Avantajele montării contoarelor cu citire la distanță

cristian matei caa 31 iulie 2015

În cadrul proiectului „ Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii”, s-au realizat economii care, în urma demersurilor CAA, vor rămâne în comunitate, prin demararea unui proiect. Acesta are ca scop îmbunătățirea serviciilor oferite de companie. Valoarea aplicației de finanțare (a economiilor mai sus amintite) este de aproximativ 6 milioane euro.

„Prin demararea acestui proiect, se vor îmbunătăți multe aspecte socio-economice din Turda, Câmpia Turzii și comunele arondate: crearea de noi locuri de muncă pe perioada derulării proiectului; creșterea economică regională, prin îmbunătățirea infrastructurii; servicii eficiente și adecvate de apă potabilă și apă uzată, lucru ce va conduce la atragerea investitorilor în comunitatea noastră; creșterea calității vieții și mediului înconjurător și implicit îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din punctul de vedere al celor două servicii distribuite.

Astfel, am găsit soluția pentru multe probleme cu care s-a confruntat comunitatea noastră, respectiv cetățenii din arealul de deservire al Companiei de Apă ARIEȘ.

Avantajele montării contoarelor cu citire la distanță sunt: contoarele vor fi citite, fără ca utilizatorii să mai fie deranjați de prezența echipelor CAA, deoarece acestea vor fi scanate de pe domeniul public și accesul la datele colectate va fi posibil în timp real. Montarea contoarelor cu citire la distanță va duce implicit la creșterea capacității de întreținere a infrastructurii de apă aflată în gestiunea companiei.

Întreruperile repetate de furnizare a apei potabile sunt necesare pentru derularea proiectului, conform graficului de lucrări, însă facem toate diligențele pentru a scurta cât mai mult timpul acestor neplăceri. Fiecare întrerupere de furnizare a apei potabile se face conform unei planificări anterioare și presupune informarea cu 48 de ore a clienților, prin comunicate de presă și informări în teren a fiecărui cetățean.” Cristian Octavian Matei, director general.

Pachetul de lucrări poartă titlul de: „Achiziție și montare contoare cu citire la distanță” sunt executate de către firma SC ELSACO ELECTRONIC SRL Botoșani.

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time