Satelitul american de mărimea unui microbuz va cădea astăzi pe Pământ. Dacă vor exista răniţi, aceştia vor primi despăgubiri

satelitSatelitul american, UARS, care şi-a dus la îndeplinire misiunea de a studia atmosfera înaltă a sferei în 2005, va cădea astăzi pe Pământ, între orele 16.00 GMT şi 22.00 GMT. Traiectoria acestuia nu se poate preciza cu exactitate, chiar dacă NASA a anunţat că dispozitivul va evita, probabil, America de Nord.

Agenţia spaţială a precizat că probabilitatea ca o persoană să fie rănită în urma căderii celor 26 de bucăţi desprinse din satelit este minimă. Există un risc de 1 la 3.200 ca o persoană, de oriunde din lume, să fie lovită de unul dintre aceste deşeuri spaţiale. NASA a precizat că în 50 de ani de exploatare spaţială, nu s-au înregistrat victime ca urmare a căderii bucăţilor desprinse din sateliţi.

Cea mai mare parte a satelitului, Upper Atmosphere Research Satellite (UARS) care cântăreşte 6, 3 tone, va arde intrând, cu mare viteză, în straturile dense ale atmosferei terestre.Printre elementele satelitului care vor "supravieţui" probabil acestei etape, ale căror greutăţi vor varia între 1 kilogram şi 158 de kilograme, NASA menţionează rezervoarele de carburant, din titan şi complet goale, şi bateriile din oţer inoxidabil.

UARS este cel mai mare satelit NASA care urmează să cadă pe Terra din ultimele trei decenii, după căderea satelitului Skylab în vestul Australiei în 1979. Cel mai mare dispozitiv spaţial care a căzut pe Terra a fost staţia spaţială sovietică Salyut 7, ale cărei resturi au căzut peste un oraş din Argentina în 1991, fără a face însă victime.

În cazul rănirii unor persoane sau producerii unor pagube materiale cauzate de căderea resturilor desprinse din UARS, Statele Unite vor plăti compensaţii victimelor, în virtutea unei convenţii internaţionale ce a fost încheiată în 1972. Statele Unite ale Americii au semnat această convenţie cu alte 79 de ţări.

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time