PSD Câmpia Turzii îi cere demisia directorului Domeniului Public, Horațiu Mândruțiu
- Published in Politica
Anul 2017 începe cu un conflict între PSD şi PNL pe scena politică locală, mai exact între Cristian Maier (foto dreapta), membru PSD Câmpia Turzii şi directorul Domeniului Public Câmpia Turzii, Horaţiu Mândruţiu (foto stânga). În cursul zilei de marţi, 10 ianuarie 2017, in jurul orei 17.00, în parcarea Magazinului Praktiker Cluj cei doi politicieni au avut un schimb de replici care ar fi dus la agresiuni fizice.
PSD a reacţionat public prin consilierul local Monica Uioreanu:"Testosteronul in exces se trateaza cu specialisti, nu prin manifestari agresive in public!
Sunt consilier local in al doilea mandat, sunt femeie intr-o lume politica guvernata de barbati care din ce in ce mai mult sunt manati de instincte violente, decat de ratiune si care in lipsa argumentatiei devin agresiv verbal si fizic. Este intolerabil ce se intampla, un director de societate, un membru al PNL sa bata un om in plina strada, doar pentru ca si-a exprimat pe Facebook opinii diferite fata de el? Cum este posibil intr-o tara UE, o tara normala, intr-un oras ca si Campia Turzii sa toleram asa ceva? Nu va stapaniti testosteronul domnule Mandrutiu Horatiu, demisia ! Nu aveti ce cauta intr-o astfel de functie ! Nu ne mai agresati ! Decenta, bunul simt, toleranta, prietenia sunt lucruri la care faceti alergie.Exercitiul zilnic de violenta pe care il faceti aproape zilnic pe retele de socializare si pe care il cultiva liderul dumneavoastra politic, a dus la incidentul de ieri, in care ati agresat fizic un om.
Va asteptam cu demisia de onoare domnule director!
Monica Uiorean consilier local PSD"