Înfrângere pentru CSM Câmpia Turzii. Vezi galeria FOTO

volei csm campia turzii pro volei arad 8 octombrie sala sporturilor campia turziiEchipa de volei masculin, CSM Câmpia Turzii, a pierdut, ieri, 8 octombrie 2011, pe teren propriu, al doilea meci din cadrul Campionatului Naţional de Volei, în faţa formaţiei CS Pro Volei Arad.

Elevii antrenaţi de Liviu Popa s-au descurcat mult mai bine decât în timpul meciului precedent, disputant tot pe teren propiu, cu LPS CSS Bihorul Oradea, dar lipsa experienţei şi-a spus, din păcate, cuvântul şi în această partidă.

Astfel, băieţii au pierdut cu scorul de 3-0 (22-25, 17- 25,18-25). "A fost un joc bun. Din fericire, ce am lucrat în decursul săpămânii s-a aplicat în timpul meciului. Greşelile pe care le-am făcut în meciul cu Oradea s-au corectat, şi ca dovadă, a mers preluarea. Trebuie să fim puţin mai atenţi la jocul pe centru, trebuie să diversificăm atacul. În rest, sunt mulţumit, per ansamblu, dar nu de rezultat. Dar vor apărea şi rezultatele, sunt convins. Având în vedere că la noi media de vârstă este 19 - 20 de ani, eu zic că e foarte bine. Creştem de la joc la joc" a declarat pentru Câmpia eXpress, Liviu Popa.

Etapa următoare se va desfăţura în deplasare, unde, CSM Câmpia Turzii va întâlni formaţia CS Phoenix Şimleul Silvaniei. Antrenorul echipei, Liviu Popa, este încrezător şi speră că următoarea confruntare pe terenul de 9X18 metri să le aducă rezultate mai bune: "Sperăm să facem un joc bun, să corectăm greşelile din meciul cu Aradul şi să facem cât mai multe puncte", a declarat acesta pentru Câmpia eXpress.

 

Read more...
Subscribe to this RSS feed

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time