Lansare în forță a Partidului Mișcarea Populară (PMP) la Câmpia Turzii

adrian papahagi campia turziiPartidul Mișcarea Populară (PMP) s-a lansat oficial și la Câmpia Turzii. Peste 60 de membri au participat în cursul serii de luni, 4 noiembrie 2013, la întâlnirea cu vicepreședintele PMP, Adrian Papahagi.

“Am rămas plăcut impresionat de ce am găsit la Câmpia Turzii: o echipa numeroasă cu o conducere tânără dornici să se implice. Mă surprinde dorința aceasta de implicare, mai ales că, de 20 de ani încoace oamenii sunt sătui de politica făcută de foștii FSN-iști sau chiar CPUN-iști indiferent în ce partid acționează acum: PSD, PNL sau PDL. În Câmpia Turzii USL dă semne mari de rupere ca la nivel național, iar acest lucru este pe zi ce trece tot mai evident. Cei prezenți sunt dornici să se implice și să schimbe din temelie clasa politică actuală.” a declarat Adrian Papahagi, vicepreședintele național PMP.

În următoarea perioadă preocuparea principală a PMP este atragerea de noi membri, dar și fuziunea prin absorbție cu partidul Forța Civică, fuziune ce va avea loc cel mai probabil până la sfârșitul acestui an.

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time