Ziua de 1 Decembrie la Câmpia Turzii, Luna şi Viişoara

Ziua Națională a României a fost sărbătorită într-un mod mai special atât la Câmpia Turzii, cât și în comunele învecinate, Luna și Viișoara.

La Câmpia Turzii, după obișnuita paradă a armatei și a fanfarei a urmat depunerea de coroane la care au luat cuvântul în acest an Primarul Radu Hanga din partea Primăriei Câmpia Turzii și comandorul Lian Someșan, reprezentantul Flotilei 71 Aeriană “Emanoil Ionescu”.

Locuitorii oraşului nostru au putut vedea expoziţia statică de armament, desfăşurată în parcarea din faţa Palatului Cultural.

A urmat apoi un spectacol folcloric oferit de Veta Biriş, Sava Negrean-Brudaşcu şi ansamblurile Ardeleana şi Mugurelul.

Seara a fost încheiată cu un frumos foc de artificii şi cu aprinderea luminilor de iarnă, la care au participat sute de oameni.

Luna
În comuna Luna, Ziua de 1 Decembrie a adus o noutate pentru locuitori. De această dată au fost depuse coroane atât în Luna, cât şi în satele Gligoreşti şi Luncani.

Alături de primarul Laurenţiu Tor şi viceprimarul Aurel Giurgiu, la festivităţi a participat şi Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, primarul de la Tureni, Daniela Mănăilă şi doi dintre candidaţii la alegerile de duminică: Elena Uioreanu şi Cristian Haiduc.

Manifestările au continuat la Căminul Cultural din comună, unde elevii au prezentat un program artistic, iar la final a avut loc o masă tradiţională românească.

Viişoara
Ziua de 1 Decembrie a început la Viişoara prin inaugurarea podului de lângă moară. După circa 60 de ani de existenţă, vechiul pod a fost refăcut în doar câteva luni.

După ce preoţii au binecuvântat noul pod, s-a trecut la inaugurarea capelei mortuare. Construcţia acesteia a durat mai puţin de un an, iar costurile s-au ridicat la “uşor peste 300.000” cum a declarat primarul Ioan Roman. Capela va deservi toţi locuitorii din comună, indiferent de religie şi naţionalitate. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţii confesiunilor religioase care vor folosi capela. Aceştia au luat pe rând cuvântul şi toţi au salutat iniţiativa primarului de a construi acest edificiu.

Cuplurile care au împlinit în acest an 50 de ani de la căsătorie, precum şi toţi tinerii deveniţi majori pe pacursul lui 2012, au fost felicitaţi şi premiaţi de primarul comunei, domnul Ioan Roman.

Manifestările de Viişoara s-au încheiat cu un spectacol folcloric.

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time