Legea petrecerilor: chefurile după ora 22:00, numai cu acordul scris al vecinilor

lege petreceriComisia Juridică a Senatului a avizat marţi o propunere legislativă care prevede că petrecerile private care presupun depăşirea limitelor de zgomot admise după ora 22.00 se pot face numai cu acordul scris al vecinilor.

Potrivit proiectului, în localurile publice situate în imobile cu destinaţie de locuinţă sau în imediata vecinătate a acestora, precum şi pe terasele în aer liber, programul muzical poate fi difuzat între orele 9.00 şi 22.00. Aceste programe muzicale pot însă depăşi ora 22.00 doar dacă au fost efectuate lucrări de fonoizolaţie, care reduc zgomotul şi dacă vecinii îşi dau acordul scris în acest sens, informează Mediafax.

În iniţiativa legislativă se mai stipulează că sunt contravenţii producerea de zgomot în exces dacă "fapta este de natură să producă o stare de disconfort sau indignarea cetăţenilor", tulburarea liniştii locuitorilor prin "strigăte, larmă sau folosirea excesivă a oricărui aparat, obiect, instrument ori instalaţie muzicală la intensitate mare, în intervalul 22.00-8.00" şi organizarea de petreceri private în corturi, spaţii neacoperite situate în perimetrul apropiat al imobilelor cu caracter de locuinţă.

Tot contravenţie este considerată, potrivit proiectului, tulburarea "în orice mod" a activităţilor desfăşurate în cadrul unităţilor şcolare, căminelor şi a locurilor de cazare pentru elevi şi studenţi, unităţilor spitaliceşti, centrelor de ocrotire socială ori a unei ceremonii religioase.

Textul propus aprobării Senatului mai stabileşte că sunt considerate infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoarea de la şase luni la cinci ani portul sau folosirea de arme albe în locuri publice, instituţii, la manifestări publice, în ambasade, unităţi de învăţământ, în locuri pentru distracţie sau agrement, precum şi deţinerea, fără drept, de arme albe în vehicule.

Iniţiativa mai prevede că intră în categoria infracţiunilor săvârşirea de acte de violenţă stradală, de tulburare a liniştii publice prin scandaluri în locuri şi localuri publice, la care au participat mai mult de trei persoane, la care au fost folosite arme albe, arme cu aer comprimat, cu gaze, cu gloanţe de cauciu, cu alice, de foc, ori alte obiecte.

Sursa: Mediafax

 

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time