Exclusiv! Aniversare la Câmpia Turzii

banca raiffeisenCea mai nouă sucursală a unei bănci din Câmpia Turzii a sărbătorit, astăzi, 29 septembrie 2011, patru ani de la înfiinţarea sediului din municipiul nostru. Este vorba despre Raiffeisen Bank. Agenţia a ţinut să îi aibă aproape, într-un cadru fesiv, pe reprezentanţii sucursalelor de la Cluj, precum şi pe clienţi.

În România, compania a fost înfiinţată în 2001, când fosta instituţie existentă în acel moment pe piaţă, Banca Agricolă, a fost preluată de grupul austriac. În lume, existenţa sa este atestată din anul 1805. Infrastructura sa din ţară este foarte bine dezvoltată, întrucât cuprinde peste 500 de agenţii.

Raiffeisen Bank, din Câmpia Turzii a fost deschisă în decembrie 2007, iar în aceşti patru ani a reuşit să îşi creeze propriul portofoliu de clienţi, chiar dacă s-a confruntat şi încă se confruntă cu vremurile tulburi datorate crizei financiare, conform celor spuse de directorul agenţiei în cadrul festiv.

Clienţii care au luat parte la eveniment au primit diplome pentru colaborarea cu agenţia.

 

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time