade Celisus. Noaptea de joi spre vineri va aduce o minimă de 10 grade pe fondul unui cer variabil. Indicele UV va fi de 6.
Vineri, 1 iunie, aspectul vremii va fi următorul: cer variabil, mai mult noros, cu probabilitate de 70% pentru precipitaţii. Maxima zilei va creşte faţă de joi, ajungând la 23 de grade Celsius, iar vântul va sufla slab cu 15 km/h din direcţia S. Minima va coborî până la 10 grade, iar probabilitatea pentru o noapte cu cer noroc şi ploaie este ridicată. Soarele se va putea vedea 4 ore fără să fie stingherit de nori.
Prima zi de weekend va fi caracterizată de o vreme în răcire: cer noros şi 70% şanse de precipitaţii. Maxima va atinge 19 grade Celsius, vânt slab de 13 km/h din direcţia N-V. Noaptea de sâmbătă spre duminică minima va coborî până la 11 grade pe fondul unui cer ce se va degaja. Soarele va străluci 1-2 ore fără să fie deranjat de nori, iar UV va avea valoarea 6.
Duminică 3 iunie va fi o zi în care soarele va fi prezent pe cer 9 ore, iar cerul va fi variabil spre senin.Vântul va sufla slab cu viteză de 8 km/h direcţia S-E, temperatura maximă va cunoaşte o creştere faţa de ziua precedentă oprindu-se tot la 25 de grade.30% şanse pentru precipitaţii. Noapteaminimă va coborî până la 11 grade Celsius pe fondul unui cer senin.
Prima zi a săptămânii va fi o zi cu cerul variabil în care regimul termic va rămâne mai creşte, datorită intrării de sâmbătă în peisaj a unei mase de aer mai caldă venită din S-V continentului. Şanse de 30% pentru ploaie, maximă de 28 grade şi vânt slab de 11 km/h din direcţia S-V. Soarele se va putea vedea pe cer 12 ore. Noaptea va aduce o minimă de 13 grade şi un cer senin.
Marţi aspectul vremii nu se va schimbă cerul fiind variabil, 26 grade Celsius maximă, vânt slab de 10 km/h de direcţie N-V, iar şansele pentru ploaie sunt de circa 60%. Soarele va străluci 8 ore fără să fie acoperit de nori. Spre după-amiază sunt şanse mai mari pentru ca cerul să se acopere de nori, vântul să se intensifice şi să înceapă să plouă torenţial, chiar fiind loc şi de descărcări electrice. Temperatura nocturnă va coborî până la 13 grade pe fondul unui cer ce se va degaja, iar şansele de precipitaţii vor fi de 20%.
Câteva sfaturi şi predicţii
- luna mai este o lună caracterizată de schimbări rapide de vreme. Aspectul este în general frumos până spre după-masă când începe să se înnoreze şi apoi să plouă torenţial, urmând ca apoi cerul să devină senin. Nici anul acesta luna mai nu a făcut rabat de la caracteristicile ei. Începutul de iunie se pare că va fi la fel respectând şablonul unei vremi schimbătoare
- precipitaţiile ce urmează să cadă în următorul interval nu vor fi aşa însemnate cantitativ, ele totalizând totuşi 12-15 l/mp.
- şansele pentru o vreme frumoasă totuşi sunt mai ridicate faţă de intervalele precedente, însă trebuie avută în vedere şi prognoza pe scurtă durată, datorită apariţiei de fenomene care nu pot fi preconizate într-o prognoză de timp mediu.