A fost sfințită biserica din satul Iacobeni
- Written by
- Be the first to comment!
- font size decrease font size increase font size
- Published in Stiri Campia Turzii
- Read 2518 times
Biserica din localitatea clujeană Iacobeni a fost sfințită duminică, 29 septembrie 2013, de către ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Slujba de târnosire a noului locaș de cult cu hramul “Nașterea Maicii Domnului” a fost oficiată în sobor de preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte și protopopul de Turda, pr. Daniel Crișan.
Aceasta a fost urmată de oficierea Sf. Liturghii Arhierești, pe o scenă special amenajată în curtea bisericii. După momentul citirii pericopei evanghelice, ÎPS Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură despre iubirea vrăjmașilor, prinicipala temă a Evangheliei de astăzi: “Dacă suntem sinceri recunoaștem că încă nu am ajuns perfecți și nu-i prea putem iubi pe vrăjmași. Ori Domnul nostru Iisus Hristos, în Evanghelia de astăzi, tocmai lucrul acesta ne învață, să îi iubim pe vrăjmașii noștrii. ”
Au luat parte la cele două slujbe mulțime de credincioși din localitate și din împrejurimi, dar și oficialități locale și județene precum președintele Consiliului Județean Cluj (CJC) - Horea Uioreanu, vicepreședintele CJC - Ioan Oleleu, deputatul Ioan Moldovan sau primarul Turzii - Tudor Ștefănie.
La final, ÎPS Andrei a acordat distincții din partea Arhiepiscopiei Clujului, celor care s-au implicat în edificarea acestui locaș de rugăciune. Părintele paroh Dan Paul Ovidiu a fost ridicat în rangul de iconom, iar domnul Onacă Vasile, principalul ctitor al locașului de cult, a primit Crucea Transilvană. Totodată, ÎPS Andrei a dăruit diplome de aleasă cinstire altor ctitori și binefăcători ai bisericii.
Primarul Comunei Ceanu Mare, Virgil Păcurar, a acordat cu această ocazie titlul de Cetățean de Onoare al localității ctitorului locașului de cult, Onacă Vasile, prof. Vasile Filip Soporan și preotului Vasile Știopei.
Biserica cu hramul “Nașterea Maicii Domnului” din Iacobeni a fost construită între anii 2007-2013. Piatra de temelie a fost pusă pe 18 martie 2007 de către PS Episcop Vasile Someșanul.