Donează păr copilașilor bolnavi de cancer

Umanitatea este o virtute care reprezintă noblețea sufletului. Umanitatea trebuie să izvorască din adâncul sufletului. Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare dintre noi cu umanitate dar trebuie să o folosim cât mai des. Este un lucru extraordinar să te dedici și să îți ajuti semenii tăi care sunt în dificultate. Acești oameni reprezintă adevărate valori pentru o socie-tate. Dar în ultima perioadă ne bucură să vedem că din ce în ce mai multă lume se implică în fenomene sociale. Printre cei care își pun amprenta în a ajuta semenii săi este și Alexandrina Sălăgean, care se implică în ajutorarea copiilor bolnavi de cancer. Dar mai bine să o lăsăm pe domnia sa, să ne spună câte ceva des-pre campania DPC.

R: Pentru început doresc să îți mulțumesc pentru implicarea ta în această campanie. Te rog să ne spui câteva date despre tine.

Sălăgean Alexandrina: Mă numesc Sălăgean Alexandrina, am 35 de ani și sunt din Câmpia Turzii. Primii opt ani de școală i-am făcut la Școala nr 1. (actuala „Mihai Viteazul”). Liceul l-am absolvit în Turda, la „Liceul de Chimie Industrială” (Chimie 1), de asemenea am absolvit și Facultatea de Sociologie si Asistenta Socială- secția asistență socială.

R:Care este job-ul în momentul de față?

Sălăgean Alexandrina: Dețin un mic salon de înfrumusețare, masaj, cosmetică și make-up.

R:Ce te-a îndemnat să sprijini această campanie?

Sălăgean Alexandrina: Despre ce înseamnă proiectul DPC am citit pe blogul unei colege de breaslă, Larisa Duță. Am fost interesată de acest proiect și mi-am dorit să mă implic pentru că îmi place să ajut și pentru că știu ce înseamnă să fii bolnav și să ai nevoie de sprijin, plus că am în familie o nepoată care a fost depistată de la vârsta de 14 ani cu o formă de leucemie care acum din fericire e în remisie și se simte bine. În practica mea prin spitalele din Cluj am văzut mulți copii bolnavi de cancer și cum se luptă ei cu nemiloasa boală. Orice ajutor e binevenit și orice acțiune de a-i face fericiți pe micuți, contează pentru ei. Coodonatorul și persoana care a înfiintat proiectul este Ioana Maria Andrioaie (20 de ani) studentă la Facultatea de Medicină Iasi. Dar mai multe detalii le puteți citi de pe site-ul https://www.facebook.com/doneazaparcopilasilor

“DPC este un concept nou în România, inițiat în cadrul Societății Studenților Medicinişti Iaşi, după un model britanic. Acesta presupune donarea de păr pentru a confecționa peruci, ce vor fi apoi oferite copilașilor bolnavi care și-au pierdut părul în urma tratamentelor. Avantajul acestui proiect este că oricine poate dona. Trebuie doar ca cea mai scurtă șuviță de păr să aibă minim 17 cm. În rest, condițiile sunt rezona-bile: părul poate fi drept, ondulat, cârlionțat, vopsit atât timp cât culoarea este naturală și nu o nuanță artificială, de exemplu verde sau albastru. De asemenea, se acceptă și codițe ce au fost secționate cu mult timp în urmă dar au fost păstrate în condiții bune. În opoziție, nu se acceptă extensiile, dredurile, sau părul tip afro. Procesul de secționare a părului este relativ simplu. Acesta se poate realiza atât la un salon, cât și acasă, atât timp cât sunt respectați pașii secționării: părul trebuie spălat și uscat bine înainte, prins cu un elastic sus, împletit, prins cu un elastic jos și apoi secționat deasupra elasticului de sus. Părul trebuie să fie complet uscat în momentul secționării. Trebuie depozitat, apoi, într-o pungă sigilabilă curată. Poate să fie și o punguță normală, doar să fie bine înnodată. Este foarte important ca toți acești pași să fie respectați. “ … “Dacă intenționați să vă implicați în proiect și doriți să vă donați părul copilașilor bolnavi, puteți apela cu încredere la serviciile saloanelor partenere DPC. Dacă aveți deja codița secționată, puteți lua legătura cu persoana de contact DPC din orașul dvs. pentru a-i preda coletul. Dacă proiectul nostru nu s-a dezvoltat încă în orașul dvs, ne puteți trimite coletul prin curierat privat pe adresa Societății Studenților Mediciniști Iași (str Universității, nr. 16, Iași, România), cu mențiunea „DPC”, după data de 1 octombrie.”
https://www.facebook.com/doneazaparcopilasilor

R: Există la Câmpia Turzii, vreun salon care este parteneră la campania DCP?

Sălăgean Alexandrina: Salonul partener este Studio Styletto reprezentant Ilinca Crisan, pe strada Teilor nr 12 din Campia Turzii. In acest demers ne ajuta si Hanc Angela de la salonul asociat Salon Angela. Dorim sa ni se alature mai multe saloane din Campia Turzii care au ca si serviciu stilizarea parului in aceasta campanie de donare a parului pentru copiii bolnavi de cancer.

R: Ce se întâmplă cu părul care este donat?

Sălăgean Alexandrina: Coletele primite vor fi apoi trimise la Galați unde, cu ajutorul d-nei Stela Chiri-loiu, fondatoarea site-ului peruci.ro, va fi confecționată manual fiecare perucă, din 5-7 codițe primite. Perucile vor fi apoi distribuite GRATUIT copilașilor bolnavi din România, prin intermediul Aso-ciației „Little People.” Deși ni se face o reducere substanțială, costul unei peruci variază între 600 și 1400 lei, de aceea, în cadrul acestui proiect se organizează și o strângere de fonduri.

Orice donație este binevenită și poate fi depusă în următorul cont, cu mențiunea "DPC"
Nume: Societatea Studenților Mediciniști Iași
RO84RNCB0178011166540001
Fiscal code: 8740489
BCR, Iași, Al. I. Cuza, Str. Ștefan cel Mare, no. 8A,

R: Care este mesajul tău pentru această campanie?

Sălăgean Alexandrina: Faceți o schimbare de look pentru copii bolnavi de cancer! Gestul vostru de a dona podoaba capilară poate aduce un zâmbet pe buzele unor copii chinuiți de cumplita boală, cancerul. Implică-te!

Contact în Câmpia Turzii:
Alexandrina Sălăgean
0758 318 922

Sălăgean Alexandrina

 

Afis DPC Numele meu

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time