Concedieri la Mechel. 799 de angajaţi vor fi daţi afară!

combinatul mechel campia turzii saMechel Câmpia Turzii va concedia aproape jumătate din angajaţi începând cu luna iunie, anunţă liderul de sindicat Ioan Pascu.

„Am primit, miercuri, notificarea din partea acţionarului majoritar rus că un număr de 799 de angajaţi din cei 1.904 câţi are combinatul Mechel Câmpia Turzii vor fi disponibilizaţi. Procedura a început acum şi cel mai probabil persoanele respective vor intra în şomaj începând cu luna iunie. Angajaţii vor primi trei salarii compensatorii conform contractului de muncă, dar conducerea sindicatului va încerca să obţină ceva în plus", a spus Pascu, citat de Mediafax.

Conform bilanţului pe anul 2011, Mechel Câmpia Turzii a raportat o pierdere de 107 milioane lei (aproximativ 25 de mil de euro), iar în 2010 pierderea a fost de 76 mil lei (peste 17 mil de euro), cu toate că producţia a fost mai mare, cifra de afaceri a fost cu peste 40% mai mare, iar veniturile din exporturi s-au dublat.

Cheltuielile cu personalul pe anul 2011 au fost de 68 mil lei (peste 15 mil de euro), cu aproape 1 mil mai mult decât în anul precedent.

Vom reveni cu amănunte.

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time