”Asociația Pescarilor Arieș” implicată în căutările avionului dispărut în Asia!

avion prabusit chinaUrmând exemplul de succes al salvatorilor de la Horea ce au reușit să găsească epava avionului căzut în Apuseni, un grup de pescari din ”Asociația Pescarilor Arieș” au organizat o videoconferință cu organizația similară de pe brațul Chilia din Delta Dunării pentru a întocmi un plan de căutare a avionului dispărut deasupra mării Chinei. Ședința extraordinară a fost găzduită de un restaurant cu specific chinezesc din Cluj-Napoca.

Înainte de începerea ședinței membrii asociației au scris în cartea de oaspeți mesaje de încurajare pentru familiile chinezilor dispăruți și apoi s-au semnat cu numele de cod din asociație, de remarcat sunt pseudonimele ”Crap 12kg”, ”Știucă 9kg” sau ”Știu-că minți 9kg”. După discuțiile ce au durat în jur de aproximativ o oră, timp în care bucătarul a reușit să prindă 3 pisici şi 5 căței pentru festinul ce a urmat, rezoluțiile membrilor au fost următoarele:

- Deși chinezii folosesc doar bețișoare noi tot la linguriță o să dăm și îi găsim
- Nevestele să știe că mergem la montat panouri solare în India, așa o să ne lase să plecăm sigur
- Pe perioada căutărilor, deși va fi greu, revenim la standardele internaționale 1kg=1kg, în loc de 100g=1kg, regula se aplică pentru toate unitățile de măsură
După ce au semnat în unanimitate rezoluția a urmat o cină copioasă. Unii au remarcat tendința cărnii din farfurie de a face aport cu bețișoarele chinezești de pe masă, iar în farfuria președintelui carnea era atent așezată în interiorul unui obiect asemănător cu o zgardă pe care inscripționat probabil un mesaj tradițional chinezesc, ”Ling Tot”.

La întoarcere membrii asociației au fost plăcut impresionați de tinerele ce le făceau cu mâna și purtau cizme pescarești la tot pasul pe marginea drumului la ieșire din Cluj spre Turda.

Acest articol este un panflet si trebuie tratat ca atare!

Last modified onDuminică, 17 Iulie 2016 17:11

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.

back to top

Sectiuni

Adrese utile

Recomandari

Follow Us

×

Sign up to keep in touch!

Be the first to hear about special offers and exclusive deals from TechNews and our partners.

Check out our Privacy Policy & Terms of use
You can unsubscribe from email list at any time