Print this page

Meteo 8-14 februarie: Cel mai geros februarie din istorie? Încă o săptămână geroasă ne aşteaptă

prognoza meteo campia turzii nor ninsoare zapadaÎn prima săptămână a lunii februarie am avut parte de o vreme deosebit de rece, temperatura cea mai scăzută a sezonului de iarnă înregistrându-se în noaptea de 2 februarie când minima a coborât la -23 de grade Celsius. Datorită intrării a două cicloane de origine mediteraneană, începând de vineri până luni, am avut parte de ninsori importante cantitativ, lucru ce a făcut ca în dimineaţa zilei de 8 februarie la Câmpia Turzii să fie un strat de zăpadă de 21 cm.

Deşi temperaturile au fost scăzute în tot intervalul precedent s-au înregistrat precipitaţii însemnate, datorită unui fenomen rar în care masă de aer rece a stat cantonată în stratul inferior, iar masă de aer caldă venită odată cu primul ciclon nu a reuşit s-o înlocuiască, ea plasându-se deasupra măsei de aer rece. Cea mai caldă zi a fost sâmbătă, 4 februarie, când maximă a atins -2 grade, iar minima a coborât doar până la -8 grade Celsius. Pe parcursul săptămânii precedente judeţul Cluj a trecut şi prin două coduri portocaliu şi galben: primul pentru vreme deosebit de rece, al doilea pentru ninsori, polei şi viscol.

Pentru intervalul următor 8 februarie-14 februarie: vremea va fi în general frumoasă, dar deosebit de rece, existând şanse însemnate pentru a consemnă din nou nopţi când minimă va coborî până la -20 grade Celsius, iar spre sfârşitul intervalului începând cu ziua de luni, se va produce ceaţă cu depunere de chiciură şi polei.

Temperaturile se vor încadra sub normalul perioadei, datorită masei de aer foarte reci de origine polară care a influenţat vremea în cea mai bună parte a Europei în ultima săptămână, şi care va mai influenţa vremea încă o săptămână de acum înainte, deşi de luni se mai încălzeşte puţin datorită avansării unei mase de aer mai calde, tot anticiclonice ce nu va lăsa precipitaţii. Stratul de zăpadă existent se va păstra, iar şansele ca acesta să crească sunt foarte scăzute.

Indicele UV constant pe parcursul întregii săptămâni va rămâne la 1. Indicele de răcire IR, care indică temperatura resimţită de corp şi calculat în funcţie de temperatură, umiditate şi viteza vântului va fi relativ constant.

Miercuri, 8 februarie, va fi caracterizată de un cer variabil în care soarele va străluci 7 ore pe cer, totuşi nereuşind să ducă maxima la mai mult de -8 grade Celsius.Vânt slab de 13 km/h şi un indice de răcire IR de -11, lucru ce înseamnă că se va putea resimţi gerul şi pe perioada zilei nu doar pe perioada nopţii. Noaptea termometrul va coborî până la -18 grade. IR nocturn de -21. Din nou senzaţia de ger va persista atât pe perioada zilei cât şi pe a nopţii.

Joi aspectul general al vremii nu se schimbă: cer senin cu 8 ore de soare prezent pe cer şi vânt slab de 15 km/h. Temperatura maximă rămâne constantă ca în ziua precedentă, -8 grade şi un IR de -11. Şanse de precipitaţii sub formă de ninsoare slabă. Noaptea de joi spre vineri va aduce o minimă de -18 grade şi cer variabil mai mult noros spre dimineaţă. Este posibil că pe timpul zilei şi nopţii să avem parte de o ceaţă persistentă care va duce la depunere de chiciură şi formare de polei.

Vineri, 10 februarie, aspectul vremii va fi următorul :cer variabil, cu probabilitate de peste 20% pentru ninsoare.Maximă zilei va ajunge la -8 grade Celsius.Vânt slab de 12 km/h şi indice de răcire -10. Minima va coborî până la -18 grade şi dimineaţa va aduce un IR de -21 şi probabilitate de 10% de ninsoare.

Prima zi de weekend va fi caracterizată de o vreme rece şi frumoasă: cer variabil cu 10% şanse de ninsoare. Maxima va atinge -7 grade Celsius, vânt slab de 11 km/h,IR -9. Noaptea de sâmbătă spre duminică minima va coborî până la -18 grade, iar IR va atinge -21. Noaptea va fi ceaţă cu depunere de chiciură.

Duminică, 12 februarie, va fi o zi asemănătoare cu cea de sâmbătă, cu un vânt slab de 11 km/h, temperatura maximă va ajunge la -6 grade, cer variabil cu 7 ore de "soare cu dinţi". Indice de răcire de -8. Noaptea pe fondul ceţii şi a chiciurii minima va coborî până la -16 grade Celsius, iar un indice de răcire de va fi -19.

Prima zi a săptămânii va fi o zi cu cerul senin şi şanse de 0% pentru ninsoare, maximă de -3 grade, vânt slab 10 km/h şi masă de aer uşor mai caldă care va intra în peisaj. IR diurn de -5. Noaptea va fi mai rece cu o minimă ce va ajunge până la -12 grade.IR de -15.

Marţi, aspectul vremii va fi următorul: -2 grade Celsius maximă, vânt slab de 15 km/h şi acelaşi anticiclon, care va aduce un cer senin, posibil că în zori să fie ceaţă persistentă pe tot parcursul zilei, lucru care va duce şi la depuneri de chiciură şi formare de polei. IR diurn -5. Temperatura nocturnă va coborî până la -12 grade pe fondul unui cer variabil şi peste 60% şanse de ceaţă, IR nocturn -14.

Câteva sfaturi şi predicţii:

- Pârtiile de la Baisoara şi Feleacu sunt deschise practicării sporturilor de iarnă, având strat de zăpadă optim: 72 cm la Baisoara şi 42 cm la Feleacu, acest strat urmând să se păstreze, fiind totuşi şanse mici să mai crească.

- Vor urma din nou nopţi în care temperatura va scădea sub pragul celor -10 grade, posibil chiar -18 grade Celsius, ceea ce înseamnă că va fi ger, aşadar hidrataţi-vă cu băuturi fierbinţi şi îmbrăcaţi-vă bine de fiecare dată când ieşiţi afară.

- Pentru primele 15 zile ale lunii februarie din datele centralizate cât şi din predicţiile făcute, temperatura medie a lunii este de -9.6 grade Celsius cu peste 8 grade sub normă climatologică, lucru ce poate însemna că până la finalul lunii să consemnăm cea mai rece lună februarie de când se fac măsurători.

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time

Meteo 8-14 februarie: Cel mai geros februarie din istorie? Încă o săptămână geroasă ne aşteaptă
Logo

Latest from

RM Trade Business Group RM Trade Business