Vezi care a fost promovabilitatea la examenul de BAC în Câmpia Turzii

rezultate bacalaureat 2012 campia turziiRezultatele din acest an la examenul de bacalaureat au fost comparabile cu cele de anul trecut, procentul naţional de promovabilitate fiind de 43,4%. Judeţul Cluj stă bine la acest capitol, având o promovabilitate de 54,3%, cu peste 10 procente peste media naţională, iar ca performanţă, la noi în judeţ se află 6 din cei 67 de elevi care au reuşit să ia 10 pe linie la toate probele.

La nivelul oraşului nostru, 248 de elevi au susţinut examenul de BAC, iar dintre aceştia doar 118 au obţinut nota de trecere, ceea ce înseamnă o promovabilitate de 47,58%, uşor mai mare decât media naţională, dar sub media judeţului.

Rezultatele la nivelul fiecărui liceu din oraş

Liceul Teoretic "Pavel Dan" stă bine atât la promovabilitate, cât şi la performanţă, având ca absolvenţi pe unul din cei 67 elevi care au reuşit media 10 la acest examen. 

Din cei 85 elevi înscrişi, 72 au promovat, iar 13 au fost respinşi. Promovabilitatea Liceului Teoretic "Pavel Dan" este de  84.71%. O elevă, Sîrbu Roxana Marcela, a reuşit să obţină media 10, iar alţi 12 au avut medii peste 9. Au mai fost 25 de elevi cu medii între 8 şi 9, 20 de elevi cu medii între 7 şi 8, 15 elevi cu medii între 6 şi 7. Au fost şi 3 absolvenţi care au reuşit să obţină note de trecere la toate probele, dar au fost respinşi pentru că nu au obţinut media de promovare, media 6.

La Colegiul Tehnic "Victor Ungureanu" promovabilitatea şi mediile par să fie mult mai mici.

S-au înscrie peste acest examen 163 de elevi, din care doar 46 au reuşit să obţină media de trecere. Dintre cei 163 de elevi, 11 nu s-au prezentat la examen, iar 106 au fost respinşi, ceea ce înseamnă că acest liceu a avut o promovabilitate de 28,22%, mult sub media naţională şi aproape la jumătatea mediei judeţene.

Dintre cei care au promovat examenul, 6 absolvenţi au avut medii peste 9, 11 elevi au avut medii între 8 şi 9, 14 elevi au avut medii între 7 şi 8, iar 15 elevi au avut medii între 6 şi 7. Au mai fost încă 13 absolvenţi care au reuşit să promoveze toate probele, dar din păcate nu au obţinut medie de trecere.

Elevii nemulţumiţi de note au putut depune contestaţie până în 9 iulie 2012 la ora 12:00.

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time