Conferinţă de presă la FC Seso Câmpia Turzii

fc seso campia turziiConducerea administrativă, alături de staff-ul tehnic, formată din preşedintele FC Seso, domnul Melian Nădăşan, antrenorul principal, domnul Valentin Şandru şi coordonatorul Centrului de Copii şi Juniori, domnul Cornel Morea, au expus luni într-o conferinţă de presă, problemele cu care se confruntă FC Seso Câmpia Turzii.

În deschiderea conferinţei de presă, preşedintele clubului, domnul Melian Nădăşan a expus situaţia la zi a lotului, meciurile de verificare înaintea turului de campionat, precum şi problemele organizatorice ale clubului FC Seso Câmpia Turzii. De asemenea pregătirea meciului de Cupa României cu echipă de liga a patra din Sălaj reprezintă o prioritate a conducerii clubului.

În ceea ce priveşte activitatea lotului, a meciurilor de verificare înaintea turului de campionat, antrenorul principal, domnul Valentin Şandru, a apreciat că dispune de un lot, care este pregătit pentru confruntarea din cadrul serii a III a, a diviziei C la fotbal. Meciurile de verificare au arătat o poftă de joc a băieţilor, victoriile înregistrate în compania formaţiilor din Luduş şi FC Cisnădie reflectă acest aspect 2-1. ''Per ansamblu este un test util, sunt mulţumit de angajamentul şi determinarea băieţilor. Sunt mulţumit de aceste victorii deoarece victorile aduc victorii. Aşa cum a precizat domnul preşedinte, Nădăşan, miercuri avem meci de cupă, un meci pe care îl abordăm cu maxim de seriozitate''.

Despre componenţa lotului domnul Şandru a spus că unii jucători au ales să plece din motive diferite la alte formaţii, la alţi le expirau contractul, dar ce este mai important este că se dă credit jucătorilor din pepiniera proprie. Jucători proveniţi de la Centrul de Copii şi Juniori, jucători talentataţi, apţi pentru a face faţă ligii a treia cum ar fi: Ciungan,Czuli, Mocanu Alin, Revnic Raul, Hada precum şi jucători care revin acasă de pe la alte formaţii de pe unde au evoluat, cum ar fi: Alin şi Bogdan Costea, Berchişan, dar şi cea a lui Adrian Fertea. Domnia sa a mai afirmat că marţi 31 iulie 2012, este ziua în care expiră protocolul de colaborare între Mechel, FC Seso şi Primăria Municipui Câmpia Turzii.

A venit şi rândul domnului Cornel Morea să sublinieze problemele cu care se confruntă Centrul de Copii şi Juniori din cadrul clubului FC Seso Câmpia Turzii. Domnia sa a menţionat că acest centru are un număr de 74 de jucători legitimaţi, împărţiţi pe patru grupe. Grupe de care se ocupă domnii Cornel Morea şi Florin Mărginean că ''Este un paradox,că atunci când la Câmpia Turzii în ani trecuţi, timp de 6-7 ani am dominat la fotbal la nivel de juniori tot ce mişcă pe raza judeţului Cluj aici menţionez victoriile pe care le-am obţinut sistematic în faţa celor de la CFR Cluj şi U Cluj. Cu toate aceste valori umane nu am reuşit să promovez la echipa mare decât pe Costea Alin. Acum când conducerea este interesată de jucători locali din păcate nu prea mai avem. Însă vine bine din urmă, o grupă bună de jucători, 96-97 şi o echipă pregătită de domnul Florin Mărginean, 2000-2001''.

În final domnul preşedinte Nădăşan a reamintit necesitatea prelungirii acordului de colaborare între părţile mai sus menţioate. ''În ceea ce priveşte conducerea FC Seso a înaintat documentele de prelungire a contractului. Sperăm ca părţile să ajungă la un acord favorabil prelungirii acestui contract, fapt benefic fenomenului fotbalistic la nivelul Municipiului Câmpia Turzii. De menţionat este, că la începutul pregătirilor, clubul FC Seso, a avut onoarea să îl avem în mijlocul nostru pe domnul Radu Hanga, primarul Municipiului Câmpia Turzii. A luat contact cu necesităţile şi doleanţele acestui club, urmând alături de Consiliul Local să găsească modalităţile optime pentru ca fotbalul la Câmpia Turzii să îşi continue activitatea''.

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time