Majorare de impozite şi taxe în ultima zi din 2012
- Written by
- Be the first to comment!
- font size decrease font size increase font size
- Published in Stiri Campia Turzii
- Read 2445 times
Consilierii locali din Câmpia Turzii s-au întrunit în ședință extraordinară în ultima zi din 2012 pentru a dezbate două proiecte de horărâre. Primul proiect aflat pe masa consilierilor: revocarea HCL 125 din 20.12.2012 privind aprobarea transformării RAGCL Câmpia Turzii în societate comercială cu răspundere limitată.
"În ultima şedinţă de consiliu local am adoptat HCL nr.125. Această hotărâre a fost aprobată cu o insuficientă documentare. Am observat că nu s-au respectat prevederile legale încă de la deschiderea procedurii de insolvenţă. Acest şir de nereguli a culminat cu hotărârea judecătorească prin care s-a dispus încetarea procedurii. Acum anulăm hotărârea şi vom relua procedura aşa cum prevede legea." a declarat primarul Radu Hanga în cadrul şedinţei.
Supusă votului, hotărârea a fost aprobată cu unanimitate de voturi.
Al doilea proiect de hotărăre: actualizarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul 2013, la nivelul municipiului Câmpia Turzii, conform HG 1309 din 27.12.2012.
"Prin HCL nr.49/2012 au fost aprobate nivelurile taxelor şi impozitelor pentru anul 2013. Codul fiscal prevede la art.292 ca nivelul acestor taxe şi impozite va fi indexat o dată la trei ani cu rata inflaţiei care va fi stabilită prin hotărâre de guvern. Prin HG nr.1309/2012 s-a stabilit că până la data de 31 decembrie 2012 avem obligaţia să ajustăm nivelul taxelor şi impozitelor conform anexelor din această hotărâre de guvern. Acolo unde sunt stabilite sume fixe, nu avem decât să ne conformăm, dar acolo unde sunt stabilite limite, ne-am orientat spre limita inferioară prevăzută de lege." a declarat Mariana Lazăr, director economic în cadrul Primăriei Câmpia Turzii.
"Potrivit art.292 din codul fiscal taxele şi impozitele se indexează cu rata inflaţiei o data la trei ani. Acest nivel se va stabili prin hotărâre de guvern. Acum, după apariţia HG nr.1309/2012, suntem obligaţi ca până la data de 31 decembrie 2012 să ajustăm aceste valori." a adăugat viceprimarul Dorin Lojigan.
Supus votului, proiectul de hotărâre privind actualizarea taxelor și impozitelor locale a fost votat în unanimitate.
La şedinţă au participat 11 consilieri, lipsă fiind domnii consilieri locali: Gal Samoilă, Bretoiu Vasile-Horaţiu, Deak Francisc, Filip Remus, Ghemes Sabin Marcel, Haiduc Ioan Cristian, Tot Vasile Simion şi doamna Pantea Cornelia.